Berlin ist besser!

Ioana CASAPU
Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Berlin ist besser! jpeg

Anul trecut am schimbat 12 case, mi-am făcut bagajul de 22 de ori, am rătăcit diverse lucruri valoroase în diferite colțuri ale lumii – o geantă plină cu polaroide, ruj, telefoane mobile – și mi-am pierdut mințile. Am scris 90 de poezii și am dormit sub cerul liber. Am avut colegi de apartament, colegi de cameră, n-am reușit să învăț nici pînă acum să merg pe bicicletă, să înot sau să evit insolația. M-am îndrăgostit de două ori, m-am oprit din a-mi mai vopsi părul după 11 ani și mi-am amintit că iubesc rozul și gablonțurile. 

Viața mea a încăput mereu în trei cutii

Atunci cînd am aterizat în Berlin, după cîteva luni de caniculă în Barcelona și o căutare de sine neîncheiată în Paris, îmi cînta Mazzy Star în căști, iar apusul mîngîia împăciuitor pavajul aeroportului. Mi-am amintit de bunicul, de șarmul lui, de femeile care întorceau capul după el acum mai bine de 40 de ani, de strălucirea unui început de toamnă în Acapulco. Romantismul unui oraș lipsit de soare cinci luni pe an, cu o arhitectură bezmetică și cu o vibrație de Babilon în zecile de dialecte care ți se sparg în urechi, rămîne în confruntarea cu tine pe care un astfel de loc ți-o impune.

Relația de iubire pe care am construit-o cu Berlinul s-a conturat în paralel cu relația de acceptare cu mine însămi și cu relația de dragoste la distanță cu un bărbat care a ajuns la mine printr-o conjunctură a poștei electronice.

Berlinul este ceea ce vrei tu să îl faci, îmi spunea Lali, curatoarea unei expoziții de-ale mele din Spania, româncă întoarsă la Berlin după o viață de voiaje și reședințe, mai mult sau mai puțin permanente. Te deschide față de tine, și te împrietenește cu laturile pe care orice alt oraș din Europa ți le inhibă. Am încercat să înțeleg Berlinul prin viața nouă pentru care optasem – de redactor-șef la o publicație germană –, punîndu-mi dorurile de casă pe seama lipsei de vitamina D, a dezastrului Colectiv și a libertății pe care ți-o oferă un loc nou, unde nu mai trebuie să îți construiești identități circumstanțiale. Mai tîrziu, am tras în piept tot aerul de vară cu miros de tei al acestui oraș și mi am deschis antenele spre tot ce nu am reușit să simt, trăind izolată în iarna germană. Prietenii pe care i-am pierdut în cei 28 de ani locuiți în România i-am regăsit în Berlin. Fiecare și-a căutat (și regăsit) fericirea aici, în metropola care mai înghite cîte 70.000 de oameni anual și despre care nu puțini spun că pare un oraș populat doar de tineri. 

„Nu m-am mișcat vreodată în căutarea fericirii, nu-i ăsta idealul meu. M-am mișcat mereu spre o viață mai faină și mai diversă, spre oameni sensibili, care să nu mă obosească cu ambițiile și cu convingerile lor. Cînd m-am mutat cu soțul meu în Berlin, acum un an și jumătate, am fugit de comoditate, cu gîndul să descoperim lumea asta mare și să vedem cum ne descurcăm, dacă ne putem face o viață într-un loc în care nu avem familie și prieteni; cumva, ne-a chemat lumea și ne-am dus cu capul înainte. N-a fost ușor și nu mi-a convenit. Sigur că am găsit o viață mai faină și mai variată decît aveam înainte, oameni mai sensibili și mai temperați, cum mi-am dorit, dar a fost greu să ne așezăm și acum sîntem comozi din nou. Nu mai sînt sigură de ce am plecat și dacă am realizat ceva, pentru că iată-ne mai degrabă trîntiți pe canapea, cu laptop-urile în brațe, într-o seară minunată de vară. Am căutat puțină aventură, am găsit-o, ne-am bucurat de ea și apoi ne-am tolănit iar. Nu prea vreau să mă mint că fericirea e în lucrurile mici. Mă bucur să-mi toarcă pisica pe burtă seara, să beau Cola pe stomacul gol, să mă trezesc în ciripit de păsărele sau cu îmbrățișări și filme noir, dar parcă e mai multă viață de muncit după bucuriile astea înșirate cu care ne clătim zilele“, îmi spune Maria Pepine. 

Constantin Nimigean, care mai înainte se îngrijise de revista Love Issue în București, a pornit spre Berlin cînd iubita sa a început un masterat acolo. Nu și-au mai dorit să se întoarcă, orașul le-a devenit acel „acasă“ pe care mulți îl căutăm zeci de ani, iar prietenia dintre noi, în trecut consumată îndeosebi pe o rețea de socializare, a devenit una strînsă, cu povești, amintiri, fotografii făcute la 4 dimineața la fotomatele din cluburi și la picnicurile de week-end la care participă tot orașul.

Anton Roland Laub e fotograf și trăiește în Berlin de 14 ani. Mi-a povestit cum „în anul 2004, cînd mă mutasem la Berlin, priveliștea străzii Karl Marx mi-a amintit subit de bulevardul Unirii (fostul Victoria Socialismului), astfel încît amintirile din București se asociau automat cu aleea Karl Marx. În memoria mea, percepția Berlinului devenea un sediment, un strat sau o hartă, alături de celelalte din București. Indiferent de momentele stocării amintirilor, aceste hărți reacționează una asupra celeilalte. Link-ul mimetic al celor două orașe și relația lor complexă cu istoria rezonează precum un flashback.“ 

Pe Lucian Brandt, Berlinul l-a găsit singur, printr-un job, în momentul cînd, după nouă ani petrecuți în București, avea nevoie urgent de o schimbare. „Acomodarea n-am simțit-o, probabil că nici n-a existat, Berlinul e un București cu oameni liniștiți. Un centru multicultural în inima Europei. Tinerii și cei mai puțin tineri se regăsesc în același mediu. E plin de galerii și de artiști care mai de care. Oraș modern care atrage tineret din domeniul IT și e plin de start-up-uri. Orașul în care bicicliștii sînt cei cu prioritate. Este un spațiu al unei societăți libere, dar responsabile. Berlin, cel care a rezistat zidului istoriei. «Berlin ist besser!» zice un slogan la metrou, pentru mine așa e.“ 

„De unde ești?“ este întrebarea pe care o auzi cel mai des călătorind. Iar a doua, „Cu ce te ocupi?“. Și cînd ajungi într-o nouă țară, te angrenezi în genul ăsta de discuții tot timpul. Te întrebi: oare ce vor oamenii să știe, de fapt? „New York“ a fost răspunsul la prima întrebare al lui Keith Telfeyan, pe care am ajuns să îl cunosc lucrînd împreună. S-a mutat din Brooklyn în Berlin, iar întrebarea „Cu ce te ocupi?“ i-a dat de furcă mulți ani, poate pentru că „nu am o carieră în toată regula, ci sînt un creator de imagini și de povești, și mă consider un artist și un scriitor“, îmi spune. Venind din America, un loc unde oamenii sînt atît de obsedați de succes și de muncă, a descoperit un Berlin al posibilităților, eliberat de fuga nebună după statut și afirmare, în care oamenii pur și simplu există. „Trebuie să înlocuim De unde ești și Cu ce te ocupi cu Ce cultură îți este familiară și Ce iubești în viață.“ Iar Berlinul intuiește asta. Berlinul răspunde la aceste întrebări cu onestitate. 

Acum mai mulți ani, i-am răspuns cuiva care mă întreba ce iubesc la București: faptul că aici am iubit. Privind în spate, știu că lucrurile au stat și rămîn exact așa. Dacă mă întrebi astăzi, însă, de ce iubesc Berlinul, am să spun că acolo mi-am găsit libertatea și curajul de a fi eu.

M-am gîndit adesea la fericire, cu mintea la acest documentar despre ce înseamnă ea și despre locurile în care o căutăm. În ziua dinainte de a mă așeza la computer să scriu textul, am stat cu fața la un lan de flori și mi s-a plimbat soarele de vară în păr. Am stabilit pe drumul înapoi că fericirea mea nu are casă și că se simte cel mai bine la drum lung, cu fereastra deschisă, la drum grăbit, cu vîntul în urechi, sau la drum leneș, în pijama la 11 seara într-o duminică, după pizza și înghețată. Ca în Berlin. 

Ioana Cristina Casapu este jurnalistă și fotografă. Trăiește în tranzit, și asta e minunat.

Foto: I. C. Casapu

pag 5 wannsee strand jpg jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.