Béla Bartók și avatarurile spiritualității românești

Valentina SANDU-DEDIU
Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
Béla Bartók și avatarurile spiritualității românești jpeg

O direcție a modernității muzicale în secolul XX a fost impulsionată de tradiții puțin sau superficial explorate pînă spre 1900, acelea folclorice din centrul și sud-estul european. Compoziții magistrale, semnate de Igor Stravinski, Béla Bartók, Leoš Janácek sau George Enescu, lansează în Europa un filon care a inspirat destule avangarde. Dacă Enescu fusese pur și simplu fascinat din copilărie de arta lăutarilor, pe care memoria sa prodigioasă o absorbise și o alăturase amalgamului de muzici de referință care-i modelează compoziția, altfel stau lucrurile în cazul muzicianului cu care are în comun același an de naștere (1881). Bartók își dedică o bună parte din viață culegerii științifice de folclor și transcrierii muzicilor țărănești imprimate pe cilindri de ceară, analizei temeinice a acelor melodii, prelucrării lor în compoziții de tip occidental sau infuzarea subtilă a acestora cu seva folclorică. Pe amîndoi îi caracterizează atît finețea cu care întruchipează „spiritul“ sau „caracterul“ național prin intermediul muzicilor tradiționale, cît și firea integră care a rezistat presiunilor și extremismelor de tot felul, atunci cînd ideologiile interbelice, și în special cea naționalistă, încearcă să intervină în carierele lor. Iar după al Doilea Război Mondial, regimurile comuniste din Ungaria și România se vor dezlănțui în a manevra figurile simbol ale celor doi (unul mort la New York în 1945, celălalt la Paris în 1956). Totuși, exceptînd ceva distorsiuni istoriografice, muzicologia postbelică din ambele țări și-a făcut în bună parte datoria în a crea un corpus impresionant de lucrări despre cei doi.

I-a legat – fără îndoială – o admirație reciprocă, dar nu au fost apropiați. Sursele de arhivă (îndeosebi corespodența) arată în schimb prietenia statornică dintre Bartók și Constantin Brăiloiu, animată de seriozitatea și entuziasmul investite în cercetarea muzicilor țărănești. Despre legăturile compozitorului maghiar cu Banatul și cu Transilvania (culegerile de folclor și prelucrarea sa din aceste zone), cu Bucureștiul (contactele cu muzicienii contemporani) și concertele pianistului Bartók în România putem afla dintr-o carte remarcabilă a lui Francisc -László, Béla Bartók și lumea noastră (Editura Dacia, 1995). Găsim, de asemenea, pasaje în alte volume (de pildă, Universul muzicii românești de Octavian Lazăr Cosma, Editura Muzicală, 1995) care integrează figura bartókiană în peisajul muzical românesc bucureștean, atunci cînd e cazul.

Peste tot descoperim motive de admirație pentru atitudinea muzicianului care a declarat mereu cele trei surse ale creației sale: maghiară, slovacă și română, și a insistat permanent, în vorbe și fapte, asupra integrității artistice. Eseurile sale despre cercetare și naționalism (1937), despre „puritate rasială în muzică“ (1942) îi arată cu claritate poziția curajoasă din acele vremuri, opusă naționalismelor extreme și încurajînd cercetarea și colaborarea internațională. Bineînțeles că tocmai această pledoarie intransigentă i-a atras dușmănii în Ungaria, unde cercuri șovine îl atacă drept nepatriot, filoromân, ba îl acuză chiar de înaltă trădare atunci cînd publică studiul despre românii din Hunedoara (1920). Mai tîrziu, la rîndul lor, românii îl critică pentru prejudecată revizionist-maghiară și pentru falsificarea valorilor muzicii folclorice românești (în 1936). Tocmai pe cel care nu vedea granițe în culegerile sale de folclor, granițele sînt acelea care-l izolează.

Omagii şi controverse

Voi selecta cîteva momente din legăturile uneori afectuoase, alteori amare ale lui Bartók cu colegii români. În 1910, printr-o scrisoare adresată lui Dumitru Georgescu Kiriac (unul din bunii prieteni români), oferă manuscrisul său de culegeri românești unei biblioteci din România și încearcă publicarea acestuia cu sprijinul Academiei Române. Kiriac îi susține cauza cu multă căldură, și doar melodiile din Bihor vor fi tipărite (în 1913): constituie, practic, prima monografie dedicată muzicii dintr-o zonă folclorică românească, uneltele sale metodologice și științifice transformînd-o în model pentru folcloristica românească.

Imediat după Primul Război Mondial, Bartók își pune speranțele în Republica Ungară a Sfaturilor, iar cînd aceasta este învinsă, se pare că se gîndește serios, în 1919, să se mute la Cluj sau chiar la București. Există pînă azi zvonuri multiple despre atitudinile unor compozitori români care, sesizînd pericolul concurenței, sabotează o asemenea posibilitate. Dincolo de zvonuri, însă, „nu știu ca vreo autoritate românească să fi întreprins ceva pentru a-i înlesni realizarea acestui deziderat“ (László, 71).

Doar peste cîțiva ani, în 1924, confrații din România îi aduc un binemeritat omagiu, invitîndu-l să fie membru al proaspăt înființatei Societăți a Compozitorilor Români (S.C.R.), președinte fiind George Enescu și secretar general – Constantin Brăiloiu. Societatea îi oferă un concert de autor lui Bartók, cu participarea sa ca pianist și, la solicitarea sărbătoritului, cu intervenția violonistică a lui Enescu (cei doi cîntă împreună Sonata nr. 2 pentru vioară și pian de Bartók). Pe atunci, conform vocii lui Brăiloiu din presa bucureșteană, S.C.R., „neținînd seama de prejudecăți fără rost, îl privește ca pe unul dintre ai săi“ (Cosma, 30). Dar atitudinea aceasta a breslei, nu și a lui Brăiloiu sau Enescu (susținători constanți ai colegului maghiar), se va schimba simțitor în deceniul următor, atunci cînd întreaga Europă e traversată insistent de accentele naționalismului. Bartók continuă să apară pe afișele de concert ale S.C.R., Octavian Beu (jurist și diplomat) ține în 1930 o conferință transmisă la Radio despre Béla Bartók și muzica românească, însă istoriografia menționează și momente de controversă, de ostilitate, în ton cu vremurile.

Unul are de a face cu monografia sa despre colindele românești, definitivată în 1926, cu o introducere de Constantin Brăiloiu, dar care va aștepta vreo două decenii pînă la tipar. O parte din motive se găsesc în lentoarea și lipsa de interes a editorului englez, o alta în gafele instituționale românești: Academia Română trimite manuscrisul la tipar Direcției Educației Poporului, fără să-l întrebe pe autor, care era condiționat de drepturile acordate în Anglia.

Cealaltă povestire e cu siguranță mai palpitantă, și-l pune în prim plan pe Tiberiu Brediceanu, apărătorul înfocat al spiritualității românești, cel care-l mustrase deja într-o scrisoare pe Beu pentru că vorbise de melodiile culese de Bartók – total necorespunzătoare acestei spiritualități. Brediceanu protestează împotriva celebrării colegului maghiar la împlinirea vîrstei de 50 de ani, inițiativă lansată la S.C.R. de Constantin Brăiloiu. Banatul se pregătise să-l aniverseze, montînd o placă pe casa natală din Sînnicolau Mare (idee împotriva căreia Bartók însuși protestase), iar S.C.R. ar fi organizat un concert de autor și o conferință pentru proeminentul său membru maghiar. Invocînd incidentul unui concert de la Timișoara, unde Psalmus hungaricus de Zoltán Kodály avusese un succes senzațional, interpretat vehement ca o manifestare antiromânească, Brediceanu scrie un memoriu prin care cere anularea invitației către Bartók (deja trimisă). În comitetul S.C.R. se aude glasul rațional și echilibrat al lui Brăiloiu, Enescu (sosit mai tîrziu la ședința respectivă) îl omagiază pe Bartók pentru colecția sa de cîntece românești și spune: „Am aflat, din contra, că în Ungaria, Bartók este ținut printre români“ (Cosma, 80). Dar spiritele se încing și S.C.R. decide să nu se implice în festivitățile destinate compozitorului maghiar (care oricum nu vor mai avea loc!), lăsîndu-l totuși pe acesta să țină conferința pentru care deja sosise la București: Muzica populară și însemnătatea ei pentru compozitorii moderni, urmată de un recital de pian la Radio.

Pînă astăzi, unii muzicieni români se întreabă ce s-ar fi întîmplat dacă Bartók s-ar fi stabilit în România: am fi cîștigat un compozitor care îl întrece încă în notorietate mondială pe Enescu? Inutile interogații, evident. Putem însă să reflectăm cu toții asupra atîtor evenimente de un tragism absurd (care l-au însoțit pe Bartók în întreaga sa viață) și, poate, să descoperim comicul într-o afirmație serioasă a unui critic din 1935, care ascultă Două dansuri românești din Transilvania: nu vede rostul programării acestei lucrări la București, așa cum nici indienii nu-l pot revendica pe Rimski-Korsakov doar pentru că a scris Chant Hindou! 

Valentina Sandu-Dediu este profesor la Universitatea Națională de Muzică din București. Cea mai recentă carte publicată: În căutarea consonanțelor, Editura Humanitas, 2017.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
China trimite Rusiei „ajutor letal” pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada”
China trimite Rusiei „ajutor letal” pentru războiul din Ucraina, afirmă ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, în timp ce consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, spune că nu a existat încă niciun semn de transfer direct de arme, potrivit The Guardian.
image
Viața bate filmul. Dezvăluirile incredibile ale unei foste spioane a Moscovei. Ce spune despre Putin și războiul din Ucraina
Și-a sedus victimele ca o „maestră a manipulării”. Aliia Roza, fost spion, a făcut dezvăluiri despre aventurile sale în materie de sexpionaj în cadrul unui podcast de la Tenderfoot TV, , „To Die For", relatează NY Post.
image
Cum vă poate reduce stilul de condus costurile de combustibil cu 30-40%
Doriți să profitați la maximum de fiecare picătură de combustibil pe care o puneți în rezervor? Atunci urmați aceste sfaturi simple de conducere.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.