Banii

M. DUȚESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 370 din 17-23 martie 2011
Banii jpeg

- fragment de roman -

Dacă e să fim sinceri, cel mai elegant e la 3. E deja o formalitate: „Mamă, vezi că-ţi lipseşte borderoul!“ sau „N-ai foaia de capăt, mămică... Vino cu ele, să ţi le adaug la dosărel, ca să fie bine… Dar nu veni cînd e cu publicul, că e balamuc.“ Şi, în spatele borderoului, cu o agrafă, prinzi atent şi celelalte hîrtiuţe. „V-am adus borderoul şi completările la dosar, dar aveţi grijă că mai sînt şi alte foi, să nu zboare; sînt prinse cu agrafă, n-am avut capsator... vedeţi că sînt mai multe, să nu zboare, mulţumesc“ şi, din uşă, cînd dai să ieşi, auzi un „Te pupă mama, vino pe marţi, că e gata!“. 

Apoi, din ce am văzut pînă acum, la 4 e mai mult cu parfumuri şi d-astea; nu m-am băgat nici eu la mai mult. 

La 1 e aglomerat şi nu prea ai cum să ajungi direct la dosar. Şi merge greu, sînt meticuloşi, se uită la tot, citesc din scoarţă în scoarţă şi e imposibil ca din toate catastifele şi din tot insectarul ăla de linii să nu-ţi fi scăpat ceva. Deci oricum eşti trimis de cîteva ori înapoi, şi asta în condiţiile în care se bagă şi joc de glezne. De aceea, cel mai bine lucrezi cu cel de jos, cu cel de vîrsta ta cu care ai fost eventual coleg de şcoală, dar – ups! – iată că viaţa v-a adus pe poziţii de colaborare profesională cu oareşce conotaţii ierarhice: tu la privat, el la stat. Sau: tu încercînd să obţii o minimă promisiune că vei primi actele în 30 zile (termenul maxim legal, nu roua florilor), în timp ce el îţi povesteşte relaxat, aşa, ca între foşti colegi, cum a mers la pescuit în weekend şi cum i-a tractat pe unii care rămăseseră împotmoliţi acolo, fraierii, într-o mlaştină, undeva, lîngă Malmö... Şi n-are decît să zică lumea că Foresterul ăsta arată ca un dric, dar îşi merită banii, frate. Banii? Da, banii. 

Şi la 2 e civilizat, şi uneori merge şi fără. Şi-au luat-o deja de cîteva ori, unii au fost demişi, alţii mutaţi pe la alte direcţii. A fost scandalul cu OAR şi turnul de vizavi de Şcoala Centrală, dar încă mai e un individ de care nu treci doar cu un „bună ziua“. Şi de-ar fi doar asta, ar fi chill, dar nu. El e responsabil pentru Armenească, Eminescu, Toamnei, Ardeleni etc. – în nici 10 ani, le-a futut complet. Îi plac culorile calde şi-ţi recomandă de la sine putere: „De ce nu faci nişte balcoane, aşa, un galben-piersică? Să fie ceva plăcut...“ – asta în timp ce matrapazlîcăreşte CUT-uri, etaje în plus, console abuzive, subzidiri ş.a. În fine, în fiecare an speri că se pensionează şi scapi, dar s-a pensionat şi i-au făcut contract de colaborare. Ceea ce-i reduce şi mai tare din răspunderi în faţa instanţei, în caz că vrei asta. Altfel, tăntiţe inofensive, care îşi fac treaba cinstit. Cel puţin în aparenţă. La 6 n-am fost şi am auzit doar atît: că e blocat. Totuşi, îmi închipui că n-are cum să fie ca la 5. Refuz să cred că poate fi altundeva mai rău ca la 5. 

La 5 e greu şi cu hîrtiuţe, şi fără. Ultima oară am dat 1500 pentru ceva mic, 180 metri pătraţi, şi în loc de 30 zile a fost patru luni. „Bine că ţi l-am scos şi acuma, şefu’...“ mi-a zis nenea, zîmbindu-mi părinteşte, înţelegător. „Vezi că şi alţii aşteaptă, şi de pomană: dacă şefu’ nu le semnează, n-are ce să facă, aşteaptă. Şi ei tot cu intervenţii aşteaptă, dar nu ca ale noastre, şefu’, nu ca ale noastre“ a mai zis, cu voce scăzută. 

Îl ştiam de la o colegă urbanistă, care mi-l recomandase ca fiind singura soluţie funcţională acolo. Am zis să încerc. L-am sunat de mai multe ori, îmi respingea apelul, dar pînă la urmă l-am prins: puţine lucruri am învăţat în anii ăştia, dar toate esenţiale. „Dacă te dă afară pe uşă, intri pe geam“ – Vasia (un coleg ucrainean norocos, talentat); şi aşa am făcut: am insistat, răbdător. Sau, cu alte cuvinte: „Ricordati la tecnica dei piccoli passi“ – Claudio (un cocalar din gaşca lui Alberto, care, după ani buni în care a frecat-o pe banii româncelor, a dat cîteva amenajări valabile la nişte cluburi din Constanţa, bineînţeles neavînd studii în domeniu), sau „Degeaba, dacă n-a clipit Mahomed“ – dl Radu Corneliu. 

Şi de la acest nene, pe nume Dulcă Ion, aveam să învăţ tot ceva esenţial: „Vezi? Păi de-aia n-are ursu’ coadă!“. Ceva superb şi abstract; un text pe care mi-l livra fără excepţie de fiecare dată în situaţii-cheie, cînd eram cu adevărat disperat; întîi de toate, pentru că îmi răspundea foarte greu la telefon; apoi, pentru că auzeam în paralel, de la unii şi alţii, tot felul de poveşti, cum că n-ai nici o şansă la 5, că sînt oameni care stau aşa cu ochii în soare de mai bine de un an, şi Ăla chiar nu le semnează, ci eventual pune intermediari să semneze pentru el şi asta doar dacă îl interesează în mod direct dpdv profit. Sau, cînd semnează, de fapt nu semnează olograf; are o ştampilă cu semnătura. Adică – îmi închipuiam – e ceva mai presus de simplul fapt că chiuleşte şi e semianalfabet; omul pare să aibă mai degrabă un fel de relaţie intimă, ocultă, cu ideea că nu trebuie niciodată, sub nici o împrejurare, să-ţi pui semnătura pe vreun act, evitînd astfel orice responsabilitate legală. Îmi plăcea mult ideea asta şi, într-un mod straniu şi masochist, îmi doream ca Mahomed de la 5 să nu clipească şi să nu-mi semneze nici mie prea curînd, sau deloc. 

Cu Dulcă mă întîlnisem prima oară în preajma sărbătorilor de iarnă, într-un magazin de haine no name. Purta un cojocel pe talie, pantaloni de costum şi ciocate. În jurul lui, nişte fetişcane de 19-20 ani: „Da, tăticule, rezolvăm şi pentru tine. De ce n-ai spus că vrei? că te trimiteam acolo, ăla căuta vînzătoare! Nu ţi-a zis soră-ta, n-am vorbit eu cu ea? Pff... păi, dacă ştiam de la început, nu te ţineam ca să te chinui aici, dar lasă că rezolvăm, rezolvăm...“ şi tot aşa, discuţii interminabile, întrerupte de clientele care cereau haine la probă, de băieţii cu marfa ori de telefoanele lui. Oameni care îl rugau să le scoată şi lor amplasamentul pentru o reclamă luminoasă, o patiserie, un sanepid. O autorizaţie provizorie de închiriere a trotuarului, să vîndă şi ei brazi de Crăciun. Şi eu, politicos, într-un colţ, cu ochii pe el. Mi-a făcut un semn şi a ieşit din magazin grăbit – eu, după el. „Vino cu mine… Sau nu, mai bine aşteaptă aici, că uite maşina lui şefu’, să nu mă mai vadă ăştia cu oameni.“ Bodogănea din mers, în timp ce eu, din spatele lui, inocent şi mai mult să mă aflu în treabă, pentru că ştiam bine ce va urma, l-am întrebat: „Dar de ce, domnu’ Dulcă? că e program cu publicul azi, care e problema?“ – şi s-a oprit, m-am oprit şi eu; s-a întors apoi către mine, încetişor, m-a privit. Avea ochi calzi, lăcrămoşi: „Bine bre, matale chiar nu ştii de ce n-are ursu’ coadă?“ mi-a mai zis, şi atunci am tăcut aşa, amîndoi, cîteva secunde. 

După care a salutat gardianul de la intrare şi cu paşi iuţi, elastici, a dispărut înăuntru.

M. Duţescu este arhitect şi scriitor (www.dutescu.ro). Predă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti. În urma cîştigării concursului de debut al Editurii Cartea Românească, publică în 2010 volumul de poeme intitulat …şi toată bucuria acelor ani trişti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.