"Balcanismul" românilor sub comunism - cîteva speculaţii

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
"Balcanismul" românilor sub comunism   cîteva speculaţii jpeg

Să încercăm să privim critic următoarea percepţie/prejudecată. Dincolo de accepţiunea iniţială, balcanismul a ajuns să însemne şi: neseriozitate, nerespectarea cuvîntului dat, tribalism, sectarism, incapacitatea solidarităţii în momente esenţiale, dispreţuirea interesului public, inadecvarea în raport cu ideea pluralismului, înapoiere, subdezvoltare – pe scurt, modernizare eşuată sau incompletă. Implantat în sud-estul Europei, regimul comunist a ajuns să accentueze această ultimă caracteristică, speculînd în acelaşi timp tarele de la nivelul societăţii creionate la început. Iar această instrumentalizare s-a făcut în beneficiul sistemului dictatorial, care s-a perpetuat într-o formulă închistată, dogmatică, în răspăr cu desfăşurările din Europa Centrală (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia). În plus, apartenenţa la Biserica Ortodoxă a majorităţii românilor, ca şi a altor balcanici căzuţi sub dominaţie comunistă, a inhibat capacitatea de rezistenţă a indivizilor în faţa abuzurilor statului, (şi) din cauza relaţiei de simfonie cu puterea politică, specifică tradiţiei religioase răsăritene.

Pot fi aduse argumente care să susţină aceste afirmaţii, dar probabil că nu regăsim aici întregul adevăr. În plus, Iugoslavia se abate de la descrierea de mai sus (după un radicalism comunist în primii ani postbelici), deşi va sfîrşi în postcomunism ca victimă a tribalismului. Spre deosebire de Polonia, în Cehoslovacia, Biserica Romano-Catolică, deşi majoritară – dar pusă în umbră de secularizare şi industrializare –, nu are vreo contribuţie semnificativă la cristalizarea disidenţei sau a culturii (politice) alternative. Pe de altă parte, ca să punem şi alte argumente în balanţă şi să reluăm un stereotip huntingtonian – acela al faliei culturale, – este o simplă întîmplare că principalele sfidări la adresa regimului comunist din România au venit de peste munţi? Timişoara – Cluj, octombrie 1956; Valea Jiului, august 1977; Braşov, 15 noiembrie 1987; Timişoara, decembrie 1989. Probabil că nu, şi la această diferenţă de atitudine în raport cu puterea politică a contribuit şi existenţa în Transilvania/Banat a altui tip de solidaritate, de vecinătate. Pe de altă parte, România sub comunism (inclusiv Ardealul) s-a uniformizat în rău. Să ne desprindem cumva de logica cu care operează „psihologia popoarelor“ şi să admitem că „balcanismul“ – dacă chiar a existat şi a fost un fel de povară – nu se referă la „sufletul românesc“, ci la ansamblul relaţiilor dintre instituţii şi individ, dintre administraţie şi cetăţean (deşi, prin modul în care este tratat, nu mai este chiar cetăţean, prin prisma accepţiunii occidentale).

În ceea ce priveşte raporturile dintre Biserică şi Stat, a existat un tip special de „simfonie“ sub comunism, fie că îl numim „asime-tric“, dezechilibrat sau în alt fel. Vorbind despre cazul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Carsten Riis a remarcat distincţia cu care au operat comuniştii de la Sofia – din 1946 pînă în 1989 – între dimensiunea „naţională“ şi cea religioasă a Bisericii de la sud de Dunăre. Biserica a fost acceptată în sistemul politic (şi în virtutea faptului că sub dominaţia otomană a prezervat identitatea naţională), dar această „toleranţă“ coexistă cu eforturile statului comunist de îngrădire a manifestărilor religioase, decurgînd din asumarea ateismului de sorginte sovietică. Deşi, din această perspectivă, ortodoxia este purtătoare a unei „ideologii suspecte“, confruntarea directă şi decisivă între cele două entităţi, pe temeiuri marxist-leniniste, este evitată. Aceeaşi diferenţiere este aplicată şi de comuniştii de la Bucureşti în raport cu Biserica Ortodoxă Română. Numai că despărţirea dintre Stat şi Biserică este chiar mai puţin evidentă; spre deosebire de legislaţia postbelică bulgară (Constituţia şi legea privitoare la cultele religioase), cea română nu proclamă explicit separarea dintre Biserică şi Stat. Biserica este despărţită doar de şcoală, iar acest fapt se produce abia în 1952, deci la patru ani distanţă în comparaţie cu Bulgaria. Moartea violentă a Bisericii Române Unite reprezintă o formă stranie de prozelitism de stat, de care beneficiază Biserica Ortodoxă.

Construcţia naţională şi statală românească seamănă cu cea balcanică. Statul este cel care a format naţiunile în Balcani, iar solidarităţile organizate au dobîndit un rol aproape sufocant. Privit astfel, naţionalismul românesc pare că îngrădeşte coagularea împotriva „ocupantului“ din interior. Voi glosa pe marginea unei fraze a profesorului Al. Duţu: „Peninsula a născut «balcanismul» atunci cînd statele nou create au început să se bată între ele, cînd naţionalismul a stîrnit antisemitismul...“ Mai ales după 1960-1964, regimul comunist şi-a cîştigat susţinerea (integrală sau parţială) – sau măcar neutralitatea binevoitoare – a unei bune părţi a intelectualităţii româneşti. Antisovietismul şi chiar rusofobia acestor elite au putut fi exploatate după 21 august 1968, chiar şi cînd politica internă devenise din ce în ce mai restrictivă, iar urmele „liberalizării“ aproape că dispăruseră. Dar a mai existat un element, un factor intern, care ţine de definirea naţională şi de lupta pentru accesul la resurse. Istoriografia autohtonă nu a reuşit să surprindă la adevăratele dimensiuni tensiunea interetnică, îndeosebi româno-evreiască, din viaţa intelectuală postbelică.

Dacă abordăm problematica aceasta în sens strict etnic, avem de-a face – după 1945/1948 – cu o suprareprezentare evreiască, atît în principalele instituţii cultural-artistice, cît şi în instanţele cenzoriale, propagandistice şi ideologice (cu rol de supervizare a lumii intelectuale). Mulţi intelectuali români au perceput ocupaţia sovietică, dimpreună cu comunizarea ce a urmat, drept o catastrofă naţională; dar aproape la fel de palpabilă şi dramatică a fost constatarea că importante funcţii de conducere şi decizie din sistemul cultural, editorial şi educaţional sînt ocupate de neromâni, în special de evrei. Concluzia generalizatoare şi eronată s-a impus, chiar dacă numărul evreilor din aparatul cultural ideologic era insignifiant în raport cu cifra totală a minorităţii evreieşti, care atingea cîteva sute de mii. Nu discutăm aici nici cît de evrei mai puteau fi un Leonte Răutu et co.; anumiţi autori chiar au vorbit despre un antisemitism evreiesc la vîrful PMR/PCR.

Nu puţini români au văzut în procesul de omogenizare etnică de la vîrful Partidului şi al birocraţiei culturale o benefică eliminare a alogenilor din funcţii de conducere; percepţia era cu atît mai accentuată din perspectiva celor care fie fuseseră eliminaţi din diverse instituţii (sau măcar retrogradaţi), fie avuseseră rude care au suferit demascări, arestări, confiscări ale proprietăţilor etc., iar cel învinuit era „străinul“ – în principal evreul (comunist). Pe lîngă această confruntare pentru alocarea resurselor din lumea culturală, mai ales odată cu condamnarea intervenţiei sovietice în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu şi PCR au devenit probabil, în ochii multora, expresia instituţională a unui naţionalism dezirabil, o continuare a naţionalismului românesc inter- şi antebelic. Vrăjite şi de această formă de naţionalism, influente grupări intelectuale au asistat pasiv la radicalizarea ideologică a regimului, la constrîngerile de tot felul; mulţi s-au refugiat într-un „exil interior“ care, în dese rînduri, a fost botezat după 1989 „rezistenţă prin cultură“ (utilizarea sintagmei în postcomunism mi se pare o probă majoră de superbie „balcanică“, fiind autojustificatoare, ultrasubiectivă, lipsită de modestie – v. activismul omologilor din Polonia anilor ’80, de exemplu).

Indiferent de justeţea aserţiunilor de mai sus, a privi prea mult (şi pieziş) în trecut şi a învinovăţi mereu „balcanismul“ românesc pentru conformismul din comunism pot fi (şi) semnul unei grave nevroze intelectuale. Ţine şi de noi să ieşim din logica stereotipului. Dincolo de „balcanism“, esenţial rămîne caracterul totalitar al regimurilor comuniste, indiferent că s-au instalat în Germania de Est, Europa Centrală sau Balcani.

Cristian Vasile este istoric, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga“, în programul „România şi Europa în secolul XX“. Cea mai recentă carte publicată: Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej, Humanitas, 2011.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.