Bacovia poate să-ţi taie gîtul cu un vers - interviu cu Andrei Robin PROCA

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Bacovia poate să ţi taie gîtul cu un vers   interviu cu Andrei Robin PROCA jpeg

Robin and the Backstabbers – Andrei Robin Proca (voce, chitară), Vladimir Proca (tobe), Florin Vasile (chitară), Vlad Feneşan (bass) – e una dintre trupele de la noi care merită urmărite. Nu doar pentru că muzica ei îţi provoacă isterii şi melancolii la fel de puternice, ci şi pentru că versurile sînt brici, ironice, deştepte, memorabile, poetice, scrise (aproape toate) în română de Andrei Robin Proca. Umblă vorba prin tîrg că Robin ar fi în stare să vorbească o noapte întreagă despre poezie. În urma acestui interviu, sînt convinsă că e adevărat.

Cînd te-ai apucat prima dată de scris poezii? Voiai şi tu să impresionezi o fată?

Nu, prima oară m-am apucat de scris ca să-mi impresionez bunicii. Îi iubeam foarte mult şi de asta…

Cîţi ani aveai?

Nu ştiu, bunică-mea îmi tot povesteşte, are un catastif imens, un soi de istorie a neamului nostru din acea parte a ţării, Argeş adică. Iar ea scrie, scrie, scrie şi e un fel de exerciţiu oftalmologic, pentru că orbeşte încetul cu încetul, are cataractă. Faptul că ea face treaba asta are dublă importanţă. Scriind, îi lasă în urmă nu numai pe fiică-sa şi pe fiu-su, ci şi – cărămidă e puţin zis – stîlp mai degrabă, cartea asta care e plină de fotografii. Acolo este şi poezia mea, şi de fiecare dată cînd mergem mai mulţi în vizită – ştii momentele alea jenante prin care te pun rudele să treci…  mai ales că prima mea poezie are în ea un soi de candoare, e complet lipsită de orice urmă de cinism...

Cum îţi dai seama că versurile pe care le scrii sînt bune? Sînt neapărat poetice? Au o poveste?

Versurile sînt bune în momentul în care te fac să simţi altceva în afară de o emoţie oarecare. Transmiterea emoţiei prin versuri mi se pare cel mai jenant lucru din lume, dacă asta e unicul tău scop. Dacă scopul artei este să transmită emoţie, atunci o facem degeaba. Atunci cînd versurile spun altceva în afară de o simplă chestie narativă, emoţională, sensibilă, cînd te fac să simţi ceva neaşteptat, de orice natură, abia atunci poţi spune că da, e ceva aici, nu ştiu exact ce, dar e ceva! Sensul nu trebuie să-ţi fie destul de clar, la urma urmei, dar trebuie să-ţi asumi ce ai făcut.

Cînd eşti în concert şi cînţi „Vînătoarea regală“ sau „Soare cu dinţi“ şi auzi lumea că-ţi cîntă versurile, cum te simţi?

În primul rînd, este măgulitor. Şi, în acelaşi timp, devii responsabil cînd îţi dai seama că nu mai eşti doar tu pentru tine însuţi şi că ce le arăţi tu oamenilor o să rămînă în mintea lor, aşa că nu ai voie să-i laşi să cînte prostii.

E o asigurare publică că n-o să-ţi laşi niciodată fanii să cînte prostii?

Da, da. Cred totuşi că oamenii sînt mult mai atenţi la versuri decît sînt eu. Într-un fel e frustrant. Îi spuneam cuiva care nu era în formaţie – nici măcar în cercul meu apropiat de prieteni – vai, uite ce cîntec mişto am făcut, şi răspunsul a fost că nu mă crede pînă nu vede versurile, ceea ce m-a scos din minţi.

E clar că voi aveţi ceva ce alte formaţii n-au. Versurile voastre au început să circule în mail-uri, SMS-uri, status-uri, au devenit cultură pop, ceea ce e un compliment.

E puţin cam mult, totuşi…

Păi, versurile voastre sînt memorabile, străduieşte-te să le faci mai banale.

Adevărul e că există o tehnică, ar fi o ipocrizie de neimaginat, o ruşine să te plîngi, să spui că e totul inspiraţie divină. Îţi dai seama că dacă nu ai în cîntec „o momeală“, totul e pierdut. Ştii de la început că primul tău vers trebuie să atragă atenţia. Şi deja, spunînd treaba asta cuiva care consideră că e vorba doar de inspiraţie divină, creezi o oarecare dezamăgire. De fapt, ai foi multe şi stai două luni cu ele în faţă pentru că nu e bun versul ăsta de început.

Spune-mi despre „Bacovia Overdrive“. Ziceai că primul vers trebuie să conteze şi uite că aici primul vers nu-i al tău, e al lui Bacovia…

Eu nu scriu niciodată pe foi. Am carneţele în care notez doar idei, cîte o frază, şi de data asta m-am trezit într-o dimineaţă cu multe foi prin casă. Simţeam că urmează ceva. Cînd un cîntec se anunţă, el bate la uşă, vine valetul şi spune: „Bacovia Overdrive“! Şi tu spui da, trimite-l înăuntru.

Cum a venit versul lui Bacovia?

Aveam multe versuri scrise şi mă uitam peste ele şi am dat peste „priveşte savant cu inima beată de iubire“. Şi atunci am zis „ce bun e ăsta!“. Şi l-am luat şi stăteam şi mi-l cîntam, dar eram foarte mahmur, abia mă trezisem. Eram foarte confuz, ştii cum e. Mi-am zis totuşi că ceva nu-i în regulă, nu-i în regulă, nu-i în regulă. Repetam „priveşte savant, priveşte savant…“ şi atunci mi-am dat seama. Nu, stai puţin, ăsta e un vers din Bacovia. Mi-am adus aminte că hotărîsem între timp că piesa o să se numească „Bacovia Overdrive“. Uneori scrii cîntecele pornind de la titlu, iar Bacovia mi s-a părut că e o însumare a ceea ce credeam atunci că însemna formaţia noastră. Şi ceva foarte amuzant. „Bacovia Overdrive“ este unul dintre cele mai amuzante lucruri pe care le-am auzit vreodată în a sa seriozitate. Şi este a miliarda referinţă literară pe care o facem, ştii de Mona Lisa Overdrive, nu? A fost un triumf pentru unii oameni cînd au aflat de Vînătoarea regală a lui D.R. Popescu, de exemplu.

Ale cui poeme te-ai gîndit să le cîntaţi la un moment dat, aşa cum face Ada Milea cu cartea Alcool a lui Ion Mureşan?

Ada cîntă poemele lui Mureşan? Abia aştept s-aud cum sună... Sînt patru versuri de acolo pe care vreau să le cînt eu: „Şi a fost seară. / Şi a fost dimineaţă. / Dar asta a fost demult. / Şi o singură dată.“ Aş mai vrea să cînt: „Poate că totul se petrece într-o vacă“ al lui Naum, Bacovia mi-ar plăcea mult…

De ce Bacovia?

Îmi place Bacovia din punct de vedere al construcţiei, al modului de funcţionare. E biomecanic cumva, adică e poezia ca lucru care doar există, nu se anunţă pe sine ca atare, şi trebuie s-o observi tu, ceea ce e foarte frumos. Hai să spunem altfel: muzica lui Bacovia e complet lipsită de metafore prea evidente. E unul dintre motivele pentru care „Bacovia Overdrive“ se numeşte cum se numeşte. Dacă te uiţi la microscop, încep să se vadă metaforele din Bacovia. Nu le vezi din prima, trebuie să măreşti rezoluţia şi de-abia atunci vezi că, de fapt, ele sînt acolo. La fel cum e întreaga gîndire estică: ţi se arată un lucru şi trebuie să înţelegi, nu poţi să conceptualizezi, e netransmisibilul care oricum nu trebuie transmis pentru că e deja în tine. Bacovia este pur şi simplu fenomenal ca mod de funcţionare. Din punctul ăsta de vedere, Bacovia mi se pare cel mai bun poet pe care l-am citit vreodată. Ai impresia că poate să-ţi taie gîtul cu folosirea limbii române… să-ţi taie gîtul cu un vers. Îl citeşti şi ai sînge în mîini. Ştii cum se spune despre Dumnezeu că este materia în stare din ce în ce mai sublimă. Aşa este şi Bacovia cu poezia. Ai impresia că umplutura aia de spleen şi de bla bla bla e doar ca să-ţi ia ochii, ca să-ţi ofere o şansă. Degeaba o făcea Nichita Stănescu pe deşteptul şi spunea că e poliglot de limba română. Bacovia este poliglot de limba română!

E un poet american care spune că un poem bun îţi deşurubează capul.

A deşuruba implică forţă şi intenţie. Un vers bun care te decapitează e mai degrabă ca o tablă care cade de sus. Ştii cum începe Galápagos al lui Kurt Vonnegut, care spune că cel care scrie acum a murit pe un şantier naval decapitat de o pînză de oţel… Sînt momentele alea în care simţi cum toată inerţia pe care o are un tren, de exemplu cînd trage cineva semnalul de alarmă, cum întreaga greutate a trenului vine peste tine…

Mi s-a oprit viaţa timp de un moment cînd prin poezia însăşi a celor spuse şi scrise – nu prin sens – am înnebunit pur şi simplu. Cînd am terminat liceul, am primit Lacrimi şi sfinţi, care mi se pare o alegere elegantă dar foarte proastă pentru cineva care termină liceul. Oricît de citit ai fi, oricît de bărbos şi ochelarist. Ieşind din liceu ai impresia că le-ai văzut pe toate în ce-l priveşte pe Cioran, deşi l-ai înţeles foarte prost şi într-un mod iresponsabil. Oricum, eram în Bucureşti ani după aceea şi citeam, iar cuvintele erau „şi luat-ai clopotul din turn şi astupat-ai ferestrele şi sub bolţi de întuneric zidite de templul tău“… E ca şi cum ieşi în hol şi în hol trece un tren. E vorba de ceea ce reuşesc să facă cuvintele dincolo de sens. Orice scapă raţiunii face bine sănătăţii.

Nişte Beckett, de exemplu.

E ciudat că aminteşti de Beckett, pentru că zilele trecute aveam la mine în studio En attendant Godot şi toţi oamenii care veneau citeau din ea şi începeau să rîdă cu lacrimi, invariabil. Poezia trebuie să fie cea mai bună glumă din lume. Poezia trebuie să fie o glumă. Dar nu în sensul de neserioasă, ci de observaţie de un haz aparte. E un lucru cu care să îi faci pe oamenii din plutonul tău de execuţie să zîmbească înainte să te împuşte. Să te împuşte cu drag. Şi tu să le spui ceva de genul „pămîntul albastru ca o portocală“, ha ha ha! Cam asta e poezia. „Pămîntul albastru ca o portocală“, cel mai bun vers scris vreodată...

Ai impresia uneori că singurul motiv pentru care oamenii nu plîng în faţa a orice percep este din cauza unui mecanism de apărare. Nu e o lipsă de sensibilitate, ci un fel de a face pe niznaiul, pentru că altfel ar fi copleşitor. De aceea orice act poetic asumat este un fel de încălcare a unei înţelegeri nescrise între noi.

Aţi fost întrebaţi într-un interviu unde aţi vrea să aveţi concerte, iar tu ai răspuns: Muzeul Antipa, Playboy Mansion, curtea de la Comana a lui Gellu Naum. De ce Comana?

E mai degrabă o chestie de sentimentalism. Am intrat în camera de lucru a lui Gellu Naum şi erau acolo, lîngă masa lui de lucru, un glob pămîntesc şi o pasăre împăiată (tu ştii ce legătură are asta cu trupa noastră...), şi am furat ceva de acolo, ceva mic, nu spun ce. De asta vreau să cîntăm acolo, ca să mă revanşez. Plus că noi sîntem foarte zgomotoşi şi mi-ar plăcea să facem să tremure ferestrele casei lui Gellu Naum… 

După ce reportofonul era de mult oprit, Robin a ţinut să precizeze că tocmai se ocupă de cea mai mare poezie din lume, pentru că învaţă limba rusă. Îi urăm succes (sau, cum se mai spune, „Zaiţ pagadi!“) şi-o să mergem să-i vedem pe Robin and the Backstabbers la următorul lor concert din Bucureşti, în Club Fabrica, pe 21 aprilie. 

a consemnat Luiza VASILIU

Foto: Livia Cosmineanu

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii