Avem nevoie de minuni?

Care este sensul unei minuni?

Creştinii cred în minuni. Unii chiar le caută cu osîrdie. Atitudinea Sfinţilor Părinţi în privinţa minunilor este clară: nu e bine să ţi le doreşti, să le cauţi dinadins, pentru că vrăjmaşul, nefîrtatul – cum i se mai spunea în popor – te poate înşela. A fi reţinut, în privinţa minunilor, este un mijloc profilactic. Dar dacă ţi se întîmplă o minune, nu trebuie să te instalezi pentru totdeauna în rolul necredinciosului. Toma Necredinciosul s-a convins şi el de Învierea Domnului, în cele din urmă.

Hristos făcea minuni, mai precis fapte minunate prin care orbii începeau să vadă, şchiopii – să meargă, păcătoşii – să renunţe la viaţa lor sortită eşecului. Un teolog grec, Christos Yannaras, defineşte ontologic păcatul ca fiind eşecul, ratarea ţintei pentru care am fost creaţi. Cînd fariseii l-au ispitit pe Iisus Hristos, cerîndu-i un semn ceresc, o minune, au fost imediat amendaţi prin cuvintele: „Un neam viclean şi preacurvar cere semn, dar nu i se va da alt semn decît semnul prorocului Iona“ (Matei 12, 39-40). Aici Hristos se referea la moartea, îngroparea şi învierea sa după trei zile.

Minunea nu îşi este autosuficientă, nu e un scop în sine. Cînd ni se întîmplă o minune, Dumnezeu ne stimulează, prin ea, să ne reconfigurăm viaţa, avîndu-L pe El ca reper constant. Asta este, dacă vreţi, explicaţia creştină profundă a oricărui fapt miraculos.

Primul volum cu mărturii pe care l-am îngrijit se referea la minunile celui mai cunoscut sfînt grec: Sfîntul Nectarie. În tradiţia ortodoxă, sfinţii au şi ei specializarea lor: Sfîntul Mina recuperează obiectele sau banii pierduţi sau furaţi, Sfîntul Stelian şi Sfîntul Efrem cel Nou sînt protectori ai copiilor născuţi şi nenăscuţi, Sfîntul Simon Zilotul, mirele din Cana Galileii, este protectorul familiilor, Sfînta Parascheva vindecă bolile de ochi, Sfîntul Spiridon te apără de fulgere. Sfîntul Nectarie din Eghina este cunoscut, în special, ca mare vindecător al cancerului. Zecile de mărturii pe care aveam să le primesc de la diverşi oameni care au fost ajutaţi de el îmi vor dovedi falsitatea acestei mono-etichete. De fapt, Sfîntul Nectarie vindecă orice boală şi ajută în orice context în care intervenţia lui Dumnezeu este dorită, dacă nu şi necesară.

Cine este, pe foarte scurt, Sfîntul Nectarie?

Anastasie s-a născut pe 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel din nordul Greciei, într-o familie săracă, dar evlavioasă. În adolescenţă studiază teologia la Constantinopol, iar apoi ajunge în insula Hios ca profesor de religie. Pe 7 noiembrie 1876, este tuns în monahism şi primeşte numele de Lazăr. Pe data de 15 ianuarie 1877, este făcut diacon şi primeşte un nou nume, Nectarie. În anul 1882, este admis la facultatea de teologie din Atena. Peste patru ani va fi făcut arhimandrit şi ajunge la Cairo, avînd misiunea de consilier patriarhal. Pe 15 ianuarie 1889, este hirotonit mitropolit de Pentapole de către patriarhul Sofronie. Ani de zile va fi un foarte căutat predicator şi povăţuitor duhovnicesc. Stîrnind, prin darurile sale, invidia coslujitorilor din patriarhia Alexandriei, aceştia vor răspîndi zvonul că Nectarie vrea, nici mai mult, nici mai puţin, decît să îi ia locul patriarhului Sofronie. Este nevoit să plece din Egipt. Se întoarce în Atena, unde vreme îndelungată va trăi în sărăcie lucie, fiind înconjurat în continuare de clevetitori. Mai tîrziu ajunge să predice, să predea şi devine director la seminarul Rizarion. Între anii 1904-1907, construieşte la Eghina o mănăstire de călugăriţe, unde se va şi retrage la bătrîneţe, dedicîndu-se isihiei şi nevoinţelor monahale. În timpul Primului Război Mondial, în mănăstirea din Eghina îşi vor găsi alinarea nenumăraţi sărmani. Pe 8 noiembrie 1920, Sfîntul Nectarie părăseşte această lume trecătoare şi stricăcioasă. În anul 1961, este canonizat de Sinodul Bisericii din Grecia, iar faima sa de mare făcător de minuni se extinde peste graniţele Greciei.

Principala sa virtute de care a dat dovadă a fost capacitatea extraordinară de a răbda nedreptatea pe care i-au arătat-o semenii săi. La ora actuală, mănăstirea sa din insula Eghina, unde se află şi moaştele sale, este una dintre cele mai vizitate mănăstiri. Mii de pelerini vin aici cu nădejdea că sfîntul îi va ajuta în încercările pe care le au.

Un text despre ce se poate întîmpla cînd aparent nu se mai poate întîmpla nimic bun

În România, faima lui s-a amplificat de la an la an şi îndrăznesc să risc afirmaţia că, în prezent, este cel mai cunoscut sfînt. Zecile de mărturii pe care le-am primit pe e-mail dovedesc asta. O parte dintre ele au apărut în trei volume succesive la Editura Areopag: Mărturii din Eghina Românească. Am ales dintre ele un text pe care îl găsesc edificator pentru cititori. Autorul său este monah simplu, Mihail.

„Mă numesc Mihail şi sînt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfîntul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sînt în vîrstă de 24 de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu cîteva rînduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sfîntul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mîl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gît de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănînc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, cînd am ieşit cu vacile la păscut, la 7 dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa pînă duminică dimineaţa. La ora 12, la amiază, am hotărît să plec la spital, cînd am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întîmplă şi el mi-a dat binecuvîntarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat pînă pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite şi, cînd am auzit, m-am rugat la Sfîntul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sfîntul Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezînd că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august, m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunîndu-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sînt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora 9.

Pe 11 august, m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220, ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sfîntul Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfîntul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele lui. Cînd am ajuns, m-am rugat, şi lîngă mine am simţit prezenţa Sfîntului Nectarie. Îmi spunea prin gînd că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întîmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Cînd am ajuns acasă, am adormit, urmînd ca dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi, pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întîmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-au dispărut şi ameţeala, şi puroiul din gît, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii, care se ocupa de mine, că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10,30 era programată operaţia. Cînd mi-a recoltat sînge, mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nici o boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată şi, totodată, speriată ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sfîntul Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sfîntul Nectarie. I-am spus că e Sfîntul Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu, şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amîndoi şi am dat slavă Sfîntului Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.“

Credinţa este una dintre cele trei virtuţi cardinale, alături de nădejde şi dragoste. Nu toţi o avem, sau nu toţi o posedăm în acelaşi grad. Cred că important este să ne păstrăm deschişi spre miracol, să fim – parafrazîndu-l pe Constantin Noica – o închidere care se deschide. Timpul Crăciunului este şi el un altfel de timp, diferit calitativ, de timpul banalităţii cotidiene. Un timp în care totul rămîne posibil. 

Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Ţăranului Român. Cea mai recentă carte coordonată: Părintele Macarie Beşliu – Ctitorul cu mîini de aur, Editura Areopag.