Avem nevoie de 1,7 planete
Potrivit unui studiu lansat de Greenpeace în 2018, în România suprafața acoperită de pădure a scăzut dramatic în secolul al XX-lea, ajungînd la aproximativ 29 %. Sîntem sub media UE, care este de 43%, și considerabil sub capacitatea și optimul calculat, care este de 45%. În prezent, suprafața împădurită este de aproximativ 6.900.000 hectare, circa jumătate fiind proprietate publică a statului sub administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva RA, iar cealaltă jumătate proprietate privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale, a obștilor și a persoanelor fizice. Același raport arată că, în 2017, în medie, au avut loc 34 de tăieri ilegale de copaci pe zi, iar autoritățile au identificat aproape 12.500 de cazuri de tăieri ilegale la nivel național.
Anul trecut, Greenpeace s-a gîndit să dea oamenilor un nou instrument cu ajutorul căruia, împreună, să continuăm lupta împotriva tăierilor ilegale din pădurile României. În acest fel, a apărut Forest Guardians, aplicația pentru mobil unde se pot sesiza tăierile ilegale și raporta către autorități. Pînă de curînd, peste 11.000 de cetățeni au descărcat aplicația și au monitorizat aproximativ 30.000 de hectare de păduri.
Pentru protejarea și dezvoltarea pădurilor României, există, pe lîngă Greenpeace, o serie de organizații neguvernamentale. Una dintre ele este Carpaterra, din Brașov, care se concentrează pe zona Sitului Natura 2000, Dealurile Homoroadelor și a pășunii cu arbori seculari de la Mercheașa.
La Mercheașa se află și cel mai bătrîn copac cunoscut și în viață din România. Stejarul a fost descoperit în 2012, dintr-o întîmplare. Fiica pădurarului din Mercheașa a trimis o fotografie cu stejarul la un concurs prin care copiii erau chemați să descopere cel mai mare copac din zonă. Așa a fost descoperit „Bătrînul Carpaților“, cum este numit. „Locul e foarte fain. Din prima clipă cînd ajungi acolo îți dai seama că e un loc deosebit, are o energie aparte. E o pășune cu peste 800 de stejari, care majoritatea sînt seculari, adică au peste 100 de ani, sînt foarte groși, iar cel mai mare este acesta, care are circumferința de peste 9 metri. Noi, cînd l-am văzut, ne-am decis să găsim niște finanțări și să îl declarăm arie protejată, pentru că în jurul lui erau mulți arbori doborîți sau arși“, spune Cătălin Cantor, președintele Asociației Carpaterra.
Stabilirea vîrstei stejarului nu a fost ușoară. „Am format o echipă de biologi de la noi, împreună cu cîțiva biologi de la ICAR, Institutul de Cercetare Silvică din Brașov. Deoarece ai mei colegi nu au vrut să îl găurească, pentru a afla prin metoda clasică vîrsta stejarului, au căutat niște cercetări britanice, prin care sînt măsurați an de an stejari din această specie. Britanicii au aflat că aceștia cresc în 100 de ani cu un metru“, povestește Cătălin. După ce a fost desemnat arie protejată și promovat la nivel național, mai mulți turiști au început să îl viziteze. Stejarul a devenit vedetă și este menționat ca simbol turistic al României în multe materiale.
Aflat într-o zonă retrasă, stejarul de la Mercheașa a supraviețuit vremii și vremurilor. Însă, pentru o bună parte din pădurile României, soarta e mai puțin blîndă: tăieri ilegale, practici forestiere iresponsabile, tăieri la ras inclusiv în zone protejate, tăieri în pășunile împădurite, o legislație slabă și o proastă aplicare a legii au dus la pierderea și la degradarea pădurii, cum arată același raport Greenpeace România.
„În mod normal, exploatarea lemnului este o practică firească și necesară oricărei suprafețe împădurite, atîta timp cît se respectă anumite norme forestiere, însă la noi se fac defrișări masive și împăduriri puține, creîndu-se un dezechilibru, deoarece numărul puieților plantați este prea mic în comparație cu numărul copacilor tăiați“, spune Andreea Croitoru, manager de proiect la asociația ViitorPlus. Andreea se ocupă de proiectul de împădurire „Adoptă un copac!“ al ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă. Este primul și cel mai vechi proiect al asociației, ce a apărut acum aproape 12 ani. De atunci și pînă la sfîrșitul anului 2018, sub umbrela ViitorPlus au fost împăduriți 660.000 mp, prin peste 500.000 de puieți, cu ajutorul a 11.700 de voluntari, în județele cele mai slab împădurite ale țării, mai ales în zonele din sudul țării.
„Zona de sud a țării este una destul de neglijată din punct de vedere forestier, asta se poate vedea din statistici, care spun că gradul de împădurire este în medie de 4,5%. Acest lucru, combinat cu faptul că în Cîmpia Olteniei a început deja un proces de deșertificare, a determinat asociația noastră să își îndrepte eforturile de împădurire spre zona aceasta“, spune Andreea.
Lipsa pădurilor pentru comunitățile din sud este o problemă destul de mare. În timpul iernii, drumurile din localități sînt blocate de viscol și depuneri de zăpadă, iar multe dintre acestea sînt izolate de restul lumii, uneori zile în șir. Pe lîngă asta, unele dintre ele sînt afectate și de vînturile puternice din restul anului, ce pot atinge viteze amețitoare și iau cu ele tot ce le iese în cale, povestește Andreea. Problema e mai veche însă. „În anii ’60, perdelele forestiere protejau cam un milion de hectare în Dobrogea și Bărăgan (…), însă începînd cu ’67, acestea au dispărut încetul cu încetul, ajungînd ca în 2008 să fie inexistente“, adaugă ea.
Spre deosebire de alte proiecte de împădurire, cel al ViitorPlus se concentrează pe formarea de perdele forestiere. Pe lîngă avantajele cunoscute ale unei păduri – un copac matur asigură necesarul de oxigen unei familii cu patru membri –, aceasta protejează drumurile de înzăpeziri și previne cheltuieli inutile ale statului, dar și crește productivitatea terenurilor agricole, îmi explică Andreea. „În plus, ducem proiectele de împădurire pînă la capăt. Adică, pe lîngă faptul că organizăm evenimente de plantare în fiecare primăvară și toamnă, puieții plantați în fiecare din aceste sezoane sînt atent monitorizați, pe perioade ce variază între 3 și 20 de ani, în funcție de specie, și efectuăm lucrările de completare și îngrijire, asigurîndu-ne că fiecare perdea plantată ajunge la maturitate, adică gradul de prindere general este de 100% sau aproape de acest procent, iar copacii își împreunează coroanele și sînt capabili să se autosusțină. (…) Această etapă este esențială în procesul de plantare, deoarece dacă după prima plantare nu se efectuează lucrările de îngrijire și completare, acea pădure va avea multe goluri, gradul de prindere va fi mic, iar mare parte din munca inițială va fi în zadar.“
Suprafața împădurită crește, dar și mai important este faptul că oamenii sînt educați. „Scopul are două direcții ce merg mînă în mînă: contribuim la creșterea suprafeței împădurite din sudul țării, prin strîngerea de fonduri ce sînt investite în perdele forestiere ce altfel nu ar exista, dar și la educarea oamenilor. Oferim posibilitatea companiilor care sponsorizează proiectul să își trimită angajații la acțiunile de împădurire ce au loc pentru a planta puieții achiziționati din sponsorizarea făcută de firma la care ei lucrează. Toți au afirmat că au plecat cu o perspectivă nouă asupra consumului de resurse lemnoase și asupra importanței copacilor, plantarea alături de noi determinîndu-i să recicleze, să reutilizeze și să consume mai responsabil. Pe lîngă acestea, implicăm și copiii de la școlile din localitățile unde plantăm și desfășurăm workshop-uri despre dezvoltarea durabilă. Ei sînt cei care vor beneficia de perdeaua forestieră ajunsă la maturitate și vrem să conștientizeze importanța ei, să se simtă în conexiune cu copăceii de acolo“, adaugă Andreea Croitoru.
Dacă toate cifrele de mai sus nu ne-au convins în ceea ce privește importanța copacilor, mesajul Andreei este unul clar: „În cele din urmă, nici banii, nici bunurile, nici puterea nu pot fi respirate (…), trebuie să facem ceva pentru ca generațiile următoare să poată avea o viață de calitate, iar copacii sînt un element vital pentru asigurarea acesteia. Momentan, se estimează că avem nevoie de echivalentul a 1,7 plante pentru a ne asigura nevoile. Vă dați seama că, dacă noi continuăm în acest ritm, planeta va ajunge într-un punct fără posibilitate de recuperare?“
Vera Ularu este specialist în comunicare.
Foto: wikimedia commons
