Autoritatea, între rigoare și teroare

Doru COSTEA
Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Autoritatea, între rigoare și teroare jpeg

● Cînd toată lumea e de acord cu toată lumea, adevărul devine o fundătură plicticoasă și nefrecventabilă.

S-ar zice că sîntem un popor ambițios: ori de cîte ori întrebi pe cineva de o stradă, omul face o pauză, se scarpină după ceafă, se uită în cele patru zări, îl simți că se luptă cu el, după care, roșu la față, îți răspunde epuizat și biruit de efort: nu știu, nu sînt de pe-aici…

● Cultura contrazicerii de dragul contrazicerii e una larg răspîndită. Ori de cîte ori vorbesc cu un inginer, matematician, medic, îl ascult cu atenție, mă străduiesc să-l înțeleg și nu-mi trece prin cap să-l contrazic în chestiuni ce țin de profesia lui. În schimb, el, ori de cîte ori îi vorbesc despre drept, despre principii, se simte îndreptățit, ba chiar dator să mă contrazică. Iar acolo unde în mod evident nu pricepe, îmi trimite argumentul în derizoriu: eh, chichițe avocățești…

Se pare că, atunci cînd toată lumea e de acord cu toată lumea, adevărul devine o fundătură plicticoasă și nefrecventabilă.

● În loc să ne opunem, am preferat să luăm lucrurile în derîdere; zeflemeaua a fost moneda cu care ne-am plătit supraviețuirea istorică.

Cu toate astea, cînd e să dea nas în nas cu instituțiile statului, atitudinea se schimbă radical. Avem în sînge o resemnare păguboasă în fața oricărui act de autoritate, abuziv sau nu. Și nu doar din cauza celor 45 de ani de comunism. Se pare că ne-am obișnuit să percepem statul ca pe un fenomen al naturii și nu ca pe o construcție juridică la a cărei alcătuire sîntem participanți direcți, prin vot. Este, poate, singura explicație a faptului că orice act de autoritate al statului este privit și acceptat cu resemnarea cu care îți privești recolta distrusă de secetă, țiglele de pe casă sparte de grindină, casa însăși luată de viitură. Cu alte cuvinte, statul e o năpastă pe care n-o putem ocoli, o catastrofă necesară ca să ne putem lua leafa.

„Românul înjură, dar îndură“, spunea undeva, în Însemnările zilnice, Costică Argetoianu. În loc să ne opunem, am preferat să luăm lucrurile în derîdere; zeflemeaua a fost moneda cu care ne-am plătit supraviețuirea istorică.

t06b proteste 4 ziua februarie 2017 0006 ai jpg jpeg

● Accept să fiu întrerupt, doar cît să mi se spună că am dreptate

Ca avocat, înveți să spui „nu“ din clipa în care ai învățat să chestionezi un text de lege din perspectiva adecvării lui la principiile dreptului. Îmi aduc aminte cum, acum cîteva decenii, tînăr avocat stagiar fiind, maestrul meu, avocatul Ioan Pora (pe atunci președinte al Uniunii Avocaților din România), mi-a pus în brațe un dosar voluminos și o hotărîre judecătorească pe care urma să o atac cu recurs. Proaspăt ieșit de pe băncile facultății, sentința mi s-a părut impecabil argumentată, de o rigoare juridică de manual, orice critică părea imposibilă. Cu alte cuvinte, nu puteam spune nu. Zîmbind, maestrul Pora mi-a arătat viciile eșafodajului juridic, ca și motivele pentru care sentința putea fi considerată ca nelegală. A fost primul meu examen cînd, confruntat cu autoritatea (judecătorească de data asta), am învățat să spun nu și, din perspectiva principiilor, să desființez aparența de legalitate care îmbrăca juridic actul.

A urmat o deprindere (supărătoare cîteodată) de-a citi orice text (și nu numai juridic) în cheia negației, de la procesul-verbal scris cu litere căznite, pe marginea drumului, pentru o contravenție rutieră, pînă la sofisticate hotărîri ale Curții Constituționale a României sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aș zice azi, glumind desigur, că accept să fiu întrerupt doar cît să mi se spună că am dreptate

● Trebuie să înveți principiile, ca să poți savura excepțiile

Mă văd silit să fac o paranteză: în actuala școală juridică românească, din păcate, preeminent este studiul legislației și mai puțin cel al principiilor dreptului. Partea cu principiile care guvernează o ramură de drept este îndeobște studiată superficial. De aici și excesul de legiferare, de teama unui așa-zis „vid legislativ“.

Să mă explic: norma de drept are un caracter general, nu poate intra în detalii, nu poate enunța toate situațiile concrete pentru a căror rezolvare a fost concepută. Aplicarea ei este o operațiune ce ține de logică, o logică a principiilor. Ca rezultat al acestei incapacități logice de a transfera semnificația generală a normei la situația concretă, apare excesul de legiferare. Au fost (și sînt încă) situații în care legi în vigoare nu sînt aplicate, sub cuvînt că nu au fost elaborate normele de aplicare!

Un reputat profesor (l-am numit aici pe Tudor Radu Popescu) ne spunea că în școală trebuie studiate și asimilate, întîi de toate, principiile dreptului, repere permanente. Legislația se schimbă, obișnuia să ne spună reputatul profesor, principiile – nu. 

Lectura unui text juridic devine fertilă profesional doar în măsura în care ești capabil să-i pui la îndoială consistența la nivel de principii. Adică să poți spune nu. Actualul sistem de învățămînt juridic nu încurajează însă acest gen de lectură logică, și mă refer aici (a cîta oară?) la examenele de tip grilă. În știința dreptului, examenul-grilă este, din punctul meu de vedere, descalificant. Raționamentul juridic, arhitectura argumentării, coerența, proprietatea de sens, bogăția de limbaj, cultura juridică și nu numai, sînt sacrificate în numele unei aparente (dar false) obiectivități. Bifările „competente“ în căsuțele grilei se substituie nepermis exigențelor unei reale evaluări. Din păcate, în asemenea condiții, cunoașterea este substituită de intuirea norocoasă a soluției probabile, crucificată în căsuța salvatoare.

Rezultatele unor asemenea tipare educaționale se pot vedea cu ochiul liber. Dau un exemplu.

Instanță, undeva în România. Cu o suficiență prost disimulată în rigoare, judecătorul, un june fără îndoieli, întreabă avocata reclamantului dacă are întrebări pentru martorul părții adverse, dar „nu mai mult de 6 (șase)“. Avocata, dezorientată: „Păi, domnule președinte, depinde de răspunsuri, nu înțeleg rațiunea limitării!“. „Nu mai mult de șase“, insistă micul Dumnezeu, hotărît de moarte să facă justiție. Nu-i pun la îndoială bunele intenții, dar, de cele mai multe ori, ce nu poate face răutatea reușește, cu succes, naivitatea.

Îmi aduc aminte de același profesor (Tudor Radu Popescu), intrînd în amfiteatru (aveam examenul de Drept comercial) și dictînd mucalit subiectele:

– enunțați deosebirile dintre esența și natura unei instituții de drept (alegeți voi instituția, dar eu vreau să scrieți despre vindere…);

– enunțați cinci reguli in favorem negotii și ratio legis pentru abandonul normei civile, comune.

După care își punea pălăria pe cap, răsucea un șal lung și alb în jurul gîtului și ieșea pe ușa amfiteatrului: mă întorc peste un ceas. Ne lăsa singuri, n-aveai ce să bifezi.

t06a protest 5 februarie 2017 0004 ai jpg jpeg

● Cea mai eficientă formă de-a spune nu este să știi cu claritate ce vrei atunci cînd spui da

Revenind la instanțe, aș spune că cea mai eficientă formă de-a spune nu este să știi cu claritate ce vrei atunci cînd spui da. Orice afirmație făcută în cursul unei pledoarii conține în ea germenul contradicției. Ca să poată fi fructificată o cerere, avocatul trebuie să cunoască în profunzime resursele juridice, ca și valențele interpretative de care dispune în susținerea ei, toate subsumate unui obiect limpede definit și exprimat.

Am asistat, acum mulți ani, la o scenă amuzantă: într-o sală de judecată, un bătrîn judecător, asculta, cu condescendență, un avocat ce dezvolta, cu argumente zgomotoase, o cerere în dosar, cu generoase referiri la doctrină, precedent judiciar etc., uitînd însă să precizeze obiectul cererii atît de laborios susținute. La finalul pledoariei, epuizat de efort, avocatul tace. „Bine-bine, dar n-am înțeles ce cereți“, îi spune președintele completului. „Să soluționați cererea în spiritul legii“, vine prompt răspunsul, stîrnind zîmbetul bătrînului judecător: „Vă asigurăm că așa vom face…“

Doru Costea este avocat.

Foto: A. Ivan 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.