Autoportret al artistului la maturitate

Publicat în Dilema Veche nr. 512 din 5-11 decembrie 2013
Autoportret al artistului la maturitate jpeg

Cînd am văzut această conferinţă de presă de la Prea tîrziu (susţinută în 1996), mi-am dat seama că există acolo un autoportret Lucian Pintilie: inconfortabil, tăios, sclipitor şi ironic în egală măsură. Am ales cîteva fragmente, sper, semnificative. (A.M.S.)

…foarte multe titluri, de la povestirea Strigoiul, Valea Plîngerii... şi acum Prea tîrziu. De ce?
Păi, pentru că toată această suită de titluri schimbătoare exprimau şovăielile mele destul de adînc întemeiate. Şi, pînă la urmă, deşi l-am respins de mai multe ori, şi coproducătorul francez, şi eu, titlul de Prea tîrziu s-a impus ca o formă absolut necesară a exprimării sincerităţii noastre comune, dar în special – pentru că eu sînt creatorul filmului – a sincerităţii mele.
Am sau nu am dreptul, printr-un titlu agresiv, neliniştitor, să exprim o stare care nu este, nădăjduiesc, a tuturor, ci în special a mea? Şi am hotărît că am acest drept. Prea tîrziu exprimă starea mea de spirit actuală, care e întemeiată pe un fel de fatalitate a eşecului. Am acest sentiment.
Vă daţi seama cu toţii cît de greu e de mărturisit că starea mea actuală este bazată pe aşa ceva, fatalitatea eşecului; trebuie să o mărturisesc şi să îmi asum toate consecinţele unei asemenea mărturisiri. (…)

Cît de mult aţi intervenit în scenariul iniţial, scris de Răsvan Popescu?
A, aici e o poveste foarte interesantă şi, dacă voi spune inexactităţi, îl am în dreapta mea pe domnul Răsvan. Dînsul mi-a adus un scenariu pe care l-a făcut la îndemnul meu, după o schiţă de 12 pagini. Un scenariu bun, puternic, puţin mai schematic dacă vreţi, adică care nu dezvolta nişte potenţialităţi posibile.
Atunci, i-am propus să colaborăm, să dezvolt scenariul, şi l-am dezvoltat într-o măsură pe care nu o pot consemna acuma procentual. Sînt foarte multe lucruri pe care le-am adăugat, într-un acord care a fost, pînă la urmă – nu ştiu proporţia în care era voit sau nevoit total –, iar dînsul a mai scris, pentru că intrasem într-un frumos cerc al creaţiei, a mai scris după asta, cerîndu-mi îngăduinţa să folosească nişte elemente pe care le-am introdus eu, a scris o carte, un scurt roman care va avea, de altfel, ieşirea publică în exact seara premierei. În general, am fost de acord, există însă cel puţin o replică, şi i-am promis că voi face o mărturisire publică despre ea, replica aceea cu urangutanii îmi aparţine. (…)

Aţi spus că, cu acest film, aţi încheiat o trilogie despre comunism.
Cînd eram la Cannes, aşa mi-a trecut mie prin cap – că am încheiat o trilogie. Şi căutînd noi subiecte, îmi dau seama că va fi tetralogie ş.a.m.d. Dar e limpede că, într-un fel, chiar dacă voi mai face un film despre efectele comunismului, este o trilogie.
De ce? Pentru că Reconstituirea reprezintă un film care descrie, care se leagă sufleteşte de ultimele clipe ale speranţei, exista o speranţă, nimeni nu îşi imagina că va dispărea comunismul.
Multe lucruri s-ar înţelege în ţara asta dacă am recunoaşte ceea ce nu vrem să recunoaştem – că nimeni nu îşi imagina că acest comunism nu va fi veşnic. Erau ultimele clipe ale speranţei că se poate convieţui cu comunismul. Deci, era un film pozitiv în sensul acesta. Adică accepta realitatea ca un fel de infern cu care măcar să se poată discuta aşa, să se facă… de trăit infernul.
După aceea, a fost Balanţa, care reprezintă ultimele secunde blegite, groggy, ale comunismului, cînd era o tîmpenizare generală şi o totală descărcare politică. Nu mai exista nici un fel de element politic. Era o tîmpenie naţională, prilejuită de acest gol triplu: politic, social şi uman. Era un gol extraordinar, deci era un film care vorbea despre gol. (…)

Tot trebuie să vă mărturisesc că ceea ce spuneţi dumneavoastră aici, lucrurile pe care le abordaţi sînt foarte interesante, foarte adînci şi le receptez cu lăcomie şi cu interes, dar ele nu au ajuns astfel la mine. De ce, atunci cînd mi le spuneţi... toată povestea asta cu fraţii, cu dragostea... le preiau „ca captivante“, îngăduiţi-mi cacofonia, şi nu le-am perceput în film?
Cînd eu am făcut acest film nici nu bănuiam că voi ajunge la situaţia unei conferinţe de presă în care un singur om – dar poate că sînt şi alţii, şi cu ocazia asta îi stimulez să o facă – să îmi spună: Mesajul dumneavoastră filozofic generos şi plăcut nu a ajuns la mine. Sînteţi deocamdată, dar cred că... Păi, da, dar eu credeam că va fi un fel de împărţire de jumate-jumate şi că vor fi palme, violenţe, un fel de reeditare a Pieţei Universităţii, aşa credeam. Uite că nu este aşa. Dumneata deocamdată...

Mai aşteptaţi...
Bineînţeles că mai aştept şi că sînt nerăbdător. Şi deocamdată zic: de ce numai unul? Asta ar fi pentru mine, totuşi, o situaţie foarte plăcută, ca autor. Pentru că fiecare zice: domnule, vreau să fie luptă, să se bată între ei – dar doreşte, în secretul orgoliului său, unanimitatea. Că tindem spre această unanimitate. Aş vrea ca şi filmul să fie atît de convingător, încît chiar şi domnul Năstase să spună, înainte de a-l vedea: „Domnule... e un film mare.“ Dar el a spus, înainte de a-l vedea: „E un film care face deservicii României.“

Acesta poate să fie un compliment.
Care?
Că face deservicii...
României? Sau cui îi face? Cine face deservicii? Păi, da, asta este istoria mea de cînd m-am născut. Şi cu Reconstituirea aveam... că de la Duminica... a început. Că face... Iar în teatru, din clipa în care mi-am ales... momentul meu de limpezire în teatru a fost cînd am făcut Proştii sub clar de lună.
Aveam vreo 32-33 de ani. De atunci, am făcut o alegere care a existat în toate spectacolele mele din România. Ştiţi foarte bine cum am plecat. Ultimul spectacol a fost Revizorul. Şi întotdeauna – vă fac o mărturisire – cînd, în Occident, deşi am avut succes, nu am făcut această alegere, n-am făcut bine.

Adică o alegere, un spectacol care să exprime furia mea existenţială, care nu este un răsfăţ şi ştiţi foarte bine că nu este aşa. Cel mai mare succes pe o piesă în Occident l-am avut, pînă la urmă, cu Tartuffe. Pentru că am ales o formulă radicală. De cîte ori nu alegeam o formulă radicală, greşeam. Şi mi s-a întîmplat de mai multe ori să greşesc. Radicalitatea a devenit – Doamne fereşte, sper că nu a fost un răsfăţ de-al meu – modul meu de a respira, modul meu de a trăi. O radicalitate care, însă, vă spun... mizeria ei – că există mizerie şi la lucrurile frumoase – nădăjduia tot timpul unanimitate.

„Consens“ se zice.
Consens, consens. Ştiţi unde am avut consensul? La filmele mele... numai acolo am dobîndit consensul. O să vi se pară o nebunie totală ce vă spun acuma. La filmele mele mai puţin curajoase. Aicea o să săriţi în aer. Reconstituirea, într-un fel, nu a fost un film foarte curajos, pe planul a ceea ce riscam eu personal. Decît în perspectivă. În perspectivă, a fost un film foarte curajos. Dar pe imediat, eu mă bazam pe un fel de consens general, care era al timpului acela. Pentru că însuşi Ceauşescu dăduse drum liber unei viziuni critice liberale, chiar mai europene.
Nu uitaţi cum arăta România în ’68. Cînd Păunescu – îl cunoaştem cu toţii pe Adrian Păunescu – s-a dus să ia 33 de scriitori, i-a găsit foarte uşor pe cei 33 de scriitori. Nu au fost 33 de scriitori care au riscat ceva. Că nu s-a publicat asta imediat era altceva. S-a publicat mai tîrziu. Cînd am vorbit la Europa Liberă – lucru interzis pentru că trecea sub sancţiunea legii –, ştiam că nu se va întîmpla nimica. Vă spun că aş putea să fac din asta un act de curaj, nu îl fac.

La congresul ăla a 33 de scriitori, a apărut şi Europa Liberă, şi m-a chemat Dumitru Popescu şi a dat drumul la film. N-am riscat foarte mult, oameni buni... pe moment. După aia am riscat, pentru că 25 de ani n-am mai făcut film. Dar eu nu mă gîndeam în clipa aceea la primejdia pe care alegerea mea o cuprinde. Nici o clipă. Ştiam că am toată lumea. Îi aveam şi pe porci alături de mine. Aşa a fost. Cînd am făcut Balanţa, eu aveam lumea cu mine. Fiecare e de acord să-şi bată joc de ultimele clipe ale ceauşismului. N-a fost nici un fel de act de curaj.
Ştiţi cînd a fost act de curaj? Cînd am făcut film cu Piaţa Universităţii, şi nu l-am făcut eu ca regizor. L-am făcut ca director. Aţi văzut de multe ori că pe prima linie, cu litere enorme, apare „Lucian Pintilie prezintă“. N-am avut nici o legătură cu filmul, decît că am pus să se facă. Dar am simţit nevoia să-mi asum povestea cu Piaţa Universităţii. Asta se numeşte curaj pentru că a fost înfiorător ce s-a petrecut după aceea, ce telefoane – exact ca telefoanele din film – am primit. Cîte ameninţări, cîte agresivităţi.

Toate trecute prin mîl pornografic, toate. Ştiindu-se că nu sînt singur acasă. Iar pe Stere, pe care îl iubesc foarte mult, îl întreb: „Bă, Stere, pe tine te-a înjurat vreodată cineva?“ Zice: „Nu m-a înjurat, domnule, nimenea.“ Dar asta nu înseamnă că Stere n-a fost curajos. Nici nu i-a trecut prin cap. Ăla a fost un act de curaj pentru că nu suport – de altfel, aţi văzut că am o sensibilitate la chestiile astea cu telefoanele, probabil că şi acuma o să fie. Aşa că vreo două săptămîni n-o să mă găsiţi pe-acasă. Mă rog, aţi înţeles. (…) 

Foto: N. Cherciu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

alex iulian roman acuzat de viol in irlanda de nord foto fb
Între muncă cinstită și rețele de trafic. Realitatea românilor din Irlanda de Nord, după scandalul din Ballymena
Românul arestat pe nedrept pentru agresarea sexuală a unei fete în Irlanda de Nord a atras atenția publică, după ce a publicat pe Facebook un mesaj în care neagă implicarea în presupusul viol.
capri
O destinație populară din Italia le interzice chelnerilor și vânzătorilor să mai abordeze turiști pe stradă. Sancțiunile severe pe care le riscă
În una dintre destinaţiile de vis din Italia, autorităţile au dat o ordonanță care interzice complet ca turiștii să fie abordați pe stradă de chelneri sau vânzători, sub amenințarea unor sancțiuni severe.
banner dragos dolanescu jpg
Ce copii frumoși și deștepți are Dragoș Dolănescu. Cu ce se ocupă fiica din Costa Rica: „Ei sunt mândria mea!” Care a moștenit pasiunea pentru muzică?
Ce copii frumoși are Dragoș Dolănescu. Fiica din Costa Rica e avocat: „Ei sunt mândria mea!” Care a moștenit pasiunea pentru muzică?
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
Locul din România cu nume vulgar devenit atracție turistică. Se află la 80 de kilometri de Cluj-Napoca
Limba română e plină de surprize, mai ales când vine vorba de denumiri geografice. Dacă orașul croat cu inițiala „P” a devenit subiect de glume printre români, trebuie știut că și în România există locuri cu nume bizare, amuzante sau chiar indecente.
eldest sons in ancient egypt 3 webp
Relații sociale în Egiptul Antic: Fiul cel mare deținea puterea în Egiptul Antic, arată cercetări recente
Mult timp s-a crezut că viața de familie în Egiptul Antic semăna destul de mult cu modelul familiei occidentale moderne: părinți, copii și nepoți care trăiau independent și formau gospodării noi. Însă cercetările recente conturează o imagine mult mai complexă.
copil maltratat
Doi copii din Arad au obținut ordin de protecție împotriva părinților. După ce și-a bătut fata, tatăl i-a cusut rana acasă
Doi fraţi, un băiat și o fată, din județul Arad, au obținut ordin de protecție împotriva părinților, după ce au fost bătuți și înfometați de aceștia. Timp de 11 luni, adulţii nu mai au voie se apropie de copii.
575302124023416139984130915188503265381205646 ploi canicula foot pexels com realitatea net jpg
Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la munte şi la mare, în această săptămână
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo detaliată pentru această săptămână.
trandafiri istock jpg
Ce trebuie să faci pentru ca trandafirii să înflorească toată vara. Grădinar: „Se pune direct pe sol”
Deja am ajuns la jumătatea lunii iunie, iar românii care stau la curte știu precis cât de importantă este această perioadă din an.
IMG 20250613 WA0011 jpg
Destinația de vacanță exotică care face valuri internațional si local. Unde s-a redeschis cea mai mare plajă urbană din Europa
București, 13 iunie 2025. Therme București a redeschis plajele Sands of Therme, cea mai mare plajă urbană din Europa, și Galaxy Horizo