Autodenunţ despre o degustare în orb şi mut

Marcel TOLCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
Autodenunţ despre o degustare în orb şi mut jpeg

Limpede ca un Cuvée Amélie: să vorbești despre vin în cultura română devine un must!

Nu, nu e doar un joc de cuvinte, cum ați putea crede. Și nici un exemplu de gîndire deziderativă din lungul șir de promisiuni-jurăminți cu care ne parfumăm, neobosit, atunci cînd vine vorba de Europa. Cred că putem vorbi despre vin ca despre un fenomen al rafinamentului cultural din cel puțin două motive comensurabile: crește mereu cantitatea de vin consumat pe gură de român, iar gama (ce cuvînt muzical!) se diversifică tot mai mult. În ceea ce privește argumentele mai puțin comensurabile, eu îmi imaginez că un ipotetic papilometru gustativ așezat pe papilele colective ar indica o rafinare a gustului propriu cu mult peste ritmul de rafinare a gustului cultural. Avînd ca punct de plecare anul 1990, firește.

Dar să cupajăm (etimologic, să tăiem) considerațiile generale și să vedem cum poți deveni expert oenolog în două săptămîni. Glumesc, evident, dar mi se pare de bun augur că, deocamdată, nu există asemenea cărți sau rețete, după modelul rețetelor magice de slăbit sau de învățat limba engleză peste noapte. Glumesc și nu prea, fiindcă, la începutul uceniciei mele în ale Vinului, am lăsat impresia unei expertize dincolo de bietele virtuți al senzorilor mei pentru vin.

Așadar, acum vreo șapte-opt ani, într-o duminică, împreună cu soția mea, baricul desăvîrșirii mele interioare (o metaforă din lirica feminină burgundă), am fost invitat la un vin bun, de un prieten, Vali M., acasă la el. Vali tocmai începuse și el ucenicia într ale vinului cu Andy H., așa că ne a alintat cu delicatese culinare și cu un minunat vin. La plecare, mi-a spus: „Uite aici două sticle, să vezi ce-i cu vinul ăsta pe îndelete!“ Bucuros, am mulțumit și gata. Nu mai băusem așa ceva. Acasă, am căutat pe net și am descoperit că era un vin la vreo 55 de euro. Cît să vă imaginați că am băut din el cam cum îți pui picături în ochi.

La vreo două săptămîni, a urmat o tradițională degustare la Oenotecă. În sala de fumători – ce vremuri, se mai fuma pe atunci în spații închise –, o degustare în orb. Vali le propusese prietenilor o sticlă învelită în pungă de hîrtie opacă, despre care fiecare spunea ce și cum. Cînd am intrat, Vali, uitînd că fusesem la el și că mă cadorisise cu vinul, m-a invitat să îmi adaug și eu o părere: „Ia să vedem ce spui tu că avem aici!“ Evident, la primul nas am știut instantaneu că era vinul cu pricina. Dar nu am reacționat imediat. Am oftat, am zis, alene, că e un vin spaniol, s-a lăsat liniștea, am rotit paharul din poignet, am așteptat să se prelingă piciorul, mi-am cazat nasul în pahar cu voluptate, am spus cu voce gravă, de medic radiolog, „e din 2007“, am ­luat gurița regulamentară, am plimbat divina licoare prin gură solemn, am privit paharul în contrejour, am așteptat vreo zece secunde și m-am autocitat ca și cum aș fi citit un verset din Biblie: „Evident, e din 2007“. Apoi, în liniștea respectuoasă, am spus cîteva despre terroir, despre oenolog și, în fine, după ultima plescăială doctă, am susurat numele vinului.

Vali, evident, a exclamat a ad­mi­ra­ție, iar ceilalți au rămas muți. Erau acolo persoane care își pot permite asemenea vinuri și sînt mult mai obișnuite cu rafinamentul gastronomic decît mine. Drept care am conchis așa: „Vă rog să nu îmi admirați rafinamentul nasului și al papilelor gustative! Vreau să constatați doar că beau cu mult peste ceea ce cîștig!“ Evident, a fost un rîs general, dar numai lui Vali i-am spus secretul.

Da, așa cum alții au povești glorioase din armată, eu am mica mea gloriolă de oenotecă și, dincolo de minciuna pioasă, mă amuz de fiecare dată să o povestesc cu cei care iubesc vinul. O povestesc și pentru amuzament, dar și pentru încă două pricini poate mai importante. Mai întîi, fiindcă, adesea, ceremonialul degustării vinului devine, pentru „ucenici“, prilejul unor scenete de felul celei în care eu însumi am jucat. E un fel de balet pe care interpreții îl exprimă, cel mai adesea, cu solemnitatea stîngace a unor copii ce învață altfel deplasarea în spațiu. Apoi, fiindcă mi se pare că degustarea în orb, de regulă, stabilește ierarhii. Or, persoanele alături de care am început să iubesc vinul mi-au dat să înțeleg ceva ce nu bănuiam înainte de a-i fi cunoscut: nu există cel mai bun vin, ci există cel mai potrivit vin. Iar această așezare în context înseamnă și dragul vinișor de masă, și vinul rafinat pentru o anume mîncare. Dar, mai ales, am observat pe limba mea că vinul are ceva unic: e într-un fel cînd îl bei singur acasă, și altfel cînd îl povestești cu cineva. Știu asta fiindcă am băut același vin acasă și la Dobrușa, de pildă, cu Irinel și Valeriu Stoica citind Radu Stanca. Sau cu Mircea Mihăieș, Mădălin Bunoiu și Camil Mihăescu (Grupul 3100, de la inițialele noastre: MMMC) citind din poezia lui Cărtărescu sau vorbind cu Biju (Ioan T. Morar) ce se entuziasma, pentru noi, de la el, din Provence. 

Marcel Tolcea este prof. univ. de filozofie la Universitatea de Vest din Timișoara.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un brașovean i-a luat-o înainte milionarului indian: a construit o casă pe un bloc VIDEO
Presa a făcut vâlvă cu cazul unui indian care și-a construit o vilă de lux pe un zgârie-nori. La Brașov, ideea a fost pusă în practică, cu acte în regulă, în urmă cu mai bine de zece ani
image
Big Brother în toate școlile. Părinții și profesorii nu se vor putea opune
În toate sălile de clasă vor fi montate sisteme de supraveghere video și audio fără a fi nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor. Decizia, care se va lua printr-o Ordonanță de Urgență, a stârnit deja mari controverse.
image
Casă veche, transformată într-o locuință de vis. „Dragoste la prima vedere“ FOTO
Într-un sat dâmbovițean, o casă nelocuită de 50 de ani a devenit locul în care o bucureșteancă și-a împlinit visul. Nostalgică după copilăria petrecută la bunici, Liliana a hotărât să se reconecteze cu natura și să renoveze această casă bătrânească.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.