Auto – autor – autentic

Publicat în Dilema Veche nr. 618 din 17-23 decembrie 2015
Auto – autor – autentic jpeg

„Piercing-uri mi-am pus. Am unul în limbă, altul în mamelonul stîng, buricul îl rezolvasem de mult. Tatuaje mi-am tras încă din clasa a opta, întîi unul discret, pe antebraţ, apoi unul pe omoplatul stîng, acum mi-am adăugat unul pe toată lungimea piciorului drept: la început a fost o ideogramă, apoi chipul iubitei din liceu – mare greşeală! –, acum mă laud cu un ditamai anaconda în poziție erectă, gata să-și înghită prada. O singură întrebare mă mai chinuie: verde sau roz? Mai precis, în ce culoare să-mi vopsesc părul? Să fie roz precum culoarea automobilului pe care mi l-a luat tata sau verde precum părul iubitei de-acum?“

Probabil aşa ar suna în mintea mea, dacă aș fi încă fraged la vîrstă și destul de frăgezit emoțional de capcanele modei sau de ispitele „nișei“, discursul căutării de sine. De regulă, însă, acest discurs nu se articulează deloc în mintea celor care oricum nu caută, pentru că au găsit deja. Personalitatea umană, trădînd instabilitatea fluidelor, abia așteaptă să ia forma prefabricatelor care-i ies în întîmpinare, la tot pasul, pe piața formulelor identitare. De regulă, iarăși, tinerii sînt aceia care vor să fie unici cu orice preț, care pun în practică teribilismul și provocarea, dar sfîrșesc prin a fi masă de manevră, căci tocmai dorința de nu fi confundat îl țintuiește pe om în confuzie.

De ce strigă Nietzsche în prefaţa la Ecce homo: „Și, mai ales, nu mă confundaţi!“? Pentru că știe că, orice ai face, tot vei fi confundat. Mîntuirea subiectului nu poate fi decît în obiect, adică acolo unde nu mai este el. Și, ca o ironie, Nietzsche, scriind fragmentar, a fost unul dintre cei mai confundați filozofi, punîndu-i-se în cîrcă ba antisemitismul zăbavnic, ba nazismul precoce, ba, mai nou, postmodernismul in nuce – numai aberații. Vorba lui Kurt Tucholsky: „Spune-mi ce problemă ai și îți dau citatul din Nietzsche“. Cum ar veni: citatul care te rezolvă… Și nu e un secret pentru nimeni că scrierile lui Nietzsche i-au „rezolvat“ pe mulți idioți. Dar filozoful știa foarte bine la ce risc se expune, scriind aforisme desprinse de un sistem. El însuși nu paria pe principiul aristotelic al identității, iar un om „cu o mie de fețe“, omul supra-feței prin excelență, îi putea apărea chiar mai autentic decît omul profunzimilor imperturbabile. Prin urmare, în mască ar sta autenticitatea, în artisticitatea ei, nu în străfundurile insondabile ale ființei. Nietzsche sugerează și că autenticitatea artei s-ar măsura prin recurs la cea a artistului/autorului, însă uită că Iliada și Odiseea nu pot fi desființate ca falsuri, deși nu știm nimic despre autorul lor, care s-ar putea să fie… mai mulți.

Să luăm însă și situația inversă. Pentru cel neinițiat în istoria artei, o vizită la Muzeul Colecțiilor de Artă din București se poate transforma într-o mare dezamăgire. Vraja se rupe brutal, căci ceea ce credea el a fi unicat – să zicem „Carul cu boi“ al lui Grigorescu – se dovedește a fi: 1) în cel mai bun caz, o variațiune pe aceeași temă motivată de perfecționism, în mai multe lucrări cu sau fără comanditar imediat; 2) într-un caz ceva mai jenant, un autoplagiat cu intenție strict lucrativă, avînd comanditar difuz („gustul public“, „cererea pieței“ etc.) sau 3) în cazul cel mai impudic, o suită de falsuri viabile, la care atît colecționarii și comercianții de artă, cu bună știință, cît și publicul larg, din ignoranță, consimt tacit.

Realitatea, care scapă amatorului de artă, este că Grigorescu a pictat circa 300 de care cu boi, iar întrebarea ar fi: care dintre aceste lucrări este cea autentică? Iar dacă sînt mai multe care să împartă același statut, atunci există grade de autenticitate? Ceva mai tîrziu, eseul lui Walter Benjamin Opera de artă în epoca reproducerii mecanice – dar nu atît prin ce spune autorul său, cît mai ales prin perspectivele pe care le deschide pentru cititorul productiv – șubrezea raportul dintre unicitate și autenticitate. Ce a urmat în secolul XX, cu precădere în arta plastică, avea să ducă la divorțul total dintre cele două noțiuni. Faptul că Dalí numerota și semna 50 de exemplare din una și aceeași lucrare, toate exemplarele primind astfel marca autenticității, era doar o consecință tîrzie și oarecum incidentală a limitărilor implacabile care condiționează actul creației. În artă, ca în tot ce face omul de felul său, nu poți crea decît fragmentar, așa încît fragmentul își cere cu necesitate complinirea, inclusiv prin replicatele sale.

Prin urmare, nici măcar operele de artă „auratice“ – cum numea Benjamin cu oarece nostalgie marile creații ale vechilor maeștri – nu mai pot sta la adăpostul unicității lor. Iar dacă autenticitatea nu vine nici din unicitate, nici nu poate fi un corelat al identității, atunci în ce rezidă ea? Noțiunea s-ar putea dovedi una dintre cele mai deceptive cu putință. Deja Leibniz arătase, în secolul al XVI‑II‑lea, că psihicul uman, mentalitatea pe care acesta o generează prin însumarea de clișee, precum și modul de organizare socială înrădăcinat în acea mentalitate se hrănesc, toate, cu noțiuni amăgitoare, el numind, în contextul discuției legate de teodicee, foarte la modă pe-atunci, mai ales „optimismul“ și „pesimismul“ ca făcînd parte din această categorie. De ce să spui mai curînd „Mai rău de-atît nu se poate“, decît „Ba se poate!“, cînd nici una, nici cealaltă dintre cele două atitudini nu rezolvă situația incriminată ca „rău“? La fel, de ce ar fi un Rolex autentic mai bun decît șugubețele „genuine fake watches“ pe care le poți cumpăra cu 100 de dolari dintr-un bazar din Turcia? Ambele arată scurgerea timpului la fel de inexact-convențional și nici un aur din lume, autentic sau fals, nu lucrează împotriva timpului, decît, cel mult, pentru sine, ca materie perenă. Pentru om însă, nici autenticitatea, nici neiertătoarea trecere nu se rezolvă prin asocierea cu aurul.

Totuși, cuvintele nu există doar pentru că milioane de oameni s-au înșelat, generații la rînd, în privința adevărului din spatele lor. Trebuie să existe un grăunte de adevăr în fiecare cuvînt, nu unul obiectiv, ci unul intersubiectiv, care ține de uzul limbii, de modul de a folosi acest cuvînt. De ce ne extaziem („Iată un țăran autentic!“) cînd vedem o persoană îmbrăcată în ie, bundă și ițari, dar ne ferim să atribuim aceeași calitate sutelor de mii de amărîți care trăiesc din te miri ce, fără perspective reale, captivi ai obscurantismului și analfabetismului, dar purtînd în tot acest timp niște blugi deșirați și un tricou ponosit cu inscripția Death Metal – pentru că fix asta le-a picat acum trei ani dintr-un camion cu ajutoare? În ambele situații, noțiunea de autenticitate ar fi improprie. În primul caz, o folosim pentru că ni se pare că țăranul tradiționalist are justificarea tradiției; în al doilea, n-am fi tentați să o folosim, pentru că țăranii decăzuți par a nu avea nici o justificare pentru starea lor.

Autentic este însă doar suveranul. Doar cel care nu are nevoie de justificări pentru ceea ce face, cum că face; pentru ceea ce este, cum că este; pentru ceea ce are, cum că are. Iar pentru a nu trebui să te justifici la fiecare gest, la fiecare opțiune de viață, pentru fiecare părticică din avut, e mai bine să te restrîngi la puțin. La limită, autentic este doar ascetul în non-acțiune, el neavînd de justificat nici măcar ceea ce este, pentru că, odată ce a optat pentru recluziune, lumea – scîrbavnica lume, cu neostoita ei limbă strîmbă – îl va fi uitat deja.

Gabriel H. Decuble este eseist și poet. Cea mai recentă carte publicată este Tu n‑ai trăit nimic, Editura Cartea Românească, 2014.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Marea iubire a actorului Traian Stănescu. S-a stins la trei ani după soția sa: „Acum dansează în ceruri amândoi”
Traian Stănescu nu a mai rezistat fără iubita lui soție, cu care a împărțit mai bine de 4 decenii de viață. Actrița Ilinca Tomoroveanu, nepoata marelui poet şi om politic Octavian Goga, a fost dragostea vieții lui.
image
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
Iarna se întoarce în forță în România. Se face tot mai frig, iar la munte, pe culmi, va fi viscol puternic. Schimbarea vremii aduce fenomene extreme, în special furtuni violente.
image
Mărturii șocante: Trenurile CFR Călători sunt adevărate bombe cu ceas
Trei locomotive din patru și mare parte dintre vagoanele CFR Călători au durata de exploatare depășită, iar reparațiile industriale ale materialului rulat lipsesc.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.