Autenticitatea e supraevaluată

Publicat în Dilema Veche nr. 618 din 17-23 decembrie 2015
Autenticitatea e supraevaluată jpeg

Foarte probabil, proaspătul premier al României n-a apucat să discute prea mult cu consultanţii politici care, aproape sigur, fac deja coadă la uşa lui. Sau poate nu îi ascultă. Nu vom şti asta niciodată. Cert este că, de 1 Decembrie, dl Dacian Cioloş a fost protagonistul celui mai emoţionant moment al festivităţilor de ziua naţională, recunoscute în general ca manifestări de patriotism necredibil, chiar un pic stînjenitor, şi fără cine ştie ce consecinţe în res­tul anului.

Graţie unei jurnaliste de la România TV (dintre toate televiziunile), l-am putut vedea pe premier discutînd cu soţia unui militar căzut pe frontul din Afganistan. Discuţie firească, umană, scoasă cumva din scenariul tezist al festivităţilor. Apoi l-am văzut pe premier consolîndu-l pe unul dintre fiii doamnei. Din nou, natural, uman…

Mai tîrziu a apărut şi un instantaneu cu premierul discutînd cu un soldat în scaun cu rotile. Relevantă aici nu a fost neapărat discuţia, cît poziţia premierului. Stă lîngă scaunul soldatului, aproape pe asfalt, priveşte în sus către interlocutor. Soldatul pare să trateze firesc discuţia. O conversaţie firească în care autoritatea, dacă este prezentă, e mai degrabă în scaun decît alături.

Imaginile astea au avut parte de mii de distribuiri pe reţelele sociale şi, lucru rar pentru cineva aflat în funcţia dlui Cioloş, au fost lipsite de comentarii negative, nihilism, ironie etc. Sigur, premierul era la prima ieşire oficială după învestitură. S-a întîmplat să fie Ziua Naţională, însă valul de emoţie stîr­nit a fost autentic şi a părut prea puţin efectul unor scenarii sau al momentului. Majoritatea comentariilor pe care le‑am văzut insistau asupra „autenticităţii“ care transcedea imaginile.

Să arăţi empatie în public nu e chiar cel mai uşor lucru. Numărul stînjeniţilor care strîng copii în braţe prin clipuri electorale o dovedeşte cu prisosinţă. Jena şi inadecvarea trec adesea ecranul şi au un mic iz de ridicol. Însă autenticitatea în mediile politice trece de băile de mulţime. Traian Băsescu a trecut multă vreme drept autentic şi ăsta a fost unul din principalele lui atuuri în competiţiile electorale. Victor Ponta, de asemenea.

Discursul liber, inteligent, în care punc­t­a­jul de partid (aproape întotdeauna e un punctaj) e strecurat ţinînd seama de fluenţa discuţiei şi folosind cuvinte proprii, e destul de rar. Iar publicul remarcă lucrurile astea. Remarcă şi răsplăteşte. Audienţa, voturile se calculează şi în funcţie de competenţa discursivă a politicianului.

Dacă vreţi o comparaţie, aduceţi-vă aminte de uriaşul şi – s-a dovedit ulterior – inutilul efort de propagandă din jurul lui Dan Voiculescu. Niciodată fostul lider al PC şi actual deţinut de drept comun nu a reuşit să răzbată în topurile încrederii. Niciodată. Ca să parafrazez o expresie cunoscută, unde nu e, nici publicul nu dă.

Cît despre Traian Băsescu şi Victor Ponta, cei doi au transformat naturaleţea într-un fel de automatism obositor şi mai toate punctele cîştigate prin discursuri şi gesturi nescriptate s-au transformat în note de plată. Pentru că întotdeauna naturaleţea şi onestitatea sînt probate.

De asta, de cele mai multe ori, politicianul (român sau de aiurea) preferă scenariul şi clişeele. E un fel de poliţă de asigurare pentru viitor. E o tranzacţie acolo, acceptată, pînă la urmă, şi de public. Pe termen lung, excesul de naturaleţe e văzut ca nepoliticos sau ca o dovadă de imaturitate.

Pentru că orice interpretare cinstită ne va spune asta: natural înseamnă onest, iar onest înseamnă, de la un punct încolo, retragere, demisie, pas înapoi.

În fapt, autenticitatea e doar un joc mai subtil de percepţie. Aceleaşi cuvinte, spuse în acelaşi context de doi oameni diferiţi, pot atrage reacţii complet diferite. Ține mai mult de context, de ceea ce publicul ştie deja şi de ceea ce aşteaptă de la politicianul respectiv. Cu toţii se nasc autentici, nici unul nu sfîrşeşte aşa.

Evaluarea carierei unui politician ţine cont de cît de „autentic“ este doar cît timp acesta e activ. Cît timp candidează, guvernează şi reprezintă pe cineva. În rest, privirile retrospective ţin cont mai degrabă de rezultate şi mai puţin de charismă. Știe cineva cît de autentic a fost Cuza?

Teodor Tiţă este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.