„Atunci cînd lucrezi pentru tine cîștigi și pierzi un singur lucru: timpul“ - interviu cu Anca RANCEA, președintele Asociației Freelancer-ilor din România

A existat un moment în viața dvs. în care, deși aveați o carieră de succes, care vă pasiona, ați decis să faceți o pauză. A fost momentul demisiei unul bine gîndit? În ce împrejurări a venit? Ce a urmat imediat după?

La acel moment - mai 2012, decizia nu a fost de a face o pauză, ci de a nu mai face lucrurile în același mod. Nu mai voiam să petrec două ore în trafic în fiecare zi alături de ceilalți ca mine, care începeau serviciul la 09.30-10, și voiam să am dreptul să vin mai tîrziu la birou (ora 10.30) ca să pot înota dimineața într-un bazin care să nu fie ultra aglomerat de ceilalți oameni cu program de muncă similar. Eu voiam doar să înot. La propriu. Așa că, într-o zi, mi-am luat inima în dinți și, mai în glumă, mai în serios, am solicitat acest privilegiu șefilor. Și mi s-a spus „Nu!”, pentru că apoi ar fi vrut și alții, „Nu!”, pentru că aș fi creat un precedent, „Nu!”, pentru că sînt un lider. Doar că mi s-a spus NU, într-un moment în care îmi doream cu disperare să înot, în care mi-am dat seama că sînt eternul om fără zile de concediu (pentru că vacanța obligatorie a angajatorului coincidea cu perioadele de vîrf de sezon). Practic, eram blocată într-un univers în care nu avem niciun cuvînt de spus asupra timpului meu, într-o perioadă în care simțeam nevoia de schimbare. Așa că mi-am sunat părinții să-i întreb dacă pot prelua ei timp de două luni plata ratei la apartament, timp în care eu aș fi trăit din ultimul salariu, aș fi înotat și aș fi decis ce vreau să fac mai departe. Cînd răspunsul lor a fost: “Da, dar ești sigură?”, mi-am dat seama că decizia a fost cea corectă.

Abia după acest moment a venit pauza, oarecum forțată de faptul că nu știam ce, sau mai bine zis, cum să fac mai departe. Știam că vreau să merg la înot în afara orelor de vîrf, dar, în afară de asta, mai erau multe ore „libere” de umplut într-o zi, dintre care unele dedicate muncii. Pauza a fost pentru a face ordine în gînduri, a înota și a decide cum vreau să fac mai departe.

Privind în urmă, n-ar fi fost chiar rău să am niște bani puși deoparte care să-mi asigure traiul și plata datoriilor timp de două-trei luni. Însă pentru că nu am avut acei bani, am fost obligată să găsesc mai repede o soluție cu care să fie toată lumea fericită. Așa că, după o lună, eram înapoi în cîmpul muncii, dar pe cont propriu.

Cît de multe știați atunci despre munca pe cont propriu, de freelancer, cum v-ați făcut o strategie, care au fost primele proiecte la care ați lucrat?

Despre un alt mod de a face lucrurile, știam că există alternative: aveam o prietenă cu experiență similară cu a mea care lucra deja pe cont propriu de doi-trei ani de zile. În tot acest timp, eu o întrebam de fiecare dată de cash-flow-ul și de venitul în lunile bune, lunile rele și media anuală. Iar ea, fiindu-mi prietenă, îmi spunea mereu. Așa că știam cum este viața și de cealaltă parte a baricadei și, cînd trăgeam linie, media anuală era comparabilă. Însă, spre deosebire de mine, ea putea să-și facă programul cum voia și nu era un etern angajat fără zile libere. Îmi doream libertatea ei, dar mă simțeam captivă ratelor, serviciului, obligațiilor.

Chiar dacă știam că se  poate și altfel, nu știu dacă am luat cu adevărat în calcul această variantă pînă în ziua discuției. E un pas foarte mare de la „mi-ar plăcea să fac“ la „fac”. În anul 2012, cînd nu erau foarte mulți freelancer-i în România - sau, cel puțin, nu în cercul meu de prieteni – cînd, după criză, oamenii aveau mai degrabă tendința să-și păstreze locul de muncă, nu să renunțe la el, eu nu „am ales” freelancing-ul. Avînd confortul dat de exemplul prietenei mele, m-am aruncat în gol, fără bani puși deoparte, fără clienți proprii și fără să am vreun alt sprijin material decît plata ratei bancare de către părinții mei, pentru următoarele două luni.

Însă debutul meu profesional în calitate de freelancer a fost unul fericit și natural pentru un om care lucrase cu presa, într-o industrie destul de mică, dar foarte atractivă (publicitatea), în care toată lumea cunoște pe toată lumea. La plecarea din companie, am scris un e-mail de rămas bun către jurnaliștii cu care colaborasem. Unul dintre ei, a făcut, fără știința mea, din acest e-mail un articol pe care l-a postat pe site-ul lui. Articolul a generat telefoane cu oferte de noi oportunități, de la mulți oameni care mă cunoșteau, colegi de industrie. Le-am mulțumit tuturor celor care m-au sunat pentru interes, însă am declinat ofertele explicîndu-le și lor faptul că tot ce voiam era să înot. Am convenit că ne auzim peste o lună. După o lună de înot și libertate, îmi cam plăcea stilul acesta de viață, dar aveam nevoie și de bani. I-am sunat pe cei cărora le-am promis că-i sun după 30 de zile și am stat de vorbă. Le-am propus să muncesc pentru ei, dar nu ca angajat pentru că în cotinuare nu voiam sa vin în fiecare zi la birou. Le-am propus un mod de lucru cu statusuri săptămînale, cu multe telefone și e-mailuri, dar cu întîlniri doar la nevoie. Ca să-i fac să accepte, le-am cerut o treime din suma pe care aș fi cerut-o ca salariat. Spre surprinderea mea, la două din trei întîlniri, am primit pe loc cîte un „da”. Și așa am devenit un om care putea să înoate la ora 11, cînd bazinul este gol, și cu ceva venituri cît să pot să-mi plătesc creditul, bazinul și să nu mor de foame. 

În afară de o modalitate convingătoare de a pune problema în fața celor care voiau sa mă angajeze, cred că singura strategie pe care am avut-o era cea referitoare la modalitatea de plată. Întotdeauna un freelancer cîștigă mai bine la plata cu ora. Problema este că e greu să vinzi asta clienților (ei preferînd plata per proiect sau per fee lunar) și e și mai greu să vinzi fiecare oră din timpul tău de muncă. Din punct de vedere financiar, eu am ales de la început o combinație - și văd că și acum, după opt ani de freelancing, înca folosesc acest sistem: lucrez cu fee lunar pînă ce am asigurată suma de bani cu care ma simt confortabil lunar (echivalentul unui salariu, să zicem), iar orice alt proiect care se adaugă, il facturez cu fee orar sau fee per proiect. În acest mod, diminuez riscul și potențez un pic profitul.

Tot la capitolul strategie aș pune și planul meu de back-up, adică acel prieten care pornise pe calea antreprenoriatului plecînd dintr-o super companie, cu super pachet salarial și beneficii. Cu el am convenit ca dacă îl sun să-i povestesc ce ofertă faină am primit pentru a mă angaja undeva, rolul și misiunea lui era să-mi aducă aminte ce apreciez la noul meu stil de viață ca să am tăria să refuz. Așa am reușit să mă mențin pe acest drum chiar și în momentele în care părea că o angajare ar fi mai bună.

Primele proiecte au fost pentru compania din care plecasem, pentru un fost coleg devenit antreprenor și pentru oameni cu care am mai colaborat în trecut. Cred că în această primă etapă a freelancingului, primii clienți sînt cei din trecutul sau din anturajul tău.

Ce a urmat în cariera dvs.?

A urmat o alegere conștientă și repetitivă a acestui mod de lucru, la bine și la greu, pînă cînd a devenit un stil de viață. A urmat o dezvoltare personală și profesională într-un ritm mult mai alert, inclusiv în domenii complementare, precum cel financiar sau legislativ, dar și din arii complementare relațiilor publice. Au urmat mai multe cărți citite pentru că au fost momente în care simțeam nevoia de re-validare a deciziilor pe care le luam pentru clienții mei, mai ales acei clienți care credeau în mine și-mi dădeau mînă liberă în a face lucrurile cum credeam eu că e mai bine. Au urmat niște lecții incredibil de valoroase și dureroase, generate de greșeli în gestionarea unor situații sau unor clienți. Dar la fel de bine au urmat și satisfacții datorate reușitei proiectelor, implicarea mea din ce în ce mai mult în mediul social prin Asociația Freelancer-ilor și chiar cochetarea cu antreprenoriatul. Și nu în ultimul rînd, a urmat dărîmarea unor mituri legate de freelancer-i, inclusiv cel cum că ar fi imposibil freelancer-ilor să aibă acces și să lucreze în mod direct cu companii mari, multinaționale.

Care sînt avantajele, dar și dezavantajele acestui stil de lucru și de viață, pînă la urmă? Ce se pierde și ce se cîștigă atunci cînd lucrezi pentru tine?

Pentru că freelancingul nu este doar despre cum muncești, ci despre cum trăiești (nu mai știu cum e să plec în vacanță fără laptop, dar nici nu mai știu cum arată bazinul de înot după ora 18), cred că atunci cînd lucrezi pentru tine cîștigi și pierzi un singur lucru: timpul.

Avantajele acestui mod de lucru sînt evidente și reunite într-un singur cuvînt: libertate. Libertatea de a merge în vacanță cînd vrei tu, de a lucra pentru cine vrei, cît vrei, cînd vrei, cum vrei. Dar libertatea nu este singurul avantaj. La nivel personal, ajungi să fii mult mai sigur pe tine, mai responsabil, poate chiar mai matur în business. Ești stăpîn pe timpul tău, ești în perment contact cu realitatea ta și a clientului, poți lucra de oriunde, cunoști tot felul de oameni, poveștile lor și business-urile lor. Unde mai pui că veniturile sînt mai mari, presiunea artificială nu există, iar această libertate este dublată de o lejeritate și relaxare care te fac să zîmbești mai des.

Paradoxal însă, relaxarea de la avantaje vine la pachet și cu stresul financiar generat de inconstanța veniturilor: sînt luni în care cîștigi cît 3-5 salarii și luni în care nu facturezi nimic. Sînt luni în care ai bani virtuali, sub forma unor facturi emise, dar contul e gol că facturile emise nu au fost achitate la termen. Nu mai ai beneficii extra precum abonament de sănătate, telefon, participări la conferințe etc. Le poți avea dacă ți le dorești, însă pe cheltuiala ta și concediile sînt toate fără plată. Tentația de a face bani astăzi că nu știi mîine ce se mai întîmplă este foarte mare, așa că riști să ajungi să muncești mai mult decît o făceai ca angajat. Sînt zile în care înainte de a da un telefon, mă uit nu doar cît este ceasul, ci și ce zi din săptămînă este și mănînc pe tastatură sau cu laptopul în brațe. Ești un om orchestră pentru că nu mai ai ajutorul departamentelor de suport. Ca freelancer trebuie să știi și un pic de contabilitate și fiscalitate, să fii și un pic de avocat, și om de new business, și project manager, și negociator, și omul de IT, și șef, și angajat. Tu centrezi, tu dai cu capul. Tu stai în spate la butoane și apoi te muți în lumina reflectoarelor. Însă ești mai bine informat și fiecare lucru învățat se va dovedi util pe parcurs și te va ajuta să generezi idei, idei care pot fi monetizate. Ești MULT mai responsabil. Nu mai ai pe cine să dai vina, în spatele cui să te ascunzi și doar de tine depind veniturile tale. Dar asta nu înseamnă decît că lucrezi mai bine. Ești singur, dar nu singurul, și ai un argument imbatabil în fața companiilor care prestează același serviciu ca și tine: viteza de reacție.

Freelancing-ul este atît despre a pierde bucăți din tine - fiind un mod mult mai personal de a face business - cît și despre a cîștiga alte bucăți care devin parte din tine: cunoștințe, experiențe, oameni, proiecte - care fac ce fac și se întipăresc în tine. Un schimb fabulos, care face ca viața să fie mult mai frumoasă, dacă reușești să-l ții în echilibru.

Există momente delicate, dificile - financiare, sau legate de organizarea timpului, sau poate chiar de o oarecare singurătate, deconectare?

Dacă e ceva de care poți fi sigur în freelancing, acela este că vor exista momente de toate felurile și nu ai cum să te plictisești. Vor fi momente în care ești nevoit să dai zeci de telefoane pentru a-ți recupera banii pe munca prestată și pe care ai primit chiar felicitări de la client, la fel cum vor fi momente în care tentația angajării este foarte mare. Vor fi momente în care deși ai bani, nu-i ai în cont, ci doar pe hîrtie, așa cum vor fi și momente în care alegi dacă pleci în vacanța ta de două luni cînd clientul are nevoie de tine și ajungi să lucrezi de pe plajă. Vor fi momente cînd nu răspunzi la telefon că te simți stors de energie, dar vor fi și momente cînd toată lumea muncește, iar tu ai plecat prin lume într-o lungă vacanță bine-meritată.

Cum sînt percepuți freelancerii de către clienți, sînt ei tratați cu seriozitate, plătiți la timp?

Proverbul acela „cum îți așterni, așa dormi” este foarte potrivit acestui stil de lucru. Eu cred foarte mult în reciprocitate și cred că vei fi tratat așa cum tratezi și tu oamenii. Evident, mai sînt și situații deosebite, însă numărul companiilor care aleg să lucreze cu freelancer-i este în creștere, iar numărul „țepelor” date freelancer-ilor este în scădere.

Îmi aduc aminte că, în 2012, mai circulau încă mituri precum că freelancer-ii sînt niște leneși pe care nu te poți baza sau că cei care fac freelancing o fac pentru că nu-i angajează nimeni. Da, chiar s-au dus zilele în care freelancing-ul era sinonim cu șomajul. Ceea ce a început ca singura opțiune din cauza lipsei de oportunități de angajare, a devenit mirajul, „țara promisă” și una dintre cele mai importante tendințe de muncă și sociale de astăzi. Acum avem experiența unor clienți mari, care aleg să lucreze doar cu freelancer-i pentru că sînt mai dedicați proiectelor, au viteză de reacție mai bună la costuri comparabile și știi exact cu cine lucrezi. Odată cu maturizarea freelancer-ilor și clienților deopotrivă, cred că vorbim mai degrabă de relații normale de business, cu așteptări și reponsabilități deopotrivă, și, din nefericire pentru freelancer-i, și cu termene de plată PREA generoase.

Ce sfaturi ați dai unei persoane care își propune să devină freelancer? Cum ar trebui să pregătescă acest pas? Ce ați fi vrut dvs. să știți dinainte și nu v-a spus nimeni?

Nu cred în sfaturi bune, aplicabile oricui. Totul este relativ și contextul este foarte important. Cred totuși că îți va fi mai ușor ca freelancer dacă deja ți-ai creat un nume și o reputație într-o companie în care ai și învățat să-ți faci meseria, însă am cunoscut și freelancer-i de succes care nu au fost niciodată angajați. Cred că există oameni al căror fel de a fi se pretează mai bine la freelancing, la fel cum cred că poți dobîndi instrumentele și rigoarea necesară acestui stil de lucru. Cred că e bine să ai niște bani puși deoparte (pentru a trai două-trei luni, dacă în acest timp nu încasezi nimic), însă se găsesc soluții și fără aceste rezerve. Totul e relativ. De aceea, pot doar să-i invit pe toți cei care sînt interesați de  freelancing să se documenteze. Să stea de vorbă cu freelancer-i, să citească, să pună întrebări. Și apoi, să se lase inspirați de ce fac alții și să înțeleagă că frica nu este un argument pentru a nu face ceva ce îți dorești cu adevărat.

Există mulți freelanceri în România, cum stăm din acest punct de vedere? În ce domenii activează ei, în cele mai multe cazuri?

Avem peste 1,8 milioane de oameni care lucrează pe cont propriu, potrivit INS, însă ne lipsește un cadru legal privind organizarea și funcționarea activității freelancer-ilor, cu implementare la nivel social și economic.

Cine sînt freelancer-ii? Factori de decizie și principali lideri de opinie; oameni respectați printre prietenii și comunitatea lor; creativi, efervescenți, foarte bine conectați; o comunitate care construiește credibilitate prin asociere.

-  Profesiile liberale: contabili, avocați, practicieni în insolvență, doctori, consultanți fiscali, etc

- Creativii: copywriteri, oameni de PR, jurnaliști, designeri, art directors, fotografi, regizori, designeri de grafică sau de platou, designeri de sunet, ilustratori, specialiști în marketing, traineri, coach, regizori, cameramani, directori vizuali, producători, traducători, etc.

-  Specialiștii IT: bloggeri, vloggeri, experți în social media, programatori, dezvoltatori, administratori rețele, creatori de conținut online, web designeri, etc

- (Makers) Cei care fac: stiliști florali, organizatori de evenimente, chefi, specialiști în design de mîncare, hair-stylisti, artizani, designeri de modă, creatori de bijuterii, etc.

În principal, au vîrste între 18 - 35 de ani, venituri medii și ridicate, sînt oameni urbani, informați în privința a ceea ce e nou - locuri, contacte, experiențe etc; orientați spre design, apreciază tot ceea ce este nou și diferit; maeștrii ai gadget-urilor și ai tehnologiei, deoarece viața și afacerea lor se bazează pe acestea; foarte vocali și se exprimă atît offline, cît și online; a avea o opinie este a doua lor natură.

Ați pus bazele Asociației Freelancer-ilor din România. Care a fost principala motivație a înființării asociației, ce propune, în ce se implică ea?

Cînd am ales să nu mai fiu angajat, am vrut mai degrabă să creez un ecosistem diferit pornind de la propriile valori și principii. În cadrul acestui ecosistem, am decis să înființez și Asociația Freelancer-ilor, pentru că era pasul firesc în a răspunde nevoilor mele și ale celor ca mine: același furnizor de fitness pe care l-am avut ca angajat mi-a oferit un aranjament financiar și condiții mult mai greu de suportat ca individ, decît pentru un grup de persoane. Și la fel a fost și pentru serviciile private de asistență medicală. Vorbind despre asta cu oamenii din cercul meu, am identificat un grup lărgit de prieteni sau colaboratori care aveau aceeași nevoie pentru aceste servicii. Nu mi-a luat mult timp să conectez punctele și să realizez că aveam nevoie de o entitate juridică care îi reunește pe cei care lucrează pe cont propriu, măcar pentru a putea negocia condiții mai bune de colaborare cu furnizoride servicii necesare freelancer-ilor. Un ONG numit Asociația Freelancer-ilor a părut a fi cea mai bună soluție.

După ce am decis să încorporez un ONG, mi-am dat seama că am nevoie de o viziune și o misiune a ceea ce voiam să fac cu asociația și am pus totul în scris în statut și în actul constitutiv. Prin urmare, am început să cercetez ceea ce era acolo, local și pe plan internațional. Așa am descoperit că în România era un teritoriu nemarcat, în timp ce în SUA și în multe țări din vestul Europei erau atît de mulți actori sociali care încearcă să protejeze această comunitate foarte mare - zeci de milioane de oameni, al nivel mondial. Și tot atunci, pornind de la sloganul asociației: „împreună, pe cont propriu”, am stabilit obiectivul principal: să sprijinim și să promovăm interesele freelancer-ilor din România și am decis cum să facem asta. Am identificat astfel trei domenii principale de acțiune: beneficii pentru membri (prețuri mai bune pentru serviciile care au cea mai mare nevoie de freelancer-i), dezvoltare personală și dezvoltare profesională.

Începînd cu 2012, cînd ne-am înființat, activitatea asociației a fost ca un dans constant pe mai multe ritmuri: găsirea mijloacelor de finanțare a asociației, găsirea de parteneri care cred în noi și în ceea ce vrem să facem, derularea unor proiecte cheie, un site web, o bază de voluntari, semnarea contractelor - astfel încît să le putem oferi membrilor noștri beneficii tangibile, altele decît simțul apartenenței la o comunitate. Dar, mai ales, ne-am zbătut - atît pe plan local, cît și pe plan internațional, la Comisia Europeană și în Parlamentul European, pentru a avea o lege a freelancing-ului. Sîntem mai aproape ca oricînd de atingerea acestui obiectiv.

Cum este partea birocratică în acest domeniu? Care ar fi cea mai potrivită formă de organizare pentru un freelancer – PFA, SRL? Care sînt diferențele, pînă la urmă?

În lipsa unei forme specifice organizare juridică, freelancer-ii opererează sub formele existente: PFA sau SRL, întreprinderi sau cabinete individuale, sau contracte de drepturi de autor, în funcție de ce li se potrivește mai bine. Diferențele majore constau în cuantumul taxelor pe care le plătești statului și accesul pe care îl ai la bani. De exemplu, pentru PFA, poți să-ți ții singur contabilitatea (într-un simplu excel) și ai acces la bani imediat după ce au intrat în cont. Prin contrast, la SRL contabilitatea necesită o persoană avizată, iar accesul la bani se face după repartizarea dividendelor, cel mult o dată pe trimestru.

Este un joc al cifrelor și, conform calculelor noastre, pînă la un venit mediu de 2.000 euro / lună, PFA-ul este mai  potrivit din punct de vedere fiscal, între 2.000 și 2.500 euro / lună, din punct de vedere financiar, cele două modele sînt comparabile, iar peste 2.500 euro, SRL-ul devine mult mai avantajos. Însă în afara acestui joc al cifrelor, mai este și jocul creditelor. Nu toate veniturile din PFA sînt luate în calcul dacă vrei să faci un credit imobliar, de exemplu, însă  dividendele sînt luate în calculul venitului, chiar dacă nu în proporție de 100%. Vedeți, deci, că din nou nu avem o soluție universal valabilă, de aceeea recomand cu căldură ca cei interesați să se documenteze, să stea de vorbă cu un avocat sau contabil sau consultant financiar, sau măcar cu cineva care face deja freelancing.

Care sînt obligațiile fiscale ale freelancer-ului, ce taxe plătește? Unde își încadreză veniturile?

Obligațiile fiscale depind în mod direct de forma de organizare juridică și răspunsul este unul foarte complex. De exemplu, o micro-întreprindere neplătitoare de TVA atrage plata unui impozit pe venit de 1% dacă are cel puțin un salariat sau 3% dacă nu are salariat, apoi 5% impozitul pe dividende și apoi contribuția la sănătate, care este plafonată la maximum 2.280 lei, dar la care se mai pot adăuga și taxele aferente salariatului, chiar dacă salariatul este propria persoană.

Spre exemplu:

a) Un PFA realizează venituri de 6.000 de lei/luna. Presupunem că nu are cheltuieli. În acest caz, titularul va datora, lunar, suma de 1.265 lei, după cum urmează:

- CAS: 10% x 1.900 lei/lună = 190 lei/lună

- CASS: 25% x 1.900 lei/lună = 475 le/lună

- Impozit pe venit: 10% x 6.000 lei = 600 lei/lună

Așadar, va plăti trimestrial suma de 3.795 lei: 3 luni x (190 + 475 + 600) = 3 luni x 1.265 lei = 3.795 lei. Astfel, din cei 18.000 lei trimestrial (6.000 lei/lună x 3 luni = 18.000 lei), va rămîne cu suma netă 14.205 lei (18.000 – 3.795), pe care o poate cheltui imediat ce a încasat-o, fără a fi obligată să justifice în niciun fel cheltuirea banilor.

b) O microîntreprindere înregistrează venituri de 6.000 de lei/lună, iar asociatul-administrator este angajat cu salariul brut de 6.000 de lei/lună. Societatea va datora trimestrial:

- Impozit pe venitul microîntreprinderii: 1% x 18.000 = 180 lei

- Contribuțiile reținute la sursa salariatului:

CAS: 25% x 6.000 lei/lună = 1.500 lei/lună x 3 luni = 4.500 lei

CASS: 10% x 6.000 lei/lună = 600 lei/lună x 3 luni = 1.800 lei

Impozit pe venitul din salarii: 10% x (6.000 – 1.500 – 600) = 10% x 3.900 lei/lună = 390 lei/lună x 3 luni = 1.170 lei

- Contribuție asiguratorie: 6.000 lei/lună x 2,25% = 135 lei/lună x 3 luni = 405 lei.

Total de plată trimestrial: 8.055 lei, conform următorului calcul: 180 lei + 4.500 lei + 1.800 lei + 1.170 lei + 405 lei = 8.055 lei.

Așadar, din cei 6.000 lei/lună x 3 luni = 18.000 lei/trimestru, va rămîne cu suma netă de 9.945 lei (18.000 – 8.055 ), considerabil mai puțin decît în cazul PFA.

c) Dacă asociatul-administrator poate să aștepte un an, pînă se depun situațiile financiare și se aprobă distribuirea sumei brute de 72.000 lei (6.000 lei/luna x 12 luni) = 72.000 lei, atunci ar plăti:

- Impozit pe venitul microîntreprinderii = 72.000 lei x 3% (pentru că nu se mai angajează) =

2.160 lei

- Impozit pe dividende : 5% x (72.000 lei – 2.160 lei) = 5% x 69.840 lei = 3.492 lei

- CASS pentru veniturile din dividende : 10% x 22.800 lei = 2.280 lei

Total: 2.160 lei + 3.492 lei + 2.280 lei = 7.932 lei.

În aceasta situatie, PFA ar plăti pentru un an suma de 15.180 lei (3.795 lei x 4 trimestre = 15.180 lei).

În concluzie, marele avantaj al PFA rămîne faptul că banii se pot cheltui imediat ce s-au încasat, iar costul cu PFA-ul este mai mic decît dacă s-ar încasa ca salariu la o microîntreprindere și este mult mai mare dacă s-ar încasa ca dividende, dar acest lucru se poate face abia peste un an.

Care este, în acest moment, statutul freelancer-ului în România? Există profesia de „freelancer”, este ea reglementată în vreun fel de statul român?

Freelancing-ul nu este o profesie, ci un mod de exercitare al profesiei. De exemplu, profesia mea este de specialist comunicare, iar eu pot fi angajat, freelancer, antreprenor sau șomer. În acest moment, statul român nu recunoaște în mod concret acest statut, dar autoritățile sînt la curent cu această scăpare și încercăm să o reglementăm împreună, printr-o formă legală, o lege a freelancer-ilor.

Este nevoie de o „lege a freelancing-ului” – cu ce prevederi? Este în plan așa ceva?

Factorii de decizie ar trebui să producă o mai bună legiferare și o politică simplificată pentru persoanele care desfășoară activități independente, cu ajutorul testului IMM-urilor și al evaluărilor impactului adaptate la activități independente. Acest lucru ar trebui să ofere stimulentele potrivite pentru ca persoanele să devină lucrători independenți, să rămînă independenți și companiile să dezvolte relații de lucru cu aceștia.

La modul concret, Legea Freelancer-ilor ar trebui să includă, printre altele: definirea freelancer-ului și a freelancing-ului, recunoașterea statutului de freelancer și reglementarea acestui statut; recunoașterea unor meserii noi, introducerea acestora în COR și alocarea unor coduri CAEN; integrarea freelancer-ilor în politicile bancare astfel încît freelancer-ii să aibă acces la instrumente de creditare; asigurarea protecției sociale și elaborarea unui sistem de protecție socială pentru cei care lucrează pe cont propriu (sistem SMART de CAS, CASS, problema concediilor etc); acces la programe și surse de finanțare, precum Start-Up Nation, atît la nivel național, cît și la nivel internațional - acest lucru va duce implicit și la creșterea procentului de absorbție a fondurilor și la o dezvoltare mai accelerată a economiei locale; o mai bună reglementare a legii drepturilor de autor. Și da, este în plan, se lucrează la asta de mai bine de cinci ani de zile și speram ca anul 2020 să fie anul în care reușim să avem această lege.

Cum stau lucrurile în alte țări din acest punct de vedere, al profesiei de freelancer –este aceasta recunoscută, reglementată?

Deoarece termenul „freelancer” este înțeles diferit în statele membre UE, o definiție europeană comună a acestui termen este crucială. Persoanele independente ar trebui recunoscute ca agenți economici în nume propriu, oferind o funcție importantă și distinctă angajaților și angajatorilor. Astfel, definiția europeană revizuită a IMM-urilor ar trebui să includă o definiție a liber-profesioniștilor ca un segment de înaltă calificare al lucrătorilor independenți și un subset unic de microîntreprinderi. Această definiție ar trebui să includă, de asemenea, o terminologie comună pentru diferitele sectoare, în conformitate cu clasificarea activității economice a AFS Eurostat.

Există țări precum Franța sau Germania care recunosc acest statut, există și țări precum România unde nici măcar nu sînt studii privitoare la freelancer-i. Dar este cert că există un interes din ce în ce mai mare față de acest segment și că numărul freelancer-ilor este în creștere, atît la nivel mondial, cît și la nivel local.

În final, ați regretat vreodată decizia luată de a vă continua cariera pe cont propriu? A meritat?

Sînt în cel mai bun moment profesional și personal al vieții mele și asta se simte. Satisfacția pe care o ai atunci cînd poți face lucrurile așa cum vrei și atunci cînd vrei este extraordinar de mare și este întrecută doar de momentele în care clienții sună să-mi mulțumească, îmi trimit gînduri de apreciere, mă recomandă și altora și îmi oferă bonusuri. Am avut, mai ales la început, momente în care mă gîndeam să mă întorc la un program de muncă stabil și cu venituri stabile, însă adaptarea a fost atît de rapidă și de naturală încît mă bucur că am rezistat tentației. Astăzi, sînt nu doar împăcată cu decizia de a lucra pe cont propriu, dar și fericită că aleg acest drum în fiecare zi.

a consemnat Anda DOCEA