Atenţie: aliment condimentat ideologic

În 1986, un jurnalist italian, Carlo Petrini, a ales un mijloc de protest original faţă de ceea ce se numeşte "mcdonaldizare": a chemat cîţiva compatrioţi să mănînce paste în faţa unui McDonald’s din Roma. Un revoluţionar pas înainte în comparaţie cu tradiţionalele cocktailuri Molotov aruncate în geamurile gigantului american. Gestul de frondă a fost actul de naştere al mişcării slow food, care, în opoziţie cu conceptul de fast food, încearcă să promoveze bucătăria tradiţională, cea a mîncărurilor făcute alene, în ritmul gospodinelor de odinioară. În curînd, avea să se repete povestea cu avangardiştii demolatori de canoane care, cu vremea, se clasicizează: mişcarea slow food, care şi-a ales drept simbol melcul, are mii de membri pe cinci continente, este partener de discuţii al unor organizaţii transnaţionale precum UE sau Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie şi coordonează tîrguri de anvergură, cum ar fi Salone del Gusto, cel mai mare tîrg mondial de vinuri şi mîncare de calitate. Totodată, se consideră protector al produselor locale şi al micilor fermieri, în faţa marilor producători de profil. Aşadar, slow food a izbutit să devină atît de trendy şi cool, încît McDonald’s şi KFC fac acum figură de plicticoşi neo-conservatori yankei. Cum în era globalizării particularul devine peste noapte universal şi viceversa, slow food şi-a deschis filială şi în România. Se numeşte "Revoluţia Pleşcoi" şi este o mişcare culturală care urmăreşte "păstrarea şi valorificarea patrimoniului gastronomic şi cultural specific românesc" şi "identificarea a cît mai multe produse tradiţionale şi protejarea acestora în faţa pericolului dispariţiei, prin promovarea şi încurajarea introducerii lor în circuitul economic". Ultimul eveniment mediatizat este o statuie a Evei din cîrnaţi de Pleşcoi, realizată de sculptorul Adrian Ilfoveanu şi expusă la Clubul Ţăranului. Opera de artă şi-a propus să atragă atenţia asupra patrimoniului gastronomic local şi să protesteze faţă de producerea pe scară industrială a cîrnaţilor, care nu mai are prea mare legătură cu ceea ce fac, în gospodăriile lor, Evele din localitatea buzoiană. Cîrnaţii de Pleşcoi sînt un laitmotiv al mişcării. Anul trecut s-a organizat şi un flash mob în faţa McDonald’s-ului din Piaţa Romană, în care participanţii au mîncat cîte o bucată de cîrnat, reiterîndu-se astfel actul fondator din Capitala peninsulară. Tocmai atunci mentorul Carlo Petrini se afla pentru prima oară în România, în Ardeal, unde se delecta cu preparate din carne de porc, brînzeturi şi dulceţuri făcute în gospodărie. N-a putut să fie de faţă la eveniment, dar a transmis că este alături "întru spirit". În schimb, s-a întîlnit cu ministrul român al Agriculturii şi a apărat, în declaraţii publice, produsele şi metodele de lucru tradiţionale în faţa producţiei industriale. Problema cu revoluţiile, după cum se ştie, este că, oricît de revoluţionar ai fi, se ivesc alţii care-ţi arată că te-ai îndepărtat de la calea dreaptă. Mereu va exista un grup de iacobini, gata să ghilotineze dacă nişte girondini mai pragmatici păstrează ceva rămăşiţe de Ancien Régime. Aici intră în scenă Societatea Vegetarienilor din România (SVR), care a fost atît de scandalizată de carnagiul reprezentat de statuia Evei de Pleşcoi, încît a venit cu un comunicat redactat în acelaşi limbaj apocaliptic, prin care adversarii mcdonaldizarii biciuiesc mondializarea gusturilor: "Noi nu sîntem de acord că un morman de carne poate reprezenta altceva decît crimă sau moarte, iar procesul de la ucidere pînă la Ťartizanare» este unul la limita acceptabilului. E chiar aşa bine că cineva a consumat 70 kg de carne pentru a obţine o figurină - zicem noi dezgustătoare - dintr-o masă intrată deja în putrefacţie? Ceea ce numiţi dvs. artă, noi considerăm abuz inutil asupra mediului şi o încălcare a valorilor etice şi a drepturilor animalelor". Şi, cireaşa de pe tort, SVR apreciază că mişcarea slow food are în arsenal aceleaşi metode perverse ale Duşmanului: "Înlocuirea numelui (din hamburger în Pleşcoi) nu va rezolva dilemele alimentare şi problemele de sănătate. Să ţinem cu dinţii de ceva nesănătos, doar pentru că face parte dintr-o tradiţie, găsim că este nechibzuit, şi ne aşteptăm ca în spatele acestui motto declarat să fie o mare industrie profitabilă". De-aici se vede că protestul la protest trage şi singura soluţie, în bucătărie şi în afara ei, este un sănătos pluralism. Cam cum au făcut anumite lanţuri de fast food cînd au pus în vitrine anunţul: "Avem şi mîncare de post!". Dincolo de revoluţii, mişcări sau directive, e loc şi pentru palinca românească, şi pentru pálinka ungurească. Ai de ales să mănînci un hamburger sau o şaorma pe fugă, să comanzi un meniu vegetarian sau să savurezi pe îndelete, împreună cu convivii, sărmăluţe ori pasta carbonara. Cîtă vreme pot coexista în pace un patriotism care nu sparge ferestre la McDonald’s şi o globalizare care nu dispreţuieşte cîrnaţii locali, rămîne cum am stabilit: Poftă bună! Hai noroc!