Așteptarea e în ADN-ul literaturii

Publicat în Dilema Veche nr. 609 din 15-21 octombrie 2015
Așteptarea e în ADN ul literaturii jpeg

Mi s-a cerut cîndva să aleg, dintre poeţii români din toate timpurile, versuri despre viteză. Urmau să fie tipărite pe postere mari şi afişate în benzinării. Ideea mi-a plăcut, aşa că m-am pus pe treabă; am recitit pe

(în acord cu tema, fireşte) hălci întregi din poezia română – iar la urmă am constatat nedumerit că nu mă alesesem cu mai nimic: găsisem cu nemiluita versuri despre lentoare, contemplaţie, încetineală, aşteptare, dar aproape deloc unele despre viteză, grabă, precipitare. 

Mi-am spus că asta o fi venind din înclinarea poetului român atît spre

(pe filieră latină), cît şi spre

(în siaj balcanic); şi că n-am la ce hiperacţionism să mă aştept de la o spiţă oricum nu prea reputată pentru hărnicie (aşa cum e cea a poeţilor) şi care, în plus, are un ADN construit din lanţul dublu

. Şi m-am resemnat. 

Dar apoi, după ce resemnarea s-a dus de la mine, am înţeles că nu ADN-ul latino-balcanic e de vină – ci ADN-ul literaturii înseşi. Oare nu e ea (literatura adică) edificată pe un genom al aşteptării? Chiar şi în vechile epopei războinice, aşteptarea – care pentru un războinic nu ar trebui să fie o virtute – e conotată pozitiv, ba deseori admirativ de-a binelea. Aşteptarea Penelopei, de pildă, e un corelativ obiectiv al fidelităţii casnice; pe care Ulise, ajuns acasă, are prilejul să o constate cu ochii săi – fiindcă nici el nu se grăbeşte adolescentin să se prezinte, ci aşteaptă să vadă lucrurile aşa cum sînt. Pînă şi apucatul de Ahile, smucit înspre eroism pînă peste marginile iertate de noi, modernii, are partea lui de aşteptare – atunci cînd, umilit public de Agamemnon, se retrage în cortul lui şi aşteaptă. Sigur, aşteptarea lui Ulise are cu totul alt sens decît aceea a lui Ahile – cea dintîi era bucuroasă să întîrzie în constatarea prezervării onoarei proprii, cea de-a doua era întunecată de mînie la contemplarea privată a maculării publice a onoarei; capitolele iniţiale din Mînie şi timp a lui Sloterdijk vorbesc pe îndelete despre aceasta. Însă, dincolo de diferenţele ca atare, tot de aşteptare era vorba; încît nu e deloc un paradox să spui că, pînă şi în vechile epopei războinice, în care acţiunea e celebrată mai presus de orice, aşteptarea e la rîndul ei esenţială. 

Aşteptarea – adică răbdarea. Pe nerăbdătorul de eroism Ahile, mîndria rănită îl transformă într-un contemplativ otrăvit care-şi aşteaptă, cu răbdare, ceasul răzbunării. Penelopei, răbdarea îi ţine loc şi de înţelepciune, şi de fidelitate; lui Ulise, tot răbdarea îi procură deliciile reinserţiei casnice. Şi se pot găsi şi hermeneutiza rezerve de răbdare chiar şi la cele mai hiperacţioniste personaje ale vechilor epopei – încît nu e deloc exagerat să spui că, în eposurile acestea ale mîniei, răbdarea e de fapt personajul secret. 

Uitîndu-ne acum înspre modernitate, vedem că răbdarea şi aşteptarea ajung deseori personaje deloc secrete, ba chiar publice – însă, în mod surprinzător, conotate nu prea pozitiv. Oblomov, de pildă, cu zăcămintele lui infinite de aşteptare, cu răbdarea lui abnormă de a rezista la orice impuls acţionist, joacă pe limita dintre ridicol şi sublim; personajul din

, a cărui răbdare tincturată de silă în faţa acţiunii de orice fel trece dincolo de orice limită – inclusiv a morţii –, e de asemenea aproape imposibil de transformat într-un personaj pozitiv. Contemplativi, răbdători, conservaţi ca muştele în chihlimbar într-o aşteptare care-i scoate la propriu din durată, ei nu sînt totuşi pozitivabili pentru conştiinţa modernă – care ţine să-i vadă drept smintiţi, descreieraţi, ieşiţi din ordinea tolerabilă a lucrurilor.

Şi nici dacă trecem în secolul al douăzecilea răbdarea nu capătă o figuraţie literară mai nobilă. E de neînţeles sub raport raţional răbdarea cu care K. îşi aşteaptă lămurirea sentinţei, răbdarea cu care se deplasează prin întregul infern birocratic, răbdarea cu care – în fine – îşi observă executarea sentinţei. E o răbdare monstruoasă aceasta, pe deplin în acord cu monstruosul lumii pe care o reprezintă. După cum monstruoasă e răbdarea cu care profesorul lui Ionesco ţine să-şi desfăşoare lecţia în faţa elevei – încît aproape că nu e deloc surprinzător să constatăm cît de monstruoase vor fi efectele ei. Dar, în modernitate, răbdarea nu mai e un atribut monstruos numai al personajelor – ci trece decisiv dincolo de ele. Astfel, putem zice liniştiţi că e monstruoasă răbdarea Naratorului din Ulysses; după cum tot monstruoasă e şi răbdarea Cititorului lui Finnegans Wake. Pe de o parte, e mult mai multă răbdare, şi mult mai la vedere, în textele moderne decît în acelea antice – unde răbdarea era aproape întotdeauna secretă; dar e evident că, pe de altă parte, în vreme ce răbdarea antică era întotdeauna conotată pozitiv (chiar şi în cazul răbdării otrăvite de mînie şi răzbunătoare a lui Ahile), răbdarea modernă e privită ca un viciu bizar, sau ca o formă de demenţă. 

Dacă răbdarea era viciul secret şi nobil al anticilor, ea e un atribut public al modernităţii – însă bizar şi dement. Cred că explicaţia e de găsit în relaţia istoriei cu mînia şi răbdarea: atunci cînd mînia era ea însăşi nobilă (fiindcă, aşa cum arată Sloterdijk, mînia era o formă de enthousiasmus inspirată direct de zei), şi răbdarea – contraponderea ei naturală, corelatul ei simetric – era de asemenea nobilă. Cum modernitatea a construit un întreg discurs cultural împotriva mîniei, luîndu-i tot ce era pozitiv, era firesc ca şi răbdarea să sufere deformări semantice simetrice. 

Sau, spus altfel: supravieţuirea răbdării în aceste forme contorsionate ne arată că, în modernitate, şi mînia supravieţuieşte, contorsionată, dincolo de discursurile care o cenzurează. Iar exploziile ei publice nu mai au nimic din nobleţea mîniei antice. Pentru moderni, mînia nu mai e un entuziasm, ci o infirmitate, o bizarerie, o formă de demenţă; în consecinţă, tot infirmă, bizară şi dementă ne va fi şi răbdarea. Sper că aceste rînduri grăbite despre răbdarea modernă ca viciu nu vor fi abuzat, la rîndul lor, de răbdarea bunului cititor. Fiindcă, la fel ca orice viciu, răbdarea nu trebuie cu nici un chip încurajată.  

4 A.M. Cantosuri domestice

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.