Așteptare, fotografii, maman

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Așteptare, fotografii, maman jpeg

Viața merge înainte pentru ceilalți. Și probabil că viața ar trebui să meargă înainte și pentru mine (cîndva se va și întîmpla lucrul acesta, vrînd-nevrînd). Dar, în ciuda felului în care realitatea concretă umple viața cotidiană cu slujbe, obligații, contexte, convenții, cuvinte oficiale și destule altele, am statornic senzația de irealitate cînd îmi dau seama că maman nu mai este deja de mai bine de o jumătate de an, că nu îi mai aud glasul și nu îi mai zăresc ochii și chipul ei atît de exotic, încadrat de părul creț. Și nu este ceas în care să nu mă gîndesc la ea. Am mai spus-o de atîtea ori: viii și cei pieriți ne conținem, pe rînd, unii pe alții într-un marsupiu protector afectiv și, în același timp, atît de tulburător și vulnerabil.

În tot acest timp care a trecut și trece, m-am scufundat în varii fotografii cu maman. Viața mea s-a preschimbat în ultimele luni într-o pagină despre ea, dar e firesc să fie așa. Fără maman, nu aș fi fost nici eu, nici cuvintele, gîndurile și emoțiile mele. Privesc o fotografie de cînd maman avea 20 de ani; din profil, tunsă scurt. Nu e vorba doar de frumusețea și lumina ei, ci de felul în care (scufundîndu-mă în fotografie) mă descopăr pe mine, viitoarea făptură, ascunsă sfios în trăsăturile ei, chiar dacă în niște tușe palide. Iar faptul că încă de pe atunci eu mă găseam în ea și eram conținută (deși camuflată încă) mă face să o am și acum aproape și să fim una în alta, nedespărțite, pour toujours.

Mă uit la o fotografie făcută acum o jumătate de veac pe unul dintre podurile clujene peste Someș: maman este într-un taior elegant, zveltă, dar cu privirea vag tristă sau măcar engimatică. Are părul prins în coc, creț foc. În fața ei sînt eu, o fetiță de vreo cinci ani, într-un sarafan văratic. E o amintire învăluitoare, întrucît frumusețea lui maman e atît de tulburătoare, iar lăcrămioarele din mîna mea de fetiță, atît de vii, de fapt, oferite unui privitor care acum sînt tot eu, cincizeci de ani mai tîrziu, dar fără maman.

Iar dacă ar mai mărturisi cineva că vorbește cu îngerii, oare am arunca pietricele în capul trecătorilor sau am sparge borcane la un concurs în afara orașului ori ne-am rade pe creștet ca să îngăduim mici tatuaje microcosmice de comunicare cu locuitorii din văzduh? Rațiunea e un ierbar cu plante necunoscute, prin bălării s-au ascuns orfanii lui Saturn. Îmi amintesc că odinioară am uitat totul.

Tot mai des mi-o reamintesc pe maman nu așa cum a fragilizat-o boala la senectute, ci așa cum era ea în deplinătatea luminii sale, cu acel zîmbet aproape epifanic în care bucuria vieții era ceva ce nimeni nu putea să-i fure.

Cuvintele mele sînt pene. O lume distrusă distruge întotdeauna celelalte lumi. Și totuși văzduhul se vede cu cîteva sute de metri mai înalt și viu. La răspîntii, icoana Maicii Domnului doarme în tihnă. Bîrnele de deasupra odăilor se încolăcesc în cruci, stele cad în fisurile căscate în podea. Tu ești aici ca să împarți frumusețea imaterială a celor pieriți ca pe o pîine caldă și să o faci mereu atingătoare și atinsă de-acum înainte.

Fotografia cea mai dragă mie e aceea în care maman mă poartă în spinare, prin pădurea Hoia din Cluj, pe cînd aveam 3-4 ani. În 1967? Eram tunsă scurt, un boț de om. Maman avea un surîs nepămîntesc, eram povara ei dulce și iubită. O fotografie atît de intensă și tandră, maman și cu mine în timpuri în care nu știam că dispariția celor dragi există și că este o rană deschisă (statornic) pe cord. Odinioară, ea m-a purtat pe mine în spate, cu bucurie, acum eu o port pe ea, cu durere, dar și cu tînjirea iluminatoare de a nu o lăsa să piară încă o dată.

Știu că undeva am păstrată în sertar o tandrețe proaspătă, într-un nou oraș unde fiecare dimineață e maman. Noaptea e carbonizată ca toate nopțile, iar zilele sînt umede de la toate așteptările, făpturi pale ivite la ferestre au pielea înnisipată de la țigări și de la circulația extremă în sublumile din computer. Dumnezeu se află și el pe Internet, ca să vegheze asupra insomniei.

Un șirag de poze la diferite vîrste, în care găsesc aceeași privire, fie luminoasă, fie tainică. Rătăcite între imagini de tot felul, cîteva sînt și cu ea copiliță. Acestea mă trag cel mai mult după ele, în timp. Maman cu părinții ei și o parte dintre celelalte surori: e mică și brună și are ceva enigmatic. Cu greu mă dumiresc, dar apoi am o revelație: maman era aproape Alice Liddell, Alisa lui Lewis Carroll, pe cînd avea 3-4 ani, căci seamănă izbitor cu fetița care l-a inspirat pe faimosul autor englez. Se putea percepe în ea jucăușenia încă ascunsă, care va răbufni și va dura pînă la maturitate și senectute. Deocamdată timidă, sfioasă, dar cu ochii intenși și ațintiți, dornică să cunoască totul. Fetița maman. În pozele mele de fetiță îi semăn ca o picătură de apă.

De fapt, întorcîndu-mă la imaginea ei din copilărie mă întorc la ceva ce am cunoscut prea puțin sau aproape deloc. Dar întoarcerea aceasta nu este stranie, căci astfel încerc să o conțin pe maman la toate vîrstele ei, inclusiv atunci cînd era un ghemotoc de fetiță. Cînd nu știa că eu voi fi vreodată, cînd nu știa ce va fi cu viața ei și cum va crește și se va desfășura, cînd nu știa nimic, ci doar că era fetiță. Iar acum fetița din femeia matură care sînt și care o caută (în toate fațetele ei) pe maman (după ce a pierit) o găsește inclusiv ca fetiță. Fetița găsită de o altă fetiță, din care cea dintîi este maman. Astfel, mă întorc la începuturi și, în loc să mă gîndesc la maman bătrînă, mă gîndesc la maman fetiță și reînnod viața de la capăt. Și o aștept să vină din nou.

Ruxandra Cesereanu este scriitoare.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.