Aspecte sensibile ale aparenței

Publicat în Dilema Veche nr. 850 din 23 - 29 iulie 2020
Aspecte sensibile ale aparenței jpeg

Discuțiile despre aparențe au făcut parte din agenda filozofilor încă din Antichitatea clasică. Care erau conținuturile noțiunii de „aparență”, cum a căpătat treptat o limpezime filozofică? Este un cuvînt care datează din limba latină tîrzie: apparentia și însemna „a apărea”, „a fi vizibil”, „aspect fizic al unei persoane”.

Cuvîntul provenea de la mai vechiul pareo care, în limba curentă, exprima în același timp „a se arăta”, dar și „a te supune”. Semnificația lui s-a modificat și extins: pareo a dat apparere și apoi apparentia. Echivalentul grecesc era eikasia, care însemna „imaginație”, „cunoașterea aparențelor”, și făcea parte din treapta cea mai de jos a epistemologiei platoniciene. Un alt echivalent grecesc, mai vechi, era eidos, care apare la Homer: „ceea ce se vede”, „chipul”, pentru ca mai apoi, odată cu organizarea gîndirii filozofice, să primească înțelesuri abstracte, precum „proprietate caracteristică” sau „realitate suprasensibilă” (la Platon).

Cuvîntul latinesc evidentia a fost introdus de Cicero. El a găsit în substantivul latinesc evidentia, derivat din videre: „a vedea”, „vizibil”, „clar”, „transparență”, un echivalent pentru traducerea termenului grecesc enárgeia, care semnifica evidența care decurge din percepția senzorială și care duce la cunoaștere. Cicero a deplasat sensul termenului, evidentia devenind însușirea care face argumentul filozofic clar și evident.

Găsim multe mențiuni în gîndirea clasicilor referitoare la lucruri și la aparența lor. Se spune că Heraclit din Efes îi disprețuia pe cei care se lăsau amăgiți de aparențele create de poeți și cerea pălmuirea și alungarea din Cetate a lui Homer. Tot Heraclit, în micile fragmente păstrate din lucrarea Despre natură, afirmă: „Naturii îi place să se ascundă”, precum și „Aflarea multor lucruri nu conduce neapărat la o mai bună înțelegere”. Sînt celebrele rostirile lui: „Totul curge” și „Nimeni nu se scaldă de două ori în acelaşi rîu, deoarece nici rîul şi nici omul nu mai sînt la fel”. Totul se transformă în permanență, lumea fiind un joc al aparențelor.

Platon, un alt mare detractor al lui Homer, vedea în poezie o iluzie, o copie a realității, o imitație (mimesis) și, la rîndul lui, nu a dat drept de cetate poeților. Caracterul minabil al aparențelor e sugerat și în celebra alegorie a Peșterii. Nu este loc aici pentru a urmări dezbaterile ulterioare, dar merită amintită circulația unui paradox filozofic, în seolul al XVII-lea, referitor la aparență și la percepția senzorială: „Mai bine să fii orb decît să crezi că vezi limpede!”.

Un reper important în gîndirea filozofică este modelul lui Kant, conform căruia aparențele nu fac parte din „conceptele pure”, sînt niște simple iluzii pe care omul le percepe senzorial, o modalitate care nu poate fi creditată cu capacitatea de a distinge infailibil între realitate și aparență. Filozofii (epistemologii, fenomenologii), psihologii, specialiștii în științele cognitive, antropologii, istoricii sensibilităților au căutat să explice natura aparenței, explorînd zona proceselor perceptive senzoriale, semnalînd din variate puncte de vedere imprecizia acestor mecanisme. În viața cotidiană sîntem angrenați într-o continuă activitate perceptivă, creierul este bombardat cu informații provenite de la toate organele de simț, dar perceperea lor integrală este imposibilă. Nu ne putem focaliza decît pe anumiți stimuli și nu pe contextul senzorial global. Vocile cele mai critice vorbesc de un efect de „dezrădăcinare senzorială”.

Henri Bergson, în Teoria rîsului, într-un fragment despre creația artistică, explică fenomenul aparenței prin această fractură senzorială între om și lumea înconjurătoare. Anticipînd celebra ipoteză Sapir-Whorf (despre influența limbajului asupra percepțiilor), Bergson afirmă: „Noi nu vedem lucrurile în esența lor; ne mărginim, cel mai ades, să citim etichete lipite de ele. Această tendință, rod al obișnuinței, s-a accentuat și mai mult sub influența limbajului. (...) Cuvîntul se insinuează între lucru și noi”.

Așadar, cuvintele pot fi un fel de văl care obturează cunoașterea senzorială a lumii prin construirea discursivă a imaginilor cu care operăm. Ce este aparența lucrurilor dacă nu o imagine construită? De exemplu, condițiile atmosferice sînt cadre ale percepției, nu obiect al percepției noastre. Frigul, căldura sînt experiențe resimțite subiectiv și variabil. Cu toții avem o cultură senzorială a stării vremii, credințe referitoare la predicția ei (moștenite de la părinți, bunici), unii sîntem meteosensibili, avem propriile conduite după ce aruncăm o privire spre cer. În același timp, aprecierile noastre asupra stării vremii sînt socialmente construite. Urmărim cu interes buletinul meteo de la televizor, sîntem convinși de cuvintele prezentatorilor. Însă deseori prognozele dau greș, vremea nu poate fi prevăzută cu acuratețe. Credibilitatea dispare și vom spune că „aparențele (meteo) sînt înșelătoare”, regretînd că ne-am lăsat umbrela acasă.

Bertrand Russel vine cu o perspectivă inedită în cartea sa Problemele filosofiei (1912), în care include un articol interesant („Aparență și realitate“) unde expune o nouă teorie epistemologică. Argumentația lui pornește de la o imagine banală: cea a scaunului și a biroului său, pe care se văd foi scrise, cu fereastra deschisă de unde vine lumina soarelui: „Cred că dacă oricare altă persoană normală va veni în camera mea, va vedea aceleaşi scaune şi mese şi hîrtii ca şi mine”. Toate aceste obiecte sînt atît de firești, la locul lor, încît nimeni nu s-ar îndoi de nimic. Și totuși, spune Russell, totul poate fi pus în mod rezonabil la îndoială, adică la o confruntare amănunțită, fiecare privitor va vedea altceva. Iată de ce: „Pentru a evidenţia dificultăţile noastre, să ne concentrăm atenţia asupra mesei. Pentru ochi ea este dreptunghiulară, brună şi lucioasă. La atingere este netedă, rece şi dură: atunci cînd o lovesc cu degetele, produce un sunet lemnos. Oricine altcineva care vede, simte şi aude masa va accepta această descriere, se pare, deci, că nu se iveşte nici o dificultate; însă de îndată ce încercăm să fim mai precişi încep încurcăturile. Deşi cred că masa este «în realitate» peste tot de aceeaşi culoare, părţile care reflectă lumina arată mult mai strălucitoare decît celelalte părţi, iar unele părţi arată albe datorită luminii reflectate. Ştiu că dacă mă mişc, părţile care vor reflecta lumina vor fi diferite, astfel încît distribuţia aparentă a culorilor pe masă se va schimba. Rezultă că dacă mai mulţi oameni privesc masa în acelaşi moment, nu vor exista doi dintre ei care să vadă exact aceeaşi distribuţie de culori, deoarece nu există doi care să o poată vedea din exact acelaşi punct, şi orice schimbare a punctului din care este privită produce o schimbare în modul în care este reflectată lumina”.

Pornind de la aceste simple constatări empirice, Russell readuce în prim-plan dificilul raport realitate/aparență. Culoarea mesei este reală sau aparentă? Pentru că ea depinde de forma mesei, de textura lemnului, de parametrii eclerajului și de unghiul de vedere al observatorului. Simţurile par să nu ne dea evidențe despre masa însăşi, ci numai despre aparenţa mesei. Pentru a denumi aceste aparențe, Russel folosește termenul de „date senzoriale” („sense data”), adică stimulii care sînt percepuți prin intermediul simțurilor (culorile, sunetele, mirosurile etc.). Însă simțurile nu ne spun nimic, în mod imediat, despre realitățile intrinseci ale unui obiect. Ceea ce vedem direct este doar aparența acelui obiect. Aceasta îl face pe Russell să se întrebe contrariat: „Însă dacă realitatea nu este ceea ce apare, avem vreun mijloc de a şti dacă există vreo realitate?”.

Suspiciunea legată de aparențe se manifestă mai ales în urma analizei lucrurilor care umplu cîmpul nostru vizual și construiesc perspectiva spațială. Cu toţii învăţăm să privim, ca parte a procesului de educaţie senzorială, dobîndim coduri culturale de interpretare vizuală a lumii. În prezent, copiii de la vîrste foarte fragede asimilează și limbajul cinematografic. În anul 1895, la Paris, frații Lumière au prezentat filmul Sosirea unui tren în gară. S-a spus că spectatorii au luat-o la fugă, panicați, pentru că vedeau pe ecran trenul care se apropia și avea să-i strivească. Acești primi spectatori din istoria cinematografului nu erau obișnuiți cu imaginile în mișcare. Cinematograful este, prin excelență, o artă a aparențelor. Imaginile cinematografice produc „efectul de real” fiind cele mai apropiate de modul în care funcționează vederea ochiului uman. Oare aceste reacții ale spectatorilor, precum cele manifestate în timpul primelor proiecții cinematografice, pot fi observate și la alt tip de spectatori, cum ar fi cei din comunitățile arhaice? Sau „efectul de real” este doar o simplă convenție, un construct cultural și istoric specific doar spațiului occidental?

Interesant este experimentul făcut de antropologul francez Patrick Deshayes (1982) cu membrii tribului Huni Kuin din Amazonia. Într-o primă etapă a experimentului, el a filmat scene în care a surprins viața cotidiană din sat, fără schimbări de cadru sau pauze. Pelicula a fost proiectată băștinașilor, care vedeau pentru prima dată în viața lor imagini cinematografice. Aceștia au privit-o în tăcere, fără reacții, fără să se arate speriați de „efectul de real”. Un an mai tîrziu, antropologul a revenit în sat și a proiectat un film care prezenta Parisul: fluviul Sena, străzi, oameni, locuințe etc. La început, atunci cînd se derulau imaginile cu ambarcațiunile de pe Sena, indienii au comentat: „Uite o pirogă!”. Apoi a avut loc o schimbare de cadru, ceea ce a dus la un murmur general, semn că spectatorii au fost surprinși, impresionați de ceva. Apoi, de fiecare dată cînd se schimbau planurile sau unghiurile de filmare, indienii au reacționat la fel.

Spectatorii moderni, care știu să privească un film, reconstituie mental spațiul și timpul în care se derulează acțiunea. Vedem într-o secvență un personaj care se află într-o încăpere, apoi acesta este filmat în exterior. Vom ști că personajul a coborît pe scări sau a luat liftul și a ieșit din încăpere. Nu percepem schimbările de plan ca aparținînd narațiunii, ele sînt implicite.

De ce reacționau indienii Huni Kuin la schimbările de plan? Pentru că atenția lor era reținută tocmai de spațiul și timpul filmului, nu de succesiunea imaginilor sau de narațiune.

Pentru a-și verifica ipoteza, antropologul a mai realizat un film: s-a instalat într-o pirogă aflată pe rîu, a făcut un travelling asupra malului și apoi a făcut un zoom unde se înșirau casele satului lor. A proiectat filmul și s-a adresat băștinașilor: „Vedeți, este ca și cum ați privi malul și apoi satul dacă ați fi pe o pirogă!”. Răspunsul a fost: „Nu este deloc așa, pentru că noi nu putem să vedem satul fără să coborîm din pirogă! Acest lucru nu este posibil în realitate. Este posibil să vedem satul fără să fim în sat doar în visele și viziunile nixi pae!”. Nixi pae este denumirea locală a celebrei plante ayahuasca, din care se obține un puternic drog halucinogen.

De fapt, filmul nu îi trimitea la realitate, ci la lumea viselor și a viziunilor obținute prin alterarea stării de conștiință. Discontinuitatea imaginilor sau schimbările de plan erau asemănate cu cele posibile doar în viziunile provocate de ingerarea substanțelor halucinogene. Spre deosebire de noi, care sîntem condiționați cultural să ne lăsăm „păcaliți”, indienii Huni Kuin nu luau imaginile drept realitate în registrul lui „ca și cum” , ci asimilau acele imagini proiectate pe ecran unui alt nivel ontologic, la care aveau acces doar în transă. Cine ar putea spune care soluție este mai bună, mai aproape de acea himeră pe care o numim realitate?

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Farmecul discret al patinei și alte mici istorii culturale, Editura Humanitas, 2019.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Alertă Rosia Montana baraj Taul Mare
Barajul Tăul Mare, în pericol să cedeze: mesaj de alertă extremă transmis locuitorilor din Roșia Montană
Un nou mesaj de alertă a fost transmis locuitorilor din Roșia Montană, care sunt în proximitatea unui pârâu din comună. Autoritățile susțin că „există pericolul ca barajul Tăul Mare să cedeze”.
Kirilo Budanov FOTO EPA EFE jpg
„Mossadul ucrainean” este operațional, afirmă un oficial de rang înalt de la Kiev
„Mossadul ucrainean” este operațional, dar nu vizează ținte politice, a declarat Direcției Principale de Informații (GRU) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov.
Marian Petria FOTO arhiva personala (3) jpg
Marian Petria, paralimpic de Cartea Recordurilor. A învins soarta și a devenit campion
Marian Petria s-a născut cu grave deficiențe fizice, dar și-a învins handicapul și a obținut 50 de medalii în atletism. A urmat liceul scriindu-și lecțiile cu nasul și a luat Bacalaureatul din prima.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.