Aşa am apucat...

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Privesc în urmă. Eram copil în anii ’50. Familia mea locuia la comun într-o mansardă compusă de-a lungul unui culoar lung şi foarte rece: două camere de servitori, o debara, un closet, o baie fără closet, o bucătărie şi un palier de scară cu cămară (sic!). Întreg ansamblul era dotat cu o singură sobă cu lemne, în camera mare. Eu aveam odaia mea personală în debaraua cu un perete de faianţă cu chiuvetă de fontă a cărei destinaţie mi-a rămas misterioasă pînă astăzi. În şase metri pătraţi, ai mei reuşiseră să construiască – din brad ars cu lampa de gaz – un pat, două rafturi de bibliotecă suspendate pe lanţuri de cîine, un dulap fără spate – în care era mascată şi chiuveta mai sus pomenită – başca un cufăr vechi de călătorie plin cu diverse, care îmi servea de masă de lucru. Eram fericită şi am avut mai tîrziu o mulţime de prietene şi colege care mă vizitau, pentru ocazia unică de a face împreună plajă pe acoperiş. Fereastra debaralei avea un pervaz de tablă foarte lat, de pe care ajungeam dintr-un singur pas pe panta foarte lină a acoperişului. Doar că cei 6 metri pătraţi ai odăii mele adunaţi cu cei 25 ai camerei mari făceau 31, într-o perioadă în care fiecare cetăţean avea dreptul la 8 metri locuibili. Noi eram trei, 3 x 8 = 24, aveam un surplus burghez deşănţat de şapte metri pătraţi, din cauza cărora ne aşteptam să fim mutaţi, aşa încît ai mei ţineau sub pat o valiză pregătită cu strictul necesar. Locuinţa aceea, aşa cum era, răspundea tuturor nevoilor unei familii, mai puţin în ce privea temperatura: vara ne apăram de caniculă tapetînd geamurile cu hîrtie albastră şi totuşi eu nu puteam dormi noaptea decît direct în cada de baie, iar iarna trebuia să ne strîngeam cu toţii în patul din camera mare. Nu ştiam pe atunci că în anii ’80 voi rezolva problema încălzirii cu gaze la sobe – dar fără gaze – exact în acelaşi fel: aşezam o cratiţă cu gura în jos peste arzător, deasupra ardeam lemne, iar împrejur aşezam patul mare şi cele două mai mici ale copiilor, ne îmbrăcam bine şi ne culcam. Diferenţa consta însă în dimensiunile camerei, mult mai mari acum şi mai greu de încălzit. Revenisem între timp în locuinţa bunicii, în care încă nu am învăţat să diversific destinaţiile camerelor în aşa fel încît să nu rămînă spaţii de prisos. Nu am nevoie de cameră de lucru pentru că m-am învăţat să lucrez în fotoliu sau în vîrful patului, nici de cameră de oaspeţi, nici de dressing. Dacă fiecare are camera lui şi împreună avem un spaţiu în care să ne putem aduna cînd avem chef de vorbă, consider că sîntem mai mult decît îndestulaţi. 

Privesc în jur, ansambluri de vile copiate la indigo, cu acces privat cu bariere şi paznici, cu interioare asemănătoare între ele ca gemenii monozigoţi. Living-uri pătrate, mari, cu accesorii decorative cum ar fi bucătărie mică, televizor uriaş, pereţi vitraţi, lemn inexistent, piele ecologică, ordine şi lustru; ai văzut una, le-ai văzut pe toate. Ce e sigur e că nu dă bine astăzi să găteşti sau să lucrezi acasă, locuinţa e făcută exclusiv pentru loisir şi pentru arătare. 

Privesc într-o parte, către satul în care am reuşit să cumpăr cea mai mică şi probabil ultima casă bătrînească rămasă în picioare; s-au construit case cu trei etaje pentru familiile tinere  de trei persoane, pensiuni uriaşe dar neterminate, cu piscine, lampadare decorative în grădină şi cu bude în curte, noi-nouţe, dar fără groapă dedesubt, iar tot gunoiul rămas după şantier zace pe prund, aşteptînd torentele de primăvară ca să ajungă în Dunăre. Multele camere goale şi foarte reci, băi cu faianţă şi gresie italo-spaniolă, dar fără apă caldă sau fără apă curentă, sînt compensate de înghesuiala şi căldura mare din bucătărie, unde mama găteşte, tata meştereşte, copilul îşi face lecţiile pentru a doua zi şi bunicii rămaşi fără casă bolesc sau dorm. În camera (nelocuită) de primire lumina e reflectată de multe oglinzi, vitrine, bibelouri şi sticlărie niciodată folosită.   

Privesc prin geamul autobuzului, spre „palatele“ cu esplanade în trepte la intrare, înalte, cu colţuri rotunde, balcoane cu baluştri, turnuleţe şi acoperişuri strălucitoare cu zorzoane. Stau aliniate la drum, unele nu au împrejmuiri, în afara unor porţi monumentale, şi toate ar părea nelocuite, dacă nu ar fi automobilele uriaşe din dreptul curţilor. 

Răsfoiesc catalogul IKEA pe 2012. E destinat în întregime soluţiilor de utilizare/amenajare/mobilare a spaţiilor mici, pentru a le transforma în locuinţe funcţionale; oferă soluţii pentru camere de baie aşezate într-un dulap, pentru mobilier extensibil/rabatabil, pentru depozitare dedesubt/în spate/deasupra, propune paturi cocoţate  peste canapele şi mese de lucru, tot felul de găselniţe ingenioase. 

Să fie la ei, în Suedia! Noi vom locui în continuare cum am apucat, dărîmînd pereţii apartamentelor de bloc şi desfiinţînd spaţiile utilitare, pentru a obţine camere bune supradimensionate; construind sau locuind case identice, cu mobile identice, aşezate în compoziţii identice, mirîndu-ne şi mîndrindu-ne în acelaşi timp, a, e la fel ca la noi în living! Vom continua să locuim cu toţii în bucătărie, dar vom cheltui averi pentru amenajarea unor spaţii de reprezentare şi a unor maşini de statut. În general, ne vom păstra tradiţiile, identitatea şi coada sus. 

Ioana Popescu este etnolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.