E protestul pe Internet altceva decît cel fizic? E el mai abundent, mai eficient? Sau dimpotrivă? Pentru a răspunde la această întrebare, nimerit e să începem cu cîteva exemple. 

Pe Petitiionline.ro, cutare vrea serviciu divin şi studiu biblic la televizor, între orele 9,00 şi 12,00 dimineaţa, urmat de meciuri de fotbal, serviciu divin din nou – probabil că nu-n reluare – şi filme. Sau dacă nu, divertisment şi, da, meciuri, „deoarece sîntem o ţară creştină“. Alt cutare vrea să trimită un mogul la puşcărie, iar un al treilea cineva – sau, mai bine zis, un alt nimeni – cere „să nu plece Flori în concediu“ (Acesta e titlul petiţiei. Cuprinsul: „Flori, nu plecaaa! Nu mă lăsa aici singuuur.“). 

Petitiionline.ro e fratele mai mic şi clona lui Petitiononline.com. Aici, cineva îi poartă sîmbetele unui director de institut cultural, iar altcineva vrea ca magazinul iTunes de la Apple să funcţioneze în România, iar sistemul de operare al Macintosh-ului să fie disponibil şi în limba română. În schimb, alţi 271 de cetăţeni doresc ca adevăratul fanclub Tokio Hotel în România să nu mai fie tokio-hotel.fanclub.ro, ci tokio-hotel-fan.ro. Prostiile sînt mult mai multe decît cererile cu cap. Dar mai e, bineînţeles, şi Facebook. Avem o pagină contra „cenzurării Internetului prin codul de conduită virtual“, de parcă un cod poate avea putere de lege sau caracter de obligativitate. Mai e un „Manifest împotriva clasei politice româneşti“, care strînge vreo 200 şi ceva de aderenţi, iar userul „Jos Guvernul“ şi-a făcut 45 de prieteni. Destul de puţin, mai ales că pagina „Mirel ascultă Cohen. Protestăm!“ a strîns 11 aderenţi. Pe urmă, în fine, vin la rînd omniprezenţii tîmpiţi, petardele de subsol, depresiv-mahmur-agramaţii. De pildă, pe YouTube, la filmul cu Sarkozy care-l trimite la plimbare – sau nu e clar ce face – pe Traian Băsescu, românii care apar formulează, aproape fără excepţie, un imperativ legat de sex oral şi francezi. 

Cu chestia asta – cu imperativul, adică – e o problemă. Vine din acelaşi loc ca şi împărat, adică de la impero, şi înseamnă „poruncitor“. Cui poţi porunci ceva, mai ales umilitor, într-un subsol de YouTube, dacă tu eşti român şi ei francezi şi, pe deasupra, aflaţi la mii de kilometri de tine? Are rost să faci aşa ceva? Majoritatea comentatorilor români de Internet lasă să se înţeleagă că da. Ţine loc, în acelaşi timp, de viaţă sexuală, activitate politică şi hrană intelectuală. 

Românii n-au inventat înjurătura. Dar protestează, poate, cu genul de imperativ descris, mai des decît alte popoare. Internetul, cu al său anonimat şi ecran protector (fizic, nu psihic), are asupra protestatarului un efect pe undeva asemănător cu alcoolul: dezinhibă. În schimb, spre deosebire de acelaşi alcool, nu abate, ci precizează lovitura, lăsînd „imperatorului“ de subsol răgazul necesar pentru a şi-o premedita îndelung. 

Ce-ţi trebuie pentru aşa ceva? Timp şi agresivitate. Cine scoate sabia pe Internet de sabie va trăi, în loc să piară. Fiindcă e o chestiune de demnitate să continui conflictele începute. Un om mai la locul lui n-ar putea zăcea atît prin zone gri: n-ar avea lucruri care-l deranjează, supărătoare preocupări. Protestul românesc digital nu e, probabil, diferit de cel analog. E chiar, să zicem, analog cu acesta: tot lipsit de obiect şi de finalitate. Sau, dacă are finalitate, e în orice caz un protest în absenţa obiectului, pe cît de agresiv, pe atît de temător, pe undeva, că el, obiectul, ar putea lua act de protest şi s-ar putea supăra pe protestatar. Un fel de urlet ezitant, de zbierat în şoaptă. De tropăială în poante. Iar protestatarul nu are neapărat intenţia de a schimba ceva, fiindcă nutreşte credinţa că starea cea rea a lucrurilor e, în România, imuabilă. Dar nu se putea ca tocmai el, imperatorul, să treacă asta cu vederea… 

Partea proastă e nu că oameni de felul ăsta îşi întregesc plina de sens existenţă cu o copioasă zonă virtuală. Ci că, pentru ei, Internetul e un spaţiu de contagiune, la fel cum dintr-o grădiniţă dubioasă îţi poţi recupera copilul la pachet cu nişte sarcopţi şi ştiutor la obscenităţi. Iar o carantină e greu de imaginat.  

Iulian Comanescu este analist media şi managing partner la Comanescu SRL (consultanţă media).