Un pluguşor

Publicat în Dilema Veche nr. 670 din 22-28 decembrie 2016
Un pluguşor jpeg

Totul a pornit de la o ilustrație din manualul de română după care învățau toți copiii din ultimul deceniu comunist: în acuarelă, cu niște urători bine ascunși sub căciuli și fulare, nemaiîncăpîndu-și în piele de bucuria cernută sub forma unor fulgi uriași. Lecția se numea „Plugușorul“ și trebuia știută pe de rost, ca toate celelalte poezii din carte. Mai era puțin pînă la vacanță, se dădeau ultimele note, se încheiau mediile. Profesoara, conștiincioasă cu asupra de măsură cînd era vorba de cele politice, ne-a mai dictat în caiet un „Plugușor“ găsit într-un Cutezătorii mai vechi. Puteam să-l memorăm pe oricare, avea să ne asculte pe toți în ultima săptămînă și era vai de noi dacă nu ne descurcam. Încă nu ninsese, îmi amintesc și acum drumul înghețat pe care mă duceam la școală, iarba uscată pe fața roșie a pămîntului de munte, bruma care albea diminețile, ca să nu se topească nici pînă seara. Cum mergeam vreo trei kilometri pînă la școală, puteam repeta de cîteva ori în gînd poezia de peste zece strofe. O învățasem puțin mai greu decît pe altele care îmi intrau în cap încă de la prima citire. „Aho, aho, copii şi fraţi, / Staţi puţin şi nu mînaţi / Şi urarea mi ascultaţi / C-am pornit-o de cu zori / Prin ţară colindători / Prin oraşe, prin comune / Cu urările străbune / De viaţă, de sănătate / La constructorii voinici, / La mineri, la-nvăţători / Că ni-e ţara cîmp de flori / Răsădit de muncitori / Tînăr să se-nalţe-n soare / Cu uzine, cu ogoare/ Şi cu vise minunate (…) Ia strîngeți-vă, flăcăi / Și sunați din zurgălăi / Să răsune munți și văi / Hăi, hăi!“ Și nu se termina textul aici, urmau multe altele, culminînd cu urările pentru iubitul conducător: „Cîntînd dragostea fierbinte / Pentru bravul preşedinte / Reales de-al ţării For / Şi de întregul popor / Să ne fie înainte / Înţelept conducător / Nalt exemplu, far şi zbor…“, adică acelea la care nu trebuia să te poticnești cînd recitai.

Tovarășa a început să ne asculte, însă nu ca de obicei, doar ridicîndu-ne în picioare în bănci. Pentru că-și dorea să confere o mai mare solemnitate momentului, ne-a scos pe rînd în fața clasei. Primul a fost un băiat, apoi i-au urmat una după alta trei fete. Strigau „Plugușorul“ serios, cu un fel de patos, adică așa cum văzuseră la televizor că fac actorii. Următorul copil, cel mai mititel din clasă, o fetiță cu părul numai cîrlionți, Corina, care nu se știa de ce nu creștea la fel ca noi, ceilalți, a fost cel care a schimbat reprezentația. Avea un glas subțirel de tot, s-ar fi potrivit în roluri de albinuțe sau fluturași dacă la piesele pentru „Cîntarea României“ ar fi existat astfel de personaje. Momentul de glorie al vieții ei fusese cel în care jucase rolul mioriței din sceneta cu păstorul, cel care mi plăcuse cel mai mult din tot ce se prezentase în acel an de către noi, copiii, în sala înghețată a Casei de Cultură.

Acum, în fața clasei, a ezitat puțin, dar apoi a tras aer în piept și-a început să spună „Plugușorul“. Nu faptul că-l știa „ca pe apă“ m-a nedumerit, ci nevoia de a-și îngroșa bărbătește glasul, dorința de a-l face să sune mai puternic și, prin asta, mai convingător. Acela, mi-e limpede acum, a fost momentul în care m-am întrebat deodată dacă se găseau numai băieți în ilustrația din manual pe care o cercetasem de nu știu cîte ori mai înainte. Nu, nici vorbă, chiar în prim-plan se vedea o fată cu gura pînă la urechi. Totuși, mi-am zis imediat, adevăratul „Plugușor“, nu cel pe care-l turuiau copiii, pe rînd, cu spatele aproape lipit de catedră, ci acela pentru care se pregătea fratele meu mai mare – deja își făcuse rost cu mare greu de staniolul cu care să și împodobească boii miniaturali ciopliți din lemn, avea și biciul potrivit, pocnea minunat din el, iar clopoțelul suna cristalin, îl auzisem clinchetind atunci cînd se întîlnise cu alții din ceată –, ei bine, acest „Plugușor“ nu era niciodată performat de fete. Grupul era bărbătesc, cuvintele trebuiau să sune mai tare, aveau tăietură precisă, în armonie subliminală cu entuziasmul pe care-l presupunea trecerea într-un an nou. Așa era din moși-strămoși, cum tot din vremi imemoriale rămăseseră și celelalte obiceiuri. Dacă plugușorul era al băieților, oare colindatul era al fetelor? Nu, deși eu mersesem în cîțiva ani doar cu verișoara mea cea cu glas îngeresc și cîntaserăm „Deschide ușa, creștine“ pe la o mulțime de uși unde oamenii ne primiseră bucuroși, cu prăjituri, cu mere, nuci și cu bani. În cele mai multe grupuri de colindători se găseau însă și băieți. Iar mai apoi, oamenii mari, cînd se colindau în seara cea sfîntă, mergînd de la o casă la alta ca să se bucure împreună de miracolul Nașterii, erau bărbați și femei deopotrivă. Nici cu „Steaua“ n-am mers niciodată, se dovedea tot treabă de băieți. La fel și „Irozii“, unde trebuia să te pregătești cu mult timp înainte, nu doar să-ți faci rost de costume, ci mai ales să-ți știi foarte bine replicile, fiindcă nu se putea să te faci mai tîrziu de rușine. Cît despre „Capra“, nici nu se putea imagina că sub măști și sub ciudatele costume s-ar putea găsi o fată, cum să strige ea „Ța, ța, ța, căpriță, ța / Te-am adus din Africa“?

Prin urmare, am tras în grabă concluzia că acolo, în nordul meu transilvan, numai colindul era al tuturor, fete și băieți, copii și oameni mari, tineri și bătrîni. Și nu m-aș fi gîndit niciodată la asta dacă micuța Corina nu și-ar fi îngroșat bărbătește glasul în fața clasei. Și-apoi, fiindcă tovarășa n-a avut timp să ne verifice chiar pe toți, am putut să mi-l îngroș și eu, în gînd, în timp ce mă întorceam spre casă și-mi ziceam „Plugușorul“, pe cel adevărat, pe care-l știam foarte bine. Și-am continuat să-l spun în fiecare decembrie în care băieții din familia mea își făceau cetele, fiindcă era săltăreț, entuziast, cu viață. I l-am zis și băiatului meu, o singură dată și cu destule poticneli, căci între timp mi s-au mai șters versurile din minte. Cît despre colinde, deși n-am cine știe ce auz muzical, le cînt în fiecare seară din săptămînile de dinaintea Crăciunului. Pe ele nu le pot uita. 

Ioana Nicolaie este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată este Lomografii (Humanitas, 2015).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.