„Eu l-am votat pe ăla care nu iese, care nu prea are lume. Păi, trebuie să aibă și el pe cineva!“ „Care o avea noroc, ăla iese!“

În duminica primului tur pentru prezidențiale, locuitorii din Drumul Taberei s-au oprit, după vot, la un pahar de bere proaspătă, în piață. Sau, dacă nu bere, măcar un must „Căpșunică“, cu 10 lei litrul. Novicilor în soiurile de struguri li se explică, cu majuscule, pe un carton: „Căpșunică sau ananas este tot un soi de strugure“.

Nu-i zice aproape nimeni Piața Drumul Taberei. În discuțiile de zi cu zi și-a păstrat numele Moghioroș, la fel ca parcul din cartier. Mogyorós Sándor sau Alexandru Moghioroș a fost un politician comunist, ajuns viceprim-ministru în Guvernul Chivu Stoica, implicat în colectivizarea agriculturii. De numele lui se leagă cumplitul ordin dat în 1957 de a fi uciși toți caii, pe motiv că ar consuma hrana vacilor. În toată țara, au pierit atunci 800.000 de cai. Alexandru Moghioroș a murit de cancer în 1969, la doi ani după ce fusese scos de pe scena politică de Nicolae Ceaușescu.

După Revoluția din 1989, bustul lui Moghioroș, înălțat pe strada cu același nume, a fost doborît. Soclul statuii există încă, pe spațiul verde al unui bloc, iar strada se cheamă acum Brașov. O vreme, piața și parcul din Drumul Taberei s-au numit după dirijorul și muzicianul român Sergiu Celibidache.

Piața Moghioroș înghesuie, după reguli proprii, într-o vecinătate bizară, dar acceptată, toate meșteșugurile din vremurile de altădată, cînd hipermarket-urile și comenzile online erau doar un vis: tocilărie („ascuțim cuțite, foarfeci și toporașe“), argintări de obiecte, vopsitorie piele, fototapet „dintr-o bucată“, croitorie-retuș, recondiționări de perne, reparații de bijuterii, ceasuri, biciclete sau combine frigorifice, optică, laminare, amanet, asigurări, Loto, anunțuri publicitare și fax, oglinzi șlefuite („orice dimensiune“), rame pentru tablouri, magazin cu telecomenzi pe alese, cu otravă pentru gîndaci, șobolani sau melci, produse naturiste, de slăbit sau de post, papetărie, invitații de nuntă și botez, frizerie lîngă cramă, murături asortate și pescărie cu slogan („Peștele mîncat mai des te conduce la succes!“).

Încă se mai păstrează vechi indicatoare spre „biroul pieței“, „cîntarul de control al cetățeanului“ sau, ici și colo, „reparații fermoare“. Am urmat într-o zi prin toată piața traseul marcat cu săgeți spre locul unde voiam să-mi înlocuiesc un fermoar blocat al unei botine. Am ajuns mai mult bazîndu-mă pe indicațiile vînzătorilor de la tarabe, care spuneau mai toți că e aproape, chiar aici, în spate. „Aici, în spate“ cineva mi-a rezolvat problema, după ce s-a scuzat de cîteva ori că nu are un capăt negru, ci doar unul „maro foarte închis, nici n-o să se cunoască“. În timp ce așteptam, o doamnă în vîrstă s-a apropiat, ținînd în mînă un nasture roz, auriu pe margine. „Vreau ceva la fel“, a zis, iar maestrul fermoarelor i-a întins o cutie uriașă în care se aflau, probabil, toți nasturii desperecheați din lume, iar doamna a început să-l caute printre ei, cu o atenție de ceasornicar, pe cel potrivit.

Printre standurile cu fructe, legume, flori și tot ce-i de folos într-o casă, oamenii întreabă, se ceartă și se tocmesc cît e ziua de lungă. „Nu mai băgați mîna în ele că nu e pe alese, eu aleg, de dimineața pînă seara toată lumea bagă mîna în ele!“, strigă o doamnă care vinde ciuperci românești, albe și cărnoase. Un domn care trece îi dă replica: „Pe astea trebuie să le iei și să le gătești pe loc, am luat eu odată de la Piața Presei, știți cum erau pînă aici? S-au înnegrit!“.

„Un kil de carne e treij de lei, o mănînci și n-o mai ai, cred că nu ați mai luat de mult lenjerii de pat, nu știți cît costă, nici nu mai există patruzeci pe patruzeci!“, „Caut ceva, dar mi-e rușine că nu știu cum îi zice, am văzut la fata mea, un aparat în care pui legumele și le mărunțește, nu știu cum să cer…“

În fața halei pe care scrie, mare, Piața Drumul Taberei II, deschisă în fiecare dimineață de la ora 7, unui proaspăt angajat i se explică îndatoririle zilnice: „Apeși aici și poc-poc, s-a făcut verde, apoi s-a oprit verdele, vezi că-i un singur set de chei, deschizi ușa mare să intre lumea, de fapt întîi aprinzi luminile, pui semnele în față să nu parcheze vreo mașină și cam asta este“.

Foto: Anda Docea