Celebra întrebare din piesa lui Shakespeare, „A fi sau a nu fi?“, am metamorfozat-o aici în „Ți-am scris ție o scrisoare sau mi-am scris mie, mai degrabă?“.

Scrisul este una dintre tehnicile recomandate pe parcursul unui proces de psihoterapie întrucît asigură catharsis-ul emoțional și afectiv al persoanei. Necesitatea de a scrie reprezintă igiena emoțională și este recomandat atunci cînd ne aflăm în imposibilitatea de a putea vorbi cu o anumită persoană sau nu reușim să comunicăm informația pe care ne dorim să o transmitem din motive diferite, cum ar fi: întreruperea, reproșul, devierea de la mesajul inițial, emoția, teama de respingere dacă vrem să comunicăm sentimente, rușinea, vulnerabilitatea, sensibilitatea. Scrisul are rol terapeutic atunci cînd reușim să punem în scris ceea ce simțim, ne ajută să clarificăm gînduri și sentimente pe care le avem în noi fără a le conștientiza uneori, ne rămîne fidel prin păstrarea a ceea ce împărtășim, nu dezvăluie fără acordul nostru altcuiva și nici nu judecă.

Atunci cînd scriem o facem pentru noi, în primul rînd, pentru a clarifica anumite simțiri, dar și pentru a le transmite unei alte persoane în felul dorit de noi și corect, fără a distorsiona mesajul și fără întrerupere. Cînd simțim că avem un mesaj de transmis partenerului/ei, unui prieten, coleg etc. și actul comunicării este întrerupt, iar dialogul nu se poate produce din această cauză, este recomandat să scriem. Mesajul are cele mai mari șanse să ajungă așa cum ni-l dorim de partea cealaltă. Sigur că este important și cum scriem: dacă transmitem furie și insulte, scrisul nu va îmbunătăți nimic în relația respectivă, ba din contra, va agrava și adînci conflictul, ne va deconecta și poate să ducă la ruptura definitivă a relației. Sau va produce răni pe care cu greu le putem vindeca.

În psihoterapie este o tehnică des utilizată, mai ales pentru persoanele cu anxietate crescută și care fac atacuri de panică. Se recomandă ca, în momentul în care se produce un atac de panică, persoana să aibă la îndemînă ceva pe care să noteze ce simte, cît este ceasul, ce făcea în acel moment, ce zi este, ce obiecte are prin preajmă etc. Toate acestea o vor face să-și concentreze atenția pe sarcina primită, iar astfel va reduce din intensitatea atacului de panică, întrucît atenția îi este deturnată către sarcina de a descrie detaliile momentului prezent.

Multe persoane care s-au confruntat cu atacuri de panică au raportat o scădere a intensității și duratei acestuia atunci cînd s-au concentrat pe scris în acel moment. Scrisul este o metodă eficace și eficientă, cu rezultate imediat observabile. Prin scris asigurăm descărcarea emoțională și favorizăm eliberarea dopaminei și endorfinelor, neurotransmițători responsabili cu supraviețuirea, cu starea de bine, cu senzația de eliberare după durere, de exaltare.

Cînd ne aflăm într-un dialog cu partenerul și dialogul devine un monolog al acestuia apare starea de deturnare emoțională, cînd ne simțim amenințați în statutul nostru, în credințele și valorile noastre, se activează creierul primar ce preia dezacordul dialogului ca pe un atac, iar de aici pasul către o stare de atac și conflict este deja făcut. Intrînd în stare defensivă, nu mai avem disponibilitatea de a asculta și a nu lua ca pe un atac opinia diferită a celuilalt, fapt ce poate produce o prăpastie pe care o asociem cu respingerea și tragem concluzia că separarea/ruptura de relația respectivă este cea mai indicată. Se pune întrebarea: vreau să am dreptate sau să fiu fericit și să rămîn în relație? O asemenea stare de luptă nu va face decît să atragă o altă stare de luptă, precum o verigă atrage după sine o altă verigă, transformîndu-ne în inamici și vînători de greșeli. După ce momentul trece rămînem cu un gust amar ce produce suferință; în plus, întreaga stare de luptă în care ne menținem duce în timp la epuizarea resurselor, la apariția inflamării și implicit la boală.

O bună întrebare ce se impune să ne‑o adresăm este dacă mai vrem relația respectivă. Dacă răspunsul este pozitiv, atunci avem nevoie să schimbăm abordarea. Critica, vînarea greșelilor celuilalt, corectarea permanentă, cicăleala sînt factorii ce vor distruge relația. Pentru a vindeca și repara, ingredientele necesare unei bune funcționări a relației sînt bunăvoința față de cel de alături, o stare afabilă și deschiderea, capacitatea de a ierta atunci cînd ni s-a greșit, dar asta presupune un proces de maturizare ce implică modificarea paradigmei cognitive privind gîndirea magică specifică zonei infantile, adică transformarea tiparelor iraționale pe care copilul le are, cum că lumea este un loc ideal și magic, și a setărilor imprimate de curentul romantic „și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți“ sau „suflet pereche“, iar dacă îmi este suflet pereche va înțelege doar privindu-mă ce îmi trebuie sau ce vreau să spun, altfel înseamnă că nu mă iubește.

De fapt, avem de-a face cu o persoană diferită de noi, cu credințe, valori și un istoric de viață diferit, iar așteptările noastre nu corespund realității dintre noi; nici nu ar avea cum, fiind indivizi unici genetic și psihic, se impune un dialog onest ce poate face ca relația să crească și să funcționeze mai autentic și mai sănătos. Atunci cînd nu putem avea acest dialog verbal, scrisul este cea mai recomandată metodă. Putem transmite un mesaj asertiv, cald și empatic prin care ne facem cunoscut punctul de vedere și propunem și o soluție ce poate fi negociată. Oamenii care au relații autentice și mature muncesc la funcționalitatea lor, ies din zona gîndirii magice și își ajustează așteptările; îi acceptă pe cei din jur, căutînd să producă propria schimbare pentru o mai bună așezare împreună, ținînd cont de nevoile și cerințele celuilalt. Atunci cînd sîntem în competitivitate, nu ne simțim văzuți și ne luptăm să deținem puterea în relație, va fi dificil, dacă nu imposibil, să fim conectați și să ne mai iubim. Acolo unde nu mai există bunăvoință, ci doar o luptă pentru supremație și dominație, o stare de urmărire și control al celuilalt, acolo a dispărut iubirea, iar cei doi s-au transformat în adversari care se vor otrăvi încet unul pe celălalt, în cele din urmă.

Prin scris negociem. Scrisul vindecă și te ajută să clarifici lucruri în tine, îți permite să exprimi ce este în tine, nu ești întrerupt, ceea ce nu va duce la escaladarea altor discuții, te ajută să fii onest cu tine și să eliberezi propria ostilitate. Te ajută să te clarifici și să-ți percepi partenerul nu doar în termeni negativi, ci din contra, să ieși din starea de luptă sau starea de evitare emoțională. Sînt persoane care în cadrul unui conflict se luptă parte în parte, alte persoane se retrag din dialog prin evitare de tipul: „Bine, bine, e ca tine“. Această formă de deconectare emoțională, evitarea, este tot o zonă pasiv-agresivă ce va menține lupta. Sau sînt persoane care pur și simplu înțepenesc de groază, lăsîndu-se manipulate din cauza blocajului ce le înțepenește, neputînd avea reacție. Scrisul, în toate aceste situații, este o unealtă ce ajută la reglarea noastră emoțională, cognitivă și afectivă.

Sigur că este important cum scriem mesajul ca să nu producem leziuni și mai mari relației. A ne accepta emoțiile pe care le avem și greșelile pe care le-am făcut va ajuta ca partenerul să rămînă deschis dialogului; sigur că nu trebuie să permitem ca celălalt să se folosească de asumarea noastră și să considere că doar noi sîntem responsabili pentru dificultatea dialogului. Pentru ca mesajul scris să fie unul benefic este necesar să evităm condamnarea extremă a partenerului, sublinierea excesivă a greșelilor, zonele sensibile ale acestuia, aducerea trecutului în prezent ca formă de reproș și tonul disprețuitor. Dacă sîntem în zona aceasta este puțin probabil să obținem ceva benefic, de aceea este important gradul de maturitate al partenerului de dialog. Este nevoie de o formulare plină de delicatețe și grijă. Există niște limite care nu se trec indiferent cît de intimi sîntem în acea relație, altfel costul va însemna deteriorarea sau finalitatea acesteia. Veniți cu soluții, cu propuneri, acceptați opinia diferită ca fiind diferită și nu împotriva dvs., și rămîneți politicoși.

Prin scris putem defini problemele, negocia, împărți responsabilitățile, vorbi de lucruri sensibile cu mai mare ușurință decît dacă am fi față în față, ceea ce va ajuta să ne construim un spațiu de apropiere de celălalt și să ne eliberăm anxietatea. Scrisul ca travaliu de doliu este recomandat atunci cînd pierdem pe cineva apropiat și simțim că au mai rămas lucruri pe care am fi vrut să le spunem, poate fi de ajutor să scriem o scrisoare acelei persoane cu tot ce ne-am fi dorit să-i comunicăm cînd era în viață și nu am reușit să o facem, ceea ce va însemna un proces de ușurare emoțională pentru noi și o integrare a pierderii respective. Nu ne va lua durerea, dar cu siguranță că o va face mai suportabilă.

Scriem pentru că ne vindecă, pentru că dorim să împărtășim, pentru a scrie despre frumos, despre dragoste, pentru că a te juca cu cuvintele și a scrie poezie produce plăcere și relaxare. Ce poate fi mai bun și mai de ajutor pentru mintea noastră decît a citi ce au scris alții și a descoperi lucruri noi ce vor produce alte perspective din care putem privi și aborda o problemă? Noile informații ne modifică modul cum percepem lumea și ne fac să devenim mai clari și mai empatici. Efectele pe care le are scrisul, fie că este vorba de a transmite un mesaj și a regla o relație, fie că o facem pentru propria noastră eliberare dintr-un preaplin interior de multă simțire sau multă gîndire, este un proces amplu ce implică cogniția, afectul și emoționalul, asigurînd reglarea neurotransmițătorilor ce duc la echilibrarea biochimiei creierului nostru și la menținerea unei stări psihice de bine și liniște.

Îți scriu pentru a-ți transmite un mesaj, implicit îmi scriu pentru a mă clarifica și pentru a descărca preaplinul interior. Ambii parteneri implicați sînt cîștigători. Scrisul mobilizează mecanisme mentale de calmare, de clarificare, de liniștire, de creativitate, de dezvoltare, de rezolvare, de analiză și decantare a vocabularului emoțional și afectiv. Scrisul are o funcție adaptativă și de rezilență, de autoreglare a stresului neurobiologic ce modelează sistemul reglator, ajută la memorare și este un act personal și intim ce te conectează pe tine cu tine, dar și cu cel căruia îi scrii.

Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, psiholog autonom în psihologia muncii.