În primăvara anului 1900 sosea în București un englez animat de proiectele misionare ale London Jews Society. În spiritul protestantismului englez de factură evanghelică, John Howard Adeney, absolvent al Universității din Cambridge, își propunea să răspîndească mesajul creștin între cei 50.000 de evrei din București. Marea Britanie trăia ultimul an al epocii victoriene, Imperiul Britanic era la apogeu, stima de sine a englezului mediu nu fusese niciodată mai solidă, iar creștinismul european încă nu fusese șubrezit de experiența „primului război german“. Asemenea multor evanghelici din lumea anglo-saxonă, Adeney reconcilia fără probleme zelul pentru convertirea evreilor la creștinism și sprijinul ferm pentru cauza sionistă. Răspunsul la problema antisemitismului din Europa, scrie el în The Jews of Eastern Europe, monografie publicată după două decenii de activitate în București, este „stabilirea unui ținut în care evreii să se autoguverneze“. Acest ținut, mai adăuga Adeney, nu poate fi decît Palestina.

În cele aproape patru decenii de ședere în București, Adeney și-a împărțit activitatea în mai multe domenii complementare. Venise în România nu doar ca să cîștige suflete pentru Hristos, ci și ca să ajute la procesul de emancipare socială a evreilor, a căror ostracizare socială o cunoștea foarte bine. Pentru a-și împlini viziunea, a ctitorit o școală în cartierul evreiesc, pe strada Olteni. Înainte ca Nicolae Ceaușescu să inaugureze stilul arhitectonic nord-coreean, care își găsește expresia cea mai „grafică“ în hidoșenia monumentală a „Casei Poporului“, zona Olteni ținea de la strada Clucerul Udricani, continua paralel cu strada Iuliu Baraș și se încheia în strada Mircea Vodă, în apropierea Bisericii Olteni, care astăzi nu mai există.

În aceeași perioadă, Adeney a inaugurat școala pentru fete, din strada Negustori nr. 6-8. La finalul anului 1907, în cele două așezăminte studiau 600 de elevi. O fotografie publicată în The European Jews îi prezintă cititorului o clădire impozantă, cu patru etaje, probabil imobilul din strada Negustori, unde era și reședința misionarului englez.

Din 1905, Adeney a preluat și funcția de capelan pentru comunitatea de englezi stabiliți în capitala regatului. Numărul lor trebuie să fi fost mic, dacă judecăm după dimensiunile modeste ale lăcașului neogotic care avea să fie ridicat în 1914, cu sprijinul reginei Maria, în apropiere de Grădina Icoanei, la intersecția dintre străzile Artur Verona și A.D. Xenopol. În paralel, Adeney coordona și activitatea Societății Biblice Britanice în România. De la reședința din str. Negustori plecau cu regularitate spre Bible House, la Londra, scrisori cu privire la situația religioasă, socială ori chiar politică din spațiul românesc. Un subiect de mare interes pentru Comitetul SBB era, desigur, activitatea de traducere și publicare a Bibliei.

În august 1919, la sediul SBB de pe Victoria Road, din Londra, sosea vestea că Dumitru Cornilescu, pe care Adeney îl cunoștea de ani buni („obișnuiam să studiez româna cu el înainte de război, pe cînd era student“), sprijinit de prințesa Callimachi, se pregătește să publice o nouă traducere a Bibliei. Atent la detalii, misionarul englez mai observa că ruptura dintre traducător și Biserica Ortodoxă este inevitabilă: „După război [Cornilescu] a trecut prin experiențe religioase profunde și autentice care l-au adus în mod clar de partea adevărului evanghelic. Este un om convertit în mod temeinic, căruia convertirea i-a schimbat perspectiva. Este pregătit să jertfească totul și realizează că negreșit va veni ziua cînd Biserica îl va da afară sau el va fi obligat să se retragă din ea.“ Istoria din anii următori – mai cu seamă „tulburarea de la Cuibul-cu-Barză“, cum a fost numită în presa teologică – i-a dat dreptate lui Adeney. În imobilul de pe str. Olteni, capelanul a și găzduit, atît cît i s a permis, pe fondul discuțiilor ecumenice dintre ortodocși și anglicani, adunările enoriașilor care l-au urmat pe Teodor Popescu, scos din preoție în 1924.

Deși a rămas un susținător important al lui Cornilescu și un promotor important al traducerii sale, Adeney a trimis către Bible House și scrisori critice, care pomeneau insistent de necesitatea unei revizuiri profunde. Educat la St John’s, unul dintre colegiile cu vechime din Cambridge, Adeney cunoștea suficient de bine limbile biblice ca să descopere în versiunea lui Cornilescu inconsecvențe sau parafraze care îl nemulțumeau. Tot el profețea ceea ce s-a împlinit după aproape un secol, anume că, pe măsură ce mai mulți cititori vor aprofunda greaca și ebraica, se vor înmulți vocile celor care își vor dori un text mai fidel originalului.

Apropierea lui Adeney de D. Cornilescu și T. Popescu a creat tensiuni între Biserica Ortodoxă și Biserica Angliei, astfel că, în 1935, Adeney a fost înlocuit cu un alt cleric anglican: H.L. Ellison. Spre surprinderea superiorilor săi ierarhici, pe 6 decembrie 1936 Ellison avea să fie botezat, la cerere, în Biserica Baptistă Germană din București. Tot el a fost cel care l-a botezat pe Richard Wurmbrand la Galați, în 1938.

În împrejurări care sînt prea întortocheate pentru a fi expuse aici, Richard Wurmbrand a intrat în legătură cu principalele organizații protestante (suedeză, norvegiană, engleză) care susțineau misiunea între evreii din România. Revenit în București, a devenit foarte activ în biserica evanghelică pe care avea să o evoce într-una dintre cărțile sale: „Olteni! Cîte amintiri am din acel loc! Acolo mi am făcut, cu multe lacrimi, prima mărturisire publică de pocăință. [...] Biserica din Olteni a fost locul convertirii mele și apoi al lucrării pastorale.“ Cînd Misiunea Engleză a fost silită să părăsească țara, după ruperea relațiilor diplomatice dintre România și Marea Britanie, Biserica din Olteni 45 a trecut sub jurisdicția Misiunii Suedeze. După război, Ministerul Cultelor a autorizat-o să funcționeze ca bază a Misiunii Norvegiene, sub conducerea pastorului Magne Solheim, secondat de Richard Wurmbrand.

Pe 2 noiembrie 1948, în urma ofensivei statului român asupra mai multor culte și organizații religioase, Misiunea Bisericii Norvegiene, considerată „oficină de spionaj“, a fost desființată, iar pastorul Magne Solheim, care avea pașaport diplomatic, a fost expulzat din țară. Pe 29 noiembrie 1948, biserica din str. Olteni, în care se adunau cîteva zeci de evrei convertiți la creștinism, a trecut sub jurisdicția Episcopiei Evanghelice Luterane, ramura maghiară, a cărei superintendență era la Cluj. La scurtă vreme, lui Richard Wurmbrand i s-au alăturat, în activitatea de pastorație și predicare, Iancu Moscovici și Felix Iacobsohn. Datorită informațiilor pe care acesta din urmă le-a pus cu multă solicitudine la dispoziția Securității, istoria postbelică a bisericii luterane din Olteni 45, formată în principal din evrei convertiți la creștinism, poate fi reconstituită în bună măsură.

Într-o notă informativă din ianuarie 1956, ofițerul de Securitate Drăgănică Niculae (care l-a anchetat pe Wurmbrand) primea descrierea imobilului din Olteni 45. Intrarea principală, din dreapta, ducea către sala mare de întîlniri a bisericii; cea din stînga – spre aripa administrativă. În perioada interbelică aici funcționaseră cancelaria școlii și redacția revistelor editate de Wurmbrand. Din această aripă un culoar duce către o capelă mică și apoi către sala mare a bisericii și ieșirea principală. La mezanin se afla locuința pastorului Iosif Ball. Apartamentele principale, în care locuiau familiile Moscovici și Wurmbrand, erau situate la etajul 1.

Nici un detaliu nu este nesemnificativ, în descrierea oferită de harnicul informator, după cum indică următoarea mostră: „Așa cum am arătat mai sus, în fața cancelariei se află o ușe (sic!) ce dă într-un coridor cu scări ce duc la etajul I într-un coridor de formă semicerc pe care se merge la apartamentele de la etaj. Cum se ajunge în acest coridor, la dreapta este o ușe (sic!) ce dă în biroul pastorului Moscovici Iancu, care este mobilată cu un birou situat în colțul din stînga opus ușii. În spatele biroului se află un dulap cu cărți, o etajeră cu cărți. La mijloc sînt două fotolii și scaune. Tot în partea stîngă a ușii de la intrare se află și o sobă de teracota, iar pe pereți, în continuare, este așezat un alt raft cu cărți. În dreapta ușii de la intrare, se află o măsuță cu un aparat de radio marca Telefunken 3+1. După aparatul de radio se află o orgă și în continuare un mic divan.“ În mai 1961, Iancu Moscovici părăsea România și se stabilea la Hamburg. După plecarea lui, biserica a fost păstorită doar de Felix Iacob-sohn, emigrat și el în 1966.

În aprilie 1965, Securitatea hotăra că Richard Wurmbrand, ieșit din temniță pe 28 iulie 1964, trebuie să se mute în Balta Albă, întrucît imobilul din Olteni 45 urma să fie cedat proaspăt înființatei întreprinderi Animafilm București. Răscumpărat cu 7.000 de dolari de Misiunea Norvegiană, pastorul luteran a reușit să plece din România în decembrie 1965. Dacă peste două decenii ar fi putut vizita din nou strada Olteni, ar fi văzut, pe partea opusă bisericii, mormanele de moloz create de „sistematizarea“ Capitalei. La acea dată, imobilul de la nr. 45 era încă în picioare, dar nu a rezistat multă vreme. Au trecut peste el buldozerele lui Ceaușescu, aceleași care au ras din temelii și două lăcașuri de cult ortodoxe din vecinătate: Biserica Olteni (12 iunie 1987) și Biserica Sf. Vineri (19-20 iunie 1987). Clădirea ctitorită de Adeney nu a ajuns nici măcar la centenar. Istoria la care a fost martoră se păstrează fragmentar în corespondența lui Adeney, în amintirile celor care au trecut pragul bisericii și în zecile de dosare de urmărire deschise de Securitate pe numele pastorilor și ale enoriașilor. 

Notă bibliografică: Corespondența trimisă de J.H. Adeney către Bible House a fost publicată în E. Conțac (ed.), Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri românești a Sfintei Scripturi, Logos, Cluj-Napoca, 2014. Pentru o selecție de documente privitoare la R. Wurmbrand și biserica din str. Olteni nr. 55, vezi Maria Hulber (ed.), „În sfera tăcerii“. Richard Wurmbrand în dosarele Securității, Cluj-Napoca, Ratio et Revelatio, 2018. 

Emanuel Conțac este conferențiar universitar la Institutul Teologic Penticostal din București și coordonator al colectivului de revizuire a Bibliei Cornilescu (EDCR). Cea mai recentă carte publicată: Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Reforma. Studiu istorico-filologic.

Foto: wikimedia commons