Sporește, Doamne, poveștile!

Dragoș BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Sporește, Doamne, poveștile! jpeg

Să spui o poveste la gura sobei este în sine o poveste, pentru că a fost odată ca niciodată și nu va mai fi vreodată, însă a fost aievea, pentru că de n-ar fi fost, nu aș fi povestit.

De ce la gura sobei? Pentru că de acolo începeau poveștile: unde se terminau treburile zilnice ale casei, curățenia, mîncarea și „grijitul“ copiilor, începeau serile lungi de iarnă, în care familia se aduna în camera mare, lîngă sobă, și se povesteau vrute și nevrute.

În amintirile mele, „la gura sobei“ se află măicuța, bunica maternă, care se apropia de cahlele de teracotă maronii ca să-și încălzească mîinile înghețate, iar mai apoi căuta în lada de după horn un fular sau un ciorap de lînă, început pentru vreunul dintre nepoți. Cîteodată măicuța ne povestea… Rar apuca să ducă o poveste la bun sfîrșit pentru că, încălzindu-se după o zi de treabă, ațipea fermecată de propria voce domoală, continuînd cîteodată să depene prin somn firul poveștii purtată de abisul înșelător al visului. Noi însă o trezeam ușor, încercînd să păstrăm destinele personajelor așa cum le știam.

Măicuța moștenise acest dar de la tatăl său, Simion Hîrnea, căruia îi plăceau atît de mult poveștile, că atunci cînd întîlnea pe cineva, mai întîi îl întreba de o istorioară, o snoavă, o legendă sau de vreo întîmplare mai cu tîlc și apoi stăteau de vorbă despre altceva. Oamenii din sat îl știau bucuros să asculte povești și îl vizitau mai ales în zilele de sărbătoare, dornici și ei să stea la o vorbă pe tîrnațul casei ori sub nucul din grădină, sau iarna, lîngă soba cu plită pe care așeza un ibricel cu vin, în care cufunda o linguriță de zahăr, două cuișoare și un pic de scorțișoară. Ba chiar, aflînd de această pasiune a sa, veneau și din alte sate să i povestească ce auziseră din bătrîni, ce se mai întîmpla pe la ei sau ce isprăvi făcuseră prin Războiul de Independență ori în Marele Război. Tataia, cum îi spunea întreaga familie, pe toți îi asculta și a strîns apoi multe dintre aceste povești într-o colecție de cărticele intitulată Comoara Vrancei, publicate între 1926 1937, unde a menționat și numele fiecărui povestitor, pentru ca, odată cu povestea, să rămînă și el în amintirea celor ce vor citi. Poate că va fi timp și loc și pentru o poveste despre tataia și despre vremurile în care ograda casei sale se umplea de personaje de basm, numai de el văzute, care, mai apoi, se urcau în pagini de carte pentru a se întîlni cu nepoții și strănepoții celor ce i le-au împărtășit.

Cîteodată, înainte de Crăciun, ca să ne învețe și pe noi cu postul, măicuța ne făcea „minciunele“, un fel de gogoși de post în formă de fundă sau de papion, „scutecele lui Iisus“, o sarailie cu miere și nucă sau bragă groasă – „cremă de bragă“, parfumată și înțepătoare, pe care o pudra cu scorțișoară. Pentru fiecare avea povești diferite: basmele cu zmei și gheonoaie, cu oameni lungi pînă la lună sau care puteau ajunge pe „lumea ailaltă“ erau însoțite de minciunele, în preajma Crăciunului ne povestea despre pruncul Iisus – Împăratul Lumii – născut în ieslea de lîngă Betleem (care se asemăna de minune cu „odaia“ pe care o aveam în Dealul Stînii, unde stăteau văcuțele pe timpul verii) și ne dădea să mîncăm scutecele lui Iisus, iar cînd ne povestea despre bravii noștri domnitori, ne dădea bragă, ca să avem și noi forță de viteji ca ei. În jocul roșietic al flăcărilor din sobă, îi și vedeam pe Baiazid, Mahomed sau Sinan Pașa încrucișînd săbiile cu Mircea, Vlad sau Mihai Vodă. După ce ne goleam cănițele, începeam o luptă cu ce aveam – cîte o sabie încropită de bunicul cu băgare de seamă ca să nu ne putem răni, lingurițele cu care tocmai mîncaserăm, iar în lipsă de altceva, chiar și cu brațele goale. Degeaba încerca măicuța să ne potolească cu vorba bună, în zadar ne amenința că nu ne mai spune povestea pînă la capăt, noi băuserăm bragă și credeam că sîntem eroi. Doar bunicul reușea să ne potolească – el, oare, bea o bragă mai puternică decît a noastră? – cu o nuielușă din ramurile de măr curățate de Nea Vasile primăvara, înainte de a se topi zăpada de tot.

Într-una din seri, ca să nu ne mai vină cheful de hîrjoneală, măicuța s-a gîndit să ne spună o poveste fără eroi, mai pașnică, auzită de la tatăl său, care și dînsul, la rîndul său, avusese de potolit șase perechi de ochi plini de curiozitate și tot atîtea minți puse pe năzbîtii. Și fiindcă tot eram în postul Crăciunului, iar noi, copiii, aveam mereu poftă de lapte, s-a apucat să ne spună povestea laptelui țiganului:

„Un țigan dintr-un sat oarecare căpătase, de unde și pînă unde, o putină cu lapte acru. O belea însă era mai mare decît toate, că nu știa unde să-l ascundă, ca să nu-l mănînce dănciucii (copii mici de țigan), căci uitasem să vă spun că se nimerise în postul Crăciunului, iar cum țiganul era evlavios și postea, voia ca nu cumva să-i împingă ispita pe dănciuci, să se înfrupte cu lapte în post.

În sfîrșit, se gîndește că ar fi mai bine să vorbească cu dascălul satului și să-i dea putina cu lapte, pentru a o păstra în biserică. Pleacă și se învoiește cu dascălul, care primind bucuros, aduse putina și o încuiară în Lăcașul Domnului, căci se gîndise țiganul că pe lîngă că aici laptele o să stea neclintit, apoi are să se sfințească pînă la Crăciun. Cu încetul, trecu postul și se apropie Crăciunul.

Dascălul șiret, voind să-și rîdă de țigan, se duse și luă laptele din putină, mînjind apoi cu puțin lapte pe la gură pe toți sfinții de pe pereții bisericii.

Cînd țiganul veni să-și ia laptele, găsi putina goală. Atunci speriat întrebă pe dascăl:

– Hapoi bine, dăscăluțule, cine mi a mîncat mie laptele?

Acesta îi și puse coadă:

– Prost mai ești tu, măi țigane! Tu nu vezi că sfinții l-au mîncat? Poate le-o fi fost foame. Nu-i vezi plini de lapte pe la gură? Să fii mulțumit că ți l-au mîncat niște sfinți, că poate ți-or fi și ei de vreun folos odată și odată cînd vei pleca pe cea lume…

Țiganul căscă niște ochi mari pe la icoane și apoi oprindu-se în fața icoanei Sfîntului Neculai, care și aceasta era mînjită cu lapte, clătină din cap amărît:

– H’înțeles că i-a împins păcatul pe alde Sfîntul Dumitru, Ion și ceilalți mai tineri, că au mintea mai văratică, d-apoi hodorogul de Sfîntul Neculai, cu ditai barbă albă, frumos îi șade să se spurce cu lapte în post?!

Mai căpătase țiganul și o oală cu lapte dulce și îl puse la foc să fiarbă. Cînd laptele prinse a se umfla, țiganul bucuros:

– Sporește-l, Doamne, sporește-l! Apoi către țigancă:

– Dă fuga, fă, și adă de prin sat oale și cazane că Dumnezeu ne dă lapte din belșug.

Laptele crescu mereu, pînă-i curse tot în vatră, gata să stingă și focul, iar în oală n-a mai rămas nimic. Atunci țiganul, ui-tîndu-se cu jind în fundul oalei zise:

– Să-ți fie de baftă, Doamne, că: Tu-l sporiși, Tu-l sorbiși!…“

Tare ne-am amuzat și noi pe seama inocenței eroului nostru, iar măicuța ne mai puse cîte o ceașcă de cremă de bragă ornată frumos cu scorțișoară, ca să ne piară gîndul de astfel de ispite în timpul postului. Apoi, la culcare, ne-a șoptit, așa, cît să nu ne audă sfinții:

– Cînd o să vedeți mustăți de lapte acru pe la gura sfinților de la biserică, atunci o să aveți și voi blagoslovenie să mîncați lapte-n post.

Mi-aduc aminte acea seară în fiecare post al Crăciunului cînd, alături de ai mei, beau cîte o cremă de bragă și ascult ce mai povestesc de pe la școală ori de la serviciu. Iar duminica, la liturghie, mai cercetez din cînd în cînd chipurile Sfinților din biserică în speranța că poate-poate, cine știe…

(Povestea a fost culeasă de Simion Hîrnea, străbunicul meu matern, de la Ion Șușu, din comuna Năruja, și publicată în Comoara Vrancei, nr. 9-10, Polojănii din bătrîni, cca. 1933.) 

Dragoș Bogdan este filolog și bragagiu, fondator al Bogdaniei, bragageria cu povești a Bucureștiului. 

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.