Specula în vremea pandemiei

14 mai 2020
Specula în vremea pandemiei jpeg

„Gata cu specula. Prețul la medicamente, măști și salopete va fi plafonat!” titra, pe 1 aprilie, un autointitulat „cel mai bun portal de știri” din România în timp ce relata unul dintre evenimentele zilei: la inițiativa social-democraților, Senatul (care nu este, totuși, Camera decizională) tocmai adoptase un proiect de lege care prevedea că adaosul comercial poate fi de maximum 10% din costul de producție, vînzătorii fiind amenințați cu amenzi pornind de la 5 milioane de lei în cazul nerespectării acestui plafon. Chiar și fără un proiect de lege care să prevadă plafonarea prețurilor la bunuri esențiale în vremea stării de urgență generată de pandemia de coronavirus, diverse autorități ale statului s-au făcut „că lucrează”.

Astfel, la sfîrșitul lunii martie, ANAF-ul ne anunța că face verificări cu privire la „creșteri semnificative nejustificate ale prețurilor” unor bunuri alimentare sau medicale. În februarie, chiar înainte ca OMS să ridice COVID-19 la rangul de pandemie, președintele Consiliului Concurenței spunea că „nu este normal ca unele companii să profite de această situație și să crească prețurile nejustificat”, luîndu-și angajamentul de a investiga comportamentul companiilor care majorează „excesiv” prețurile produselor și echipamentelor de protecție medicală. Fără a o spune cu subiect și predicat, ținta Consiliului Concurenței era platforma eMAG, unde prețul măștilor de protecție crescuse pînă în punctul în care rețelele sociale au fost invadate cu capturi foto care denunțau comportamentul hrăpăreț al capitalismului „neoliberal” ori cu glume de genul „schimb mască de protecție cu apartament în Cluj ori cu un pachet de drojdie + diferența”.

Specula: un caz de coerciție și exploatare?

Discuțiile filosofice în jurul speculei se învîrt în jurul a două obiecții de natură morală ridicate împotriva acestei practici economice: tranzacțiile cu cei care măresc prețurile la bunuri esențiale în vreme de criză sînt coercitive și exploatatoare. Critica pare plauzibilă din punct de vedere intuitiv. Dacă vrem să ne protejăm de SARS-CoV-2, sîntem nevoiți să purtăm măști și să folosim cît mai des dezinfectanți și astfel vom accepta orice ofertă pe care un vînzător o stabilește. De asemenea, cel sau cea care stabilește prețuri ridicate pentru respectivele bunuri nu face nimic altceva decît să exploateze situația dificilă în care ne aflăm.

Totuși, decizia noastră de a accepta respectivele prețuri nu reflectă caracterul cel puțin parțial voluntar al tranzacției? În plus, cum putem spune că sîntem exploatați dacă respectiva tranzacție este mutual avantajoasă? Două concluzii intermediare se impun. În primul rînd, exploatarea este mai curînd de natură metafizică decît economică, dacă motivul pentru care sîntem dispuși să plătim respectivele prețuri reflectă un eveniment dramatic de tipul unei pandemii ori al unui dezastru natural. Sîntem, așadar, exploatați și constrînși de context, nu de speculator. Apoi, genul acesta de argumente ar putea să reflecte, de fapt, o obiecție diferită: cum facem astfel încît să ne asigurăm că și cei mai săraci, pentru care prețurile sînt prohibitive, au acces la echipamente de protecție?

Prețul corect

Unul dintre miturile care încă supraviețuisesc este acela că, dacă s-ar strădui puțin, autoritățile statului ar putea stabili care e prețul corect al bunurilor sau serviciilor cam la fel cum o făceau participanții la celebra emisiune americană The Price is right. Genul acesta de reflex omniscient care stă la baza oricăror legi care își propun să stîrpească specula și să plafoneze prețurile îmi aduce aminte de celebrul aforism al economistului american Thomas Sowell: „Prima lecție a economiei este raritatea: nu există niciodată suficient de mult dintr-un lucru pentru a-i satisface pe toți cei care îl doresc. Prima lecție a politicii este să ignore prima lecție a economiei”.

Să presupunem totuși că ne pasă, dincolo de artificii retorice, de accesul cetățenilor la măști de protecție, dezinfectant ori chiar drojdie. Sîntem utilitariști: putem spune despre legile care plafonează prețurile că își ating scopul declarat? Reușesc acestea să maximeze accesul tuturor (și în special al categoriilor defavorizate) la respectivele bunuri? Nu sînt prețurile exorbitante pentru măștile medicale o dovadă a eșecului pieței?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să clarificăm, în primul rînd, care este funcția prețurilor și de ce este legitim să le privim, așa cum propunea Hayek, drept mecanisme de transmitere a informației. Oricît de imperfecte am crede că sînt procesele de piață, creșterile aparent aberante de prețuri nu reflectă nimic altceva decît faptul că, la un anumit moment, oferta nu face față cererii în creștere bruscă. Situația dramatică din Italia i-a făcut pe mulți români să renunțe la narațiunea „e doar o gripă“ și să-și facă planuri serioase de a-și lua măsuri necesare pentru a se proteja atît pe ei înșiși, cît pe ceilalți. Creșterea prețurilor, chiar și prin speculanți intermediari care nu fac nimic altceva decît să vîndă la suprapreț bunuri achiziționate de pe piață, a contribuit decisiv la transmiterea unei informații esențiale către antreprenori și antreprenoare: trebuie fie să ne mărim capacitățile de producție, fie să ne reorientăm înspre a produce bunuri care au căutare pe piață. Faptul că drojdia sau spirtul au reapărut pe piață la prețuri mai apropiate de cele de dinainte de pandemie ori că numărul de producători de măști a crescut simțitor astfel încît mai mulți am avut acces la acestea este un rezultat al stimulentelor „speculative“, nu al altruismului care, din păcate, ne caracterizează doar într-o măsură limitată. Ceteris paribus, orice lege care plafonează prețuri (pentru orice, de la cireșe și dezinfectanți la chiriile apartamentelor) nu face nimic altceva decît să scadă oferta și, pe cale de consecință, accesul tuturor (da, și al categoriilor defavorizate) la respectivele bunuri.

Nu în ultimul rînd, un preț ținut în mod artificial mic scade eficiența alocării respectivelor bunuri: în loc să cumpere mai puțin spirt și să îl utilizeze cu o atenție sporită, un preț ținut artificial jos crește probabilitatea ca oamenii să cumpere mai mult decît au nevoie și să-l irosească.

UBI bene, ibi patria

A folosi înțelepciunea piețelor pentru a crește cantitatea de bunuri necesare într-o criză reprezintă o condiție necesară, dar nu neapărat și suficientă pentru a răspunde obiecției de fond pe care unele persoane o pot avea împotriva speculei. Cum spuneam, poate că problema nu este caracterul coercitiv sau exploatator în abstract, ci faptul că există oameni care nu au resursele necesare pentru a-și achiziționa respectivele produse necesare. În primul rînd, teza pe care o susțin eu (că plafonarea prețurilor e irațională și ineficientă) nu este incompatibilă cu o discuție serioasă privitoare la necesitatea unei plase de siguranță pentru cei mai săraci membri ai societății noastre. Filosofi ori economiști percepuți ca apologeți exclusiv ai pieței precum Hayek ori Milton Friedman au recunoscut dezirabilitatea identificării unor politici publice în această direcție. O potențială primă soluție, indirectă și relativ simplă, ar fi aceea de a regîndi hățișul de reglementări și licențieri profesionale care îi afectează, cu precădere, pe cei mai săraci din societate. Nu în ultimul rînd, criza provocată de coronavirus poate fi o oportunitate de a regîndi sistemele noastre de asistență socială. Două trilioane de dolari: la aproape atît se ridică cel mai mare pachet de stimulare din istoria economiei americane (de mai bine de două ori mai mare decît cel din 2009) în contextul în care, la sfîrșitul lunii aprilie, SUA pierduse nu mai puțin de 26 de milioane de locuri de muncă. Poate că acesta ar fi momentul în care am putea testa cum ar funcționa un Universal Basic Income în realitate.

Radu Uszkai este asistent universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane al Academiei de Studii Economice din București și cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.