Sentiment şi gîndire (sau cine are dreptate)

6 noiembrie 2013
Sentiment şi gîndire (sau cine are dreptate) png

Tema acestui dosar m-a trimis cu gîndul la personajul lui Marin Preda, care afirma calm şi răspicat „Nu-mi pot comanda sentimentelor.“ Cu alte cuvinte, „acţiunea mea este ghidată de ceea ce simt.“ Cred că aceeaşi afirmaţie se poate aplica în egală măsură şi gîndirii. Pentru că fiecare dintre ele are propriile legi. Pentru că ambele sînt în egală măsură necesare vieţii. Şi pentru că fiecare dintre noi ne raportăm la lume sau la propriul interior fie predominant prin sentiment, fie predominant prin gîndire. Aşa cum o persoană se orientează în viaţă şi alege conform cu simţirea sa, o alta decide şi se mişcă în lume în acord cu ceea ce gîndeşte. Cum, pentru prima, argumentele celeilalte reprezintă o altă limbă, întocmai şi pentru cea de-a doua, ceea ce ţine de spaţiul afectiv rămîne de neînţeles.

Din raţiuni (!) tehnice, am ales să echivalez în acest articol termenul „emoţie“ cu „sentiment“, iar „raţiune“ cu „gîndire“, deşi nici unul dintre aceştia nu constituie sinonime perfecte. În cartea sa Tipuri psihologice, C.G. Jung defineşte atît gîndirea, cît şi simţirea drept funcţii raţionale întemeiate pe judecată (spre deosebire de senzaţie şi intuiţie, care sînt numite „funcţii iraţionale“, deoarece se întemeiază pe percepţie). Sînt funcţii raţionale deoarece ambele atribuie judecăţi. Dar în vreme ce prima judecă prin prisma valorilor afective, cea de-a doua o face prin intermediul faptelor/ideilor. De aici şi parte dintre diferenţele interindividuale (diferenţe complicate, de natură extravertă/introvertă a fiecăruia, precum şi de combinaţia dintre funcţiile de judecată şi cele perceptive). Tocmai aceste diferenţe atrag sumedenie de neînţelegeri care nu rareori ajung la adevărate conflicte între parteneri, soţi, părinţi – copii şi în oricare altă parte unde oamenii trebuie să construiască o relaţie ori o întreprindere împreună. Cu alte cuvinte, oriunde în jurul nostru. Cîteva exemple cred că ar da o imagine mai clară asupra modului în care persoane de bună-credinţă ajung să nu se mai înţeleagă unele cu altele.

S-a întîmplat ca, la un moment dat, să discut cu un coleg despre un subiect oarecare, referitor la fapte concrete, în care mai era implicată o cunoştinţă comună. Printre afirmaţii factuale şi de tip informativ, adaug: „Am încredere în Raluca“ (afirmaţie ce implică o judecată afectivă). Cum colegul meu este o persoană de tip „sentiment“, a auzit doar acea singură propoziţie marcată emoţional (şi aproape nimic altceva), iar răspunsul său a fost, în consecinţă, unul de acelaşi fel: „Şi nu ai încredere în mine.“ Chiar dacă subiectul nu era nici Raluca, nici încrederea, ci banale probleme organizatorice... Inutil să mai adaug că nu am ajuns la nici o concluzie privind tema iniţială. Ba, mai mult, a fost nevoie de ceva timp şi de multă energie şi răbdare să readuc discuţia pe un teren cel puţin neutru.

Cu altă ocazie, vorbesc cu un prieten despre un subiect fierbinte, la zi, care genera o puternică reacţie publică. Eu, cu funcţia „sentiment“ de tip introvert şi mai lipsită de informaţii din punct de vedere al faptelor tehnice, el – cu funcţia „gîndire“ mai dezvoltată şi de departe mai bine informat. Eu vedeam în toată povestea un mod prin care oamenii îşi pot exprima un ideal, o bună ocazie de a investi afectiv în ceva mai presus decît micile interese egoiste de zi cu zi, precum şi nevoia cetăţenilor de a se simţi conectaţi unii cu ceilalţi. El îmi explica frumos, calm şi clar despre ce anume este vorba în proiect, despre implicaţii financiare şi politice. Din fericire, ne ştim de suficient de mult timp, nici unul dintre noi nu era inflamat şi nu încerca să-l convingă neapărat pe celălalt că are dreptate, astfel încît nu ne-am închis telefoanele la jumătatea unei propoziţii şi nici nu am rămas cu resentimente. Dar mă întreb şi azi cît din ce am spus eu a ajuns la el. Din argumentele lui (serioase, de altfel), eu, recunosc, am reţinut tonul şi foarte puţin din conţinut. Dar mi-a făcut plăcere să-l ascult.

Ultimul exemplu, în special, este extrem de sugestiv pentru modul în care discursul generat de funcţia „sentiment“ şi cel pornit din funcţia „gîndire“ pot aluneca unul pe lîngă celălalt, cumva în paralel, fără să se atingă. Iar cînd două discursuri sînt atît de diferite, nu se mai poate pune problema cine are dreptate, pentru că fiecare se referă, de fapt, la cu totul altceva. Fiecare are... dreptatea lui. Putem, eventual, pune problema în termenii „care discurs este mai adaptat pentru un anume tip de situaţie“. Mă întreb, însă: cine stabileşte acest lucru? 

Miruna Ţechera este psihoterapeut.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.