„Îmi plac oamenii care au avut eÈ™ecuri”, îi spun unei amice cu care povesteam la un moment dat despre oamenii care ne plac. Avusesem o întîlnire cu cîÈ›iva profesioniÈ™ti din domeniul financiar, unul mai bine pregătit ca altul, încununaÈ›i de burse, premii, olimpiade. Oameni cu adevărat impresionanÈ›i, care te fac să îi admiri. I-am admirat împreună È™i am decis (cel puÈ›in eu) că prefer oamenii care au avut eÈ™ecuri de-a lungul vremii. Nu cît să-i îndoaie, să îi îngenuncheze, dar cît să îi facă lucizi È™i conÈ™tienÈ›i că viaÈ›a nu e liniară È™i nici corectă. Cred ferm că succesele pe bandă rulantă sînt bune, dar nu te învață mare lucru despre textura ascunsă a realității, cea presărată cu incidente impredictibile, care fac succesul fragil, chiar dacă ai toate premisele.
Succesul È™i eÈ™ecul sînt, în bună măsură, rezultatul norocului È™i al deciziilor noastre. Adică, dacă È™tim cum să speculăm o situaÈ›ie bună È™i luăm decizia corectă, ne mărim È™ansele să repurtăm un succes. Annie Duke, o jucătoare profesionistă de poker ce îÈ™i petrece vremea dînd lecÈ›ii celor din companii cu privire la felul cum ar trebui să luăm decizii, spunea exact asta: „ViaÈ›a e o combinaÈ›ie de noroc È™i de decizie È™i seamănă izbitor cu jocul de poker, nu cu cel de È™ah; jocul de È™ah este o formă complexă de calcul È™i la È™ah vezi clar dacă decizia ta a fost una bună; la poker, nu. Nu È™tii ce cărÈ›i îÈ›i vin, poÈ›i juca extraordinar de bine, dar să ai numai cărÈ›i proaste. Cam aÈ™a e È™i în viață”.
Ceea ce ne caracterizează este felul cum interpretăm aceste rezultate. De obicei, dacă avem un eÈ™ec, dăm vina pe circumstanÈ›e. Ne vine mai uÈ™or să spunem că au fost cărÈ›ile slabe decît că am jucat prosteÈ™te niÈ™te cărÈ›i de valoare medie. Exact ca în viață. E vina lui (a ei), nu a mea, că a ieÈ™it prost. A fost vremea proastă, a fost presiunea atmosferică, a fost profa de matematică prost dispusă în ziua examinării. Cînd avem victorii, ni le atribuim automat. Am făcut bine la examen, am fost deÈ™tept, am reuÈ™it în carieră pentru că sînt aÈ™a È™i pe dincolo, minimalizînd, către zero, contribuÈ›ia circumstanÈ›elor. Se cheamă self serving bias. Adică ne facem un serviciu interpretînd realitatea în favoarea noastră, chiar dacă interpretarea e fantastă, eronată, subiectivă.
Ei bine, aÈ™a mi s-a părut mie că oamenii aceia admirabili îÈ™i narează vieÈ›ile: ca pe un lung È™ir de victorii atribuite lor înÈ™ile È™i doar lor. PărinÈ›ii, educaÈ›ia, liniÈ™tea din familie păreau inexistente în naraÈ›iune. Tot ce conta era că învățaseră, i-au depășit pe alÈ›ii numai prin forÈ›ele proprii. Dar È™tim bine că nu este aÈ™a. Dacă eÈ™ti olimpic la matematică e È™i pentru că mama È™i tata te susÈ›in emoÈ›ional, nu ai parte de conflicte în familie care să È›i strice ziua È™i să nu te lase să înveÈ›i. Acest aspect al susÈ›inerii emoÈ›ionale e deseori ascuns, dar el este crucial. O familie disfuncÈ›ională e unul din cei mai clari predictori de eÈ™ec È™colar. La fel e sărăcia. AÈ™adar, dacă ai avut succese de mic, gîndeÈ™te-te la vîrsta adultă cît a fost contribuÈ›ia ta la victorie È™i cît au contribuit „cărÈ›ile” pe care viaÈ›a È›i le-a oferit.
Dacă ne merge prost, tindem, simetric, să dăm vina pe mama È™i pe tata care au fost nu È™tiu cum. ȘtiÈ›i voi bine cum gîndiÈ›i cînd vă merge prost.
Acum, ce e de făcut? Păi, trebuie echilibrate perspectivele. Trebuie să devenim conÈ™tienÈ›i de acest self serving bias din situaÈ›ia de succes. E cazul să fim mai smeriÈ›i cînd ne merge bine È™i mai atenÈ›i la contribuÈ›ia noastră la eÈ™ec atunci cînd ne merge rău. As simple as that.
Iuliana Alexa este redactor-șef la Psychologies.
