Șansele celor de acasă

Dan Horațiu POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 373 din 7 - 13 aprilie 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

„În nici un caz nu m-aş întoarce să stau acolo. Mai merg din cînd în cînd să îi văd pe ai mei, dar după două zile mor de plictiseală. Parcă stă timpul în loc în oraşul ăla, nu se întîmplă nimic şi nu ai nimic de făcut. Ai să vezi, după o vreme în Bucureşti nici tu n-o să mai ai chef să mergi înapoi.“ A fost prima discuţie cu unul dintre noii colegi în zilele în care încercam să mă acomodez cu proaspătul meu loc de muncă din Capitală. Se întîmpla cu doar cîţiva ani în urmă, veneam din Ştei, un orăşel din celălalt capăt de ţară, cu un „popas“ la Deva, oraş simţitor mai mare, reşedinţă de judeţ. Ştiam în Bucureşti cîteva dintre clădirile importante – Ateneul, Intercontinentalul şi Teatrul Naţional, Casa Presei, magazinul Unirea –, dar fără să am habar cum se poate ajunge de la una la cealaltă, şi abia începeam să învăţ ruta autobuzului 205, care mă aducea dimineaţa la serviciu. Colegul meu era din Piteşti şi părea să vorbească serios. Eu eram convins în acel moment că nu mă plictisisem deloc unde trăisem pînă atunci, că, în general, făcusem chestii interesante şi că aveam în ambele locuri cîte o gaşcă de prieteni absolut valabili. Eh, şi că nu plecasem de acolo alungat de lipsa de perspective dintr-un oraş mic, ci, pur şi simplu, pentru că se ivise o ocazie neaşteptată. Oare? 

Cristi şi Adi sînt azi bărbaţi în toată firea, încărcaţi cu responsabilităţile unor capi de familie şi care încearcă să glumească atunci cînd vine vorba despre problemele legate de calviţie. Am copilărit împreună, iar ei, după absenţa motivată din timpul armatei şi a anilor de facultate, s-au întors în Ştei. Tocmai de aceea, nu le-am dat numele real. Ştiţi cum e, oraşul este mic, lumea vorbeşte, şefii sînt neînţelegători uneori şi chiar nu-i acum momentul să te trezeşti fără serviciu. Ne leagă o perioadă minunată, în care am hălăduit pe dealurile din jurul oraşului, am făcut baie la ştrand şi în Crişu Negru şi am pescuit în lacul „de la nebuni“. În vremurile de acum nu e politically correct să zici aşa ceva, dar pe atunci nimeni nu-i spunea altfel uimitorului luciu de apă din apropierea Spitalului de Psihiatrie. Ne-am înghesuit la coadă la bilete la Cinematograful „7 Noiembrie“ şi am ţopăit pe „The final countdown“ a lui Europe în discotecile din cantinele celor două licee industriale. Ne despărţeau doar simpatiile sportive, ţineam care cu Minerul, care cu Oţelul. Ştiu că sună oarecum fals-idilic, dar pe atunci chiar ne bucuram din plin de fiecare zi petrecută în oraşul nostru.  

Acum, Cristi e bugetar. Stă într-un birou înghesuit, i-au tăiat salariul, şi aşa mic, şi spune că şeful lui e naşpa. Vorbim des, dar nici unul nu aduce vorba de visurile de odinioară. Într-un timp, întrebam ce mai e nou şi ce mai fac unii şi alţii, însă am renunţat după ce Cristi mi-a răspuns scurt, de cîteva ori: „Habar n-am“. Cred că nu îi place cum s-a schimbat oraşul în ultimii ani, poate nici tipii care, între un drum în Italia şi unul în Spania, trec în viteza a doua prin centru la volanul unor BMW-uri din 1996. Aud însă cum i se înviorează vocea cînd vorbim despre natură. Despre dealurile molcome din jurul oraşului, despre livezi şi despre pădurea ruginie de toamnă. Şi mai ales despre Apusenii care sînt la o aruncătură de băţ şi care îl atrag pe Cristi ca un magnet. „Ştii, sînt foarte liniştit aici şi vreau să îmbătrînesc frumos, umblînd pe munţi.“  Mi-a spus lucrul acesta o singură dată, mai demult, şi de atunci mi-am tot pus întrebarea dacă, lui Cristi, Şteiul i-a oferit o şansă sau i-a luat una. Dacă l-a înfrînt cu salariul de nimic pe care i-l oferă, cu lipsa cronică a apei calde şi a căldurii, cu închiderea singurului cinematograf, cu drumurile pline de gropi şi cu „mall-ul“ lui de fiţe – tarabele cu haine second-hand din piaţa de zarzavaturi. Sau, poate, i-a oferit şansa de a-şi vedea împlinită pasiunea nebună pentru muntele la poalele căruia trăieşte. Nu am un răspuns la această întrebare.  

Cu Adi, lucrurile sînt mai simple. Are job la un patron care l-a trimis în străinătate la cursuri de grafică pe calculator şi lucrează pe un computer supermeseriaş. Mi-au sclipit ochii cînd l-am văzut într-o poză de pe Facebook, unde Adi e foarte activ şi a postat o mulţime de fotografii frumoase. Cu soţia şi fetiţa la plimbare, cu maşina lui japoneză la spălat, cu locurile prin care şi-a petrecut vacanţele. Şi cu prietenii. Mulţi prieteni tineri, toţi afişînd numele Şteiului în capul paginii personale de pe site-ul de socializare. Şi ei sînt dintre cei care trebuie luaţi în considerare cînd e să răspundem la întrebarea dacă provincia le oferă ceva tinerilor. Eu am stat în Ştei, am trecut pe la Deva şi acum locuiesc în Bucureşti. Aş fi tentat să spun că mi s-a oferit în fiecare dintre aceste locuri o şansă şi a depins doar de mine ca acea şansă să şi fie de partea mea. Sună însă cam prea „ca la manual“ şi, în plus, nici acum nu îmi dau seama dacă acel coleg al meu din Piteşti a avut sau nu dreptate.

Dan Horaţiu Popa este jurnalist, redactor-şef adjunct la cotidianul Adevărul de seară.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.