- argument -

N-am copii. Dar cînd o să-i am, o să le scriu lungi scrisori, aşteptînd să se facă mari şi să le citească. Iar cînd o să se facă mari, o să le dau pachetul meu de scrisori legate cu panglici colorate (sau vreun folder trimis pe mail cu WeTransfer), împreună cu o Dilemă veche de tot, din 26 septembrie 2013, în care am rugat cîţiva scriitori, jurnalişti etc. să le scrie o scrisoare copiilor lor. Despre ei şi despre lumea din jurul lor, tandru-emoţionant sau tandru-ironic, mărturisind lucruri extrem de personale, care pot, totuşi, să fie spuse în văzul tuturor, lucruri pe care copiii nu le înţeleg acum, dar le vor înţelege la un moment dat, lucruri pe care nici părinţii nu le pricep prea bine, dar se străduiesc. De ce tocmai acum, după un dosar despre „Roşia Montană şi noi“? Păi, tocmai pentru că vremurile sînt agitate, pentru că a început şcoala, pentru că e bine ca, din cînd în cînd, să iei o pauză, să tragi aer adînc în piept şi să scrii cîteva rînduri unei persoane care contează cu adevărat în viaţa ta. Aşa cum a făcut F. Scott Fitzgerald, pe 8 august 1933, cînd i-a trimis o scrisoare fiicei lui, Scottie (care, pe-atunci, avea 12 ani):

„Lucruri de care să-ţi pese:

Să-ţi pese de curaj

Să-ţi pese de curăţenie

Să-ţi pese de eficienţă

Să-ţi pese de echitaţie

Să-ţi pese de...

Lucruri de care să nu-ţi pese:

Să nu-ţi pese de opinia generală

Să nu-ţi pese de păpuşi

Să nu-ţi pese de trecut

Să nu-ţi pese de viitor

Să nu-ţi pese că te faci mare

Să nu-ţi pese de nimeni care ţi-ar putea-o lua înainte

Să nu-ţi pese de triumf

Să nu-ţi pese de eşec, atîta vreme cît nu e din vina ta

Să nu-ţi pese de ţînţari

Să nu-ţi pese de muşte

Să nu-ţi pese de insecte în general

Să nu-ţi pese de părinţi

Să nu-ţi pese de băieţi

Să nu-ţi pese de dezamăgiri

Să nu-ţi pese de plăcere

Să nu-ţi pese de satisfacţii (...)“ (Luiza Vasiliu)

Ilustraţie de Ion BARBU