Toate vacanţele sînt ideale. De la un all-inclusive într-un complex balnear cu saună şi sală de fit-ness pînă la naufragiul pe o insulă pustie. Eu le-aş face pe toate.

Oricum, am făcut multe dintre ele: am urcat pe Himalaya şi în Anzi pînă la aproape 6.000 de metri altitudine, am ajuns la Petra şi la Machu Picchu pe jos, am făcut înconjurul pe bicicletă al unei insule greceşti, dar am şi trîndăvit în şezlong în extrasezon într-o staţiune bulgărească pustie. Am dormit în cort pe munţi în zăpadă, în bungalow-uri din junglă, sub cerul liber în deşert, dar şi în hotel la etajul 38, în restaurantul căruia luam micul dejun ascultînd o domnişoară cîntînd la harpă pe un piedestal înconjurat de mese cu fructe exotice. De fiecare dată am fost fericit. Pentru că idealul vacanţei este plecatul de-acasă, ieşirea din ritm şi rutină, experienţa unui alt fel de a străbate ziua.

Cel puţin, asta cu plecatul departe am crezut-o pînă anul trecut cînd, împreună cu tata, am decis să dărîmăm o jumătate de casă şi s-o reconstruim. Nu te-ai gîndi la o asemenea întreprindere ca la o vacanţă, chiar dacă totul se petrece la ţară, lîngă o pădure din care ies căprioare, iar dimineaţa la ora 5 păsările cîntătoare te trezesc din somn fără regrete. Acum, cînd treaba se apropie de sfîrşit, cînd sînt plin de pete de vopsea în cap, de tăieturi şi bătături pe mîini de la cărămidă, de găuri în picioare de la cuie şi de cicatrice pe braţe de la tablă şi ţevi, acum mă încearcă melancolia de la finalul oricărei vacanţe. Pentru că, dincolo de munca sub soarele torid sau, dimpotrivă, sub ploile torenţiale, s-au întîmplat cîteva lucruri neaşteptate. Or, eu întotdeauna am găsit că neprevăzutul este esenţial vacanţei.

În acest caz, neaşteptat a fost faptul că am învăţat nenumărate lucruri despre cum se construieşte o casă. De altfel, după ce casa a fost gata şi muncitorii au plecat (de la muncitori, majoritatea întorşi din străinătate, am aflat o sumedenie de poveşti, bancuri şi expresii noi), am construit cu tata, doar noi doi, un mic hangar: am turnat fundaţia, am sudat ţevile de fier, am bătut în cuie căpriorii, cosoroabele, popicii, penele de coamă ş.a., am montat tabla de acoperiş. Am învăţat să recondiţionez podele şi tocării vechi de lemn şi acum mă pricep la baiţuri, uleiuri, diluanţi, lacuri şi vopsele. Nu mai spun că, în tot acest timp, după atîta muncă împreună ziua şi băut ţuică seara, relaţia mea cu tata s-a înălţat şi ea la un alt nivel (dar asta e o altă poveste). Chiar dacă, în mare parte, am purtat numai discuţii în contradictoriu despre termopane vs. tîmplărie de lemn, parchet laminat vs. triplu stratificat, beton celular autoclavizat vs. cărămidă, plăci stratificate de fulgi de lemn vs. lăteţi şi scînduri, şapă vs. răşină epoxidic, rigips vs. tencuială aparentă ş.cl.

Cert e că, datorită muncii, am mîncat şi am dormit bine, am dat jos colăceii, muşchii sînt acum mai fermi, nu mă mai doare spatele, m-am bronzat. Am petrecut mult mai puţin timp pe reţelele sociale, dar postările mele de pe Instagram cu viaţa la ţară mi-au adus urmăritori noi. Practic, nu sînt astea cîştigurile standard ale unei vacanţe? În plus, acum am şi o casă la ţară unde-mi voi face vacanţele.

Foto: M. Chivu