Reversul libertății

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Reversul libertății jpeg

O mulțime de gînditori importanți și scriitori, de la Nietzsche și Freud pînă chiar la Bob Dylan, ne-au avertizat că între libertate și responsabilitate există întotdeauna o legătură. În genere, ideea e că responsabilitatea ar fi o limită a libertății, că libertatea exercitată iresponsabil nu mai e libertate. Noile tehnologii care permit comunicarea și socializarea online au fost o vreme teritoriul unei libertăți absolute. Fascinați și entuziasmați de noua invenție și de posibilitățile domeniului virtual, care păreau de-a dreptul infinite, administratorii și utilizatorii acestui spațiu au neglijat o vreme problema responsabilității, mai ales că la început totul părea benefic. Primăvara Arabă și alte revoluții împotriva unor regimuri autoritare, închistate și corupte s-au bazat pe mobilizarea tinerilor făcută cu ajutorul rețelelor de socializare. Unii se temeau încă de atunci, însă, că va veni și reversul pentru că, asemeni oricărei invenții umane, noua tehnologie poate fi folosită în sens bun sau în sens rău, în funcție de intențiile celui care o manevrează.

Și reversul chiar a venit sub forma postărilor de tip hate speech, revenge porn, trolling, bullying sau fake news. Dincolo de asemenea manifestări negative individuale, băieții răi organizați au înțeles că pot folosi libertatea Internetului în interesul lor. Fake news-ul a devenit o strategie de-a dreptul militară (folosită la invadarea unor regiuni din Ucraina), dar și o metodă de a destabiliza democrații cu veche tradiție și de a aduce la putere indivizi din specia populiștilor. Încet-încet, epoca de aur a libertății și a fericirii absolute a început să apună, spațiul virtual devenind tot mai denaturat sau, cu un termen plastic, poluat. S-a pus și se pune tot mai acut problema unor contramăsuri. Reglementările posibile au însă, la rîndul lor, limite și chiar un revers periculos. Mai eficientă și mai durabilă ar putea fi, desigur, educarea și responsabilizarea utilizatorilor. Festivalul cultural și de teatru organizat la Alexandria de Ideo Ideis, ajuns la cea de-a 14-a ediție, are anul acesta drept temă tocmai această responsabilizare exprimată sub forma întrebării: „Tu cît poluezi pe net?“ Dilema veche a colaborat cu Ideo Ideis în această direcție, rezultatul fiind Dosarul pe care-l puteți citi în continuare despre responsabilitatea (sau iresponsabilitatea) individuală, jurnalistică și politică din spațiul virtual.

Ilustrație de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Mama îngrijorată și streasată ținând în brațe un copil   shutterstock jpg
Pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a le asigura copiilor echilibrul emoțional. „Ce simți?” și „Ce crezi?”, întrebările care le pot da încredere
Nu lipsa disciplinei este problema. Nici lipsa ambiției. Ci faptul că mulți copii nu se simt în siguranță să spună ce simt. După o analiză a peste 200 de cazuri, specialista Reem Raouda atrage atenția asupra unei greșeli comune: părinții cresc copii performanți, dar emoțional deconectați.
image png
Cum să prepari acasă o friptură suculentă și incredibil de fragedă
În marile restaurante cu specific steakhouse, friptura perfectă pare rezultatul unui echilibru aproape imposibil între crustă crocantă la exterior și suculență intensă la interior.
The Conqueror jpg
Filmul considerat blestemat. 91 de membri ai echipei de filmare au făcut cancer. John Wayne, printre ei
În istoria cinematografiei există producții care au rămas în memoria publicului nu doar pentru povestea sau distribuția lor, ci și pentru tragediile asociate din culise. Un astfel de caz cutremurător este cel al filmului The Conqueror, considerat de mulți drept „filmul blestemat” de la Hollywood.
metrou, foto shutterstock jpg
Cum putea fi evitată scumpirea călătoriilor cu metroul. Metrorex plătește 186 de angajați care vând cartele, deși are sute de automate și platformă dedicată
Începând cu 1 mai, o călătorie cu metroul bucureștean va costa 7 lei. Oficial, Metrorex justifică scumpirea prin subvenția insuficientă. Neoficial, cifrele ridică întrebarea: cât din deficitul financiar al operatorului este, de fapt, rezultatul propriei ineficiențe?
„Debarcader pe Sena“, Theodor Pallady. Foto dreapta
11 aprilie: Ziua în care s-a născut pictorul român Theodor Pallady
De-al lungul anilor, în data de 11 aprilie s-au născut personalități marcante pentru istoria României, printre care Barbu Ștefănescu Delavrancea și Theodor Pallady.
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
Câte calorii are, de fapt, o felie de cozonac și ce greșeli facem când o mâncăm de Paște. Sfaturile medicilor
Sărbătorile pascale aduc în prim-plan mesele îmbelșugate, tradiții culinare și, inevitabil, deserturile emblematice precum cozonacul.
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
Medicii au decis! Ce lenjerie de pat îți garantează somnul perfect
Somnul odihnitor nu depinde doar de liniște sau întuneric, ci și de un detaliu pe care mulți îl ignoră: lenjeria de pat. Unele materiale pot irita pielea sau pot reține căldura, în timp ce altele contribuie la confort și relaxare pe tot parcursul nopții.
usa dormitor istock jpg
Greșeli de amenajare pe care trebuie să le eviți: ce nu acceptă designerii în locuințe
Designerii de interior dezvăluie cele 14 lucruri pe care nu le-ar avea niciodată în propriile locuințe. Află ce greșeli de amenajare trebuie să eviți.
targ de paste sibiu (3) jpg
În ce mari orașe din România se organizează evenimente de Paște. „Chiar și într-o perioadă dificilă, este esențial să continuăm să investim în imaginea orașului”
De la târguri spectaculoase la bugete zero, marile orașe din România abordează diferit organizarea evenimentelor de Paște.