Mircea Vasilescu: Văd că mi se atribuie viitoare catastrofe, precum ruperea unei legături atît de strînse ca aceea dintre dl Boia şi dl Liiceanu. Mă bazez pe faptul că dl Boia nu crede în viitor. Trebuie să precizez totuşi că eu am spus aşa: „E o idee bună de marketing.“ Bun, puteam să spun altfel, recunosc: „E o idee bună de carte vandabilă, de succes.“ Asta am vrut să spun. Şi am mai spus aşa: „Cred că titlul l-a dat dl Liiceanu, îi simt aici amprenta stilistică.“

Gabriel Liiceanu: Păi, l-oi fi influenţat stilistic de-a lungul vieţii.

Mircea Vasilescu: Se poate. Sau invers. E posibil. Dar la acest capitol sînt sigur că România nu e altfel şi editurile româneşti nu lucrează altfel decît cele din lume: e o practică obişnuită aceea ca un titlu al unei cărţi, al oricărei cărţi, să fie stabilit în editură sau prin consultări între autori şi editori. Nu văd nimic rău în asta.

Lucian Boia: Dle Vasilescu, nu vă supăraţi, problema nu este dacă editurile obişnuiesc treaba asta. Poate că obişnuiesc. Problema este dacă dl Liiceanu a pus titlul acestei cărţi sau dacă l-am pus eu. Restul nu e în cestie.

Mircea Vasilescu: Eu am spus doar că-i simt amprenta stilistică. Bine, îmi cer scuze, n-am vrut să induc, Doamne fereşte, ideea că n-ar fi cartea dumneavoastră. Mi se pare o exagerare.

Andrei Pleşu: Aş adăuga cîteva unicităţi rapide – pentru lumea de azi, nu pentru lumea de dinainte de 1989. Sînt un om umblat: vă garantez că nu există nicăieri în lume, la ora asta, un parlamentar ca Gigi Becali. E unic. Nicăieri nu există un parlamentar european, care reprezintă o ţară, de croiala dlui Becali sau a dlui Vadim Tudor. Nu există nicăieri un politician cu succesul dlui Dan Diaconescu. Există oameni ca Dan Diaconescu sau ca Gigi Becali, dar nu ajung la televiziune, nu ajung în Parlament, nu ajung experţi în orice. La noi, ei apar în fiecare zi la televiziune şi explică ce e dreptatea, ce e adevărul, ce e democraţia. Nu există nicăieri tipul de talk-show pe care îl vedem aici. Nu există un echivalent al lui Ciuvică nicăieri în lume. În materia asta asta, trăim un moment care are un coeficient de unicitate remarcabil şi nu poate nimeni contesta asta. Desfid pe oricine să-mi arate, în Europa, un echivalent...

Voce din sală: Berlusconi...

Andrei Pleşu: Nu sînt un berlusconian, dar între Becali şi Berlusconi îl prefer pe Berlusconi. Sigur, e o chestie de gust...

Cristian Ghinea: Acum cîteva luni am văzut o dezbatere la BBC, cu titlul: A fost Italia o greşeală? Se împlineau 150 de ani de la unificarea Italiei. Şi toată această discuţie îmi aduce aminte că în acea dezbatere erau nişte italieni foarte deprimaţi.

Andrei Pleşu: Latini! (rîsete în sală)

Cristian Ghinea: V-aş aduce aminte că Cicciolina a fost membră a Parlamentului European.

Andrei Pleşu: Păi, se compară Cicciolina?... (rîsete)

Mircea Vasilescu: Dle Pleşu, dacă îmi daţi voie, eu între Becali şi Berlusconi o prefer pe Cicciolina. (rîsete)

Cristian Ghinea: Tot în Italia, acum, un personaj care este comic de meserie, Beppe Grillo, conduce al treilea partid din sondaje. Dacă ne apucăm să căutăm exemple factuale, vom găsi foarte multe cazuri din care rezultă că România nu este altfel. Noi, criticii cărţii, am fost puşi într-o defensivă, creîndu-se impresia că noi sîntem dintr-ăia de-ai lui Vadim Tudor, care aruncă cu pietre în cei care critică România. Ne enervăm patriotard şi zicem: „Ce ai tu cu România, cine eşti tu să te iei de România?“ Or, nu este cazul deloc. Eu am făcut recenzii pozitive la cărţi anterioare ale dlui Boia, care demitizau istoria patriotardă a României. Deci, a spune că orice critică la adresa cărţii dlui Boia este o critică patriotardă e o greşeală şi o exagerare. Nu este adevărat. Noi avem, pur şi simplu, obiecţii metodologice la ideea că România este altfel, idee care, după părerea mea, nu se susţine. Dl Boia spune că nu trebuie să ne aşteptăm de la un titlu să fie un rezumat al cărţii. Problema acestui titlu este că e chiar un rezumat fidel al cărţii. Titlul propune o teză, şi aici este o diferenţă faţă de celelalte cărţi ale dlui Boia. Acelea luau o chestiune minoră, pe care apoi o disecau şi o demonstrau. Aici, dl Boia reia unele din acele idei, pe scurt, şi le uneşte într-o teorie totalizantă. Or, noi criticăm tocmai această teorie totalizantă, nu faptele în sine. Au fost cîteva parabole aici: parabola pedagogului, parabola medicului şi aş spune şi parabola agentului sanitar, cel care vine şi dă cu var. Şi aici, dle Liiceanu, este ideea mea în legătură cu adevărul utilitar. Noi nu sîntem dintre cei care spun: „Ce ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?“ Nu ni se pare că dl Boia este dintre cei care vine şi dă cu var. Dl Boia, aşa cum mi se pare mie, vine şi-l ia pe păduchios şi-l bagă cu capul în var şi-l îneacă. Ăsta este punctul în care dl Boia trece de la o critică legitimă la o critică distructivă.

Lucian Boia: Dle Ghinea, doar o vorbă. E corect ce spuneţi dvs., cu două excepţii. Mai întîi, n-am înecat pe nimeni şi apoi, nu e nici un păduchios aici. Dvs. vorbiţi de păduchioşi, eu n-am vorbit de păduchioşi şi n-aş îndrăzni să vorbesc aşa despre români.

Cristian Ghinea: Acum vin şi explic şi metafora păduchiosului. Spunea dl Liiceanu că este ca şi cum un medic îi spune pacientului: „eşti bolnav de rinchi, ai problema asta la inimă şi aşa mai departe.“

Gabriel Liiceanu: N-am spus de rinichi. (rîsete)

Cristian Ghinea: Impresia mea este că dl Boia nu se aşază ca un medic şi descoperă boli, ci că exagerează boli. Şi aici este metafora păduchiosului, dle Boia. E ca şi cum îi spuneţi omului „eşti păduchios, ai SIDA şi eşti cel mai prost din sat, dar nu fi deprimat, să fim constructivi.“ Este o exagerare, aţi trecut de cealaltă parte a pîrleazului. Nu este o critică normală, ajutătoare, este o critică distructivă.