Redemarăm, demarăm sau stăm pe loc

14 mai 2020
Redemarăm, demarăm sau stăm pe loc jpeg

Cum va arăta oare comunitatea culturală, adică instituțiile, organizațiile, managerii și artiștii, după ce restricțiile vor fi, în fine, ridicate?

Mai ales, cum va fi redemarat circuitul producției, prezentării, distribuirii, arhivării artelor, într-un spațiu social în care digitalul va cîștiga un loc din ce în ce mai important, instituțiile de spectacol vor fi reorganizate și turismul cultural va fi reinventat sub rigorile distanțării sociale? Realitatea este că nu știm încă și că nu o vom ști în mod sistemic decît peste o vreme de acum încolo. 

Îndrăznesc, de aceea, să emit doar cîteva observații  în această privință, pornind mai ales de la ceea ce pandemia a scos la suprafață în aria culturală din România.

În primul rînd, am constatat cu toții că nu avem date esențiale pe baza cărora să fie luate măsuri inteligente și eficiente pentru sectorul cultural.

S-a constatat în primul rînd lipsa unor cartografieri esențiale și a studiilor de impact economic al domeniului creativ: de pildă, a numărului de artiști independenți din toate ariile și a modului mixt în care ei sînt remunerați, lipsa evidenței organizațiilor culturale independente care au luat naștere în ultimii 30 de ani, cu profilul și structura lor și cu nevoile lor de sustenabilitate în perioada pandemiei. Această absență de date de cercetare a determinat măsuri de politică culturală luate ad-hoc și cu finalitate pe termen foarte scurt.

Dacă ar fi demarată o recenzare a artiștilor și a locurilor și evenimentelor culturale independente și/sau finanțate miniprograme de investiții pentru spațiile și organizațiile culturale independente care, astfel, ar avea, post-pandemie, o mai bună capacitate de funcționare, sustenabilitatea sectorului ar fi încurajată pe termen mediu și lung.

Fără aceste acțiuni (pe care autoritatea publică le poate declanșa atît la nivel central, cît și la cel regional și local) nu vom putea niciodată evalua impactul economic real pe care o organizație sau grup cultural îl are asupra locului în care se află. Așadar, nu vom putea constata pierderea pe care o resimte un spațiu prin dispariția acelei organizații. Cîteva exemple simple: festivaluri ca One World, FITS și TIFF au nevoie să proiecteze pentru anul viitor noi ediții, adaptate realităților, dar pierderile semnificative din acest an le fragilizează. Să ne amintim cum era Sibiul înainte de FITS și Clujul înainte de TIFF, cîte dintre magazinele, restaurantele, hotelurile și pensiunile din jurul acestor orașe existau, cît de atractive păreau aceste provincii turiștilor din toată lumea sau chiar locuitorilor. E oare inteligent și judicios să le lăsăm „să se descurce singure” acum?

Galeriile de artă  sau spațiile mici, interdisciplinare s-au închis și nu știu cînd își vor relua activitatea. Soluțiile online pe care le-au adoptat unele sînt pe o durată scurtă și se vor epuiza, or s-ar putea ca tocmai aceste galerii și spații, care permit distanțarea socială dacă pun la punct un sistem de vizite adaptat, să fie primele redeschise. Ce programe de susținere există pentru ele și pentru angajații lor?

O a doua constatare e legată din nou și din nou de grava îmbătrînire și inadaptare a sistemului administrativ din România la nevoile reale ale comunității culturale. Lansarea unui program de tipul „Acces” necesită depunerea documentelor de candidatură în formă fizică, sub formă de dosare… cu șină. Asta spune, deja, totul. Oare nu ar fi momentul, tocmai acum, să reformăm și să flexibilizăm acest sistem, pentru că el nu face decît să condiționeze birocratic, obtuz și învechit realitatea substanțială a culturii. Fără o reformă foarte radicală și serioasă a Ministerului Culturii, adaptată nevoilor actuale ale culturii și creației în România, realitatea culturală post-pandemică va continua să funcționeze în regimul în care Curtea de Conturi poate să considere că machiajele făcute actorilor la teatre sînt „bunuri necuvenite”.

O a treia constatare produsă de contextul actual este aceea că digitalizarea determină în spațiul cultural o reacție schizofrenică: pe de o parte rezistența la transferul artelor online, pe de altă parte o direcție de „digitalizare cu orice preț”. O asemenea atitudine e, ca de obicei, consecința unor politici și programe culturale făcute aproape de fiecare dată la repezeală, „pe genunchi”, fără consultarea adevăraților experți sau a celor care produc și există cu succes și cu valoare în industriile culturale. 

Lipsa unei gîndiri holistice și strategice e acută. Ar trebui să se țină cont de toate elementele unui sistem, de interacțiunile între diversele elemente. De pildă, în perioada aceasta furnizorii de Internet au avut o explozie economică pozitivă, poate că o taxare a lor ar compensa lipsa de încasări în sectorul cultural și ar produce un fond extrabugetar foarte necesar situației post-pandemie. De asemenea, ar exista posibilitatea de a face în acest moment lucruri mereu amînate în instituțiile culturale: arhivare în biblioteci, ordonarea colecțiilor în muzee, concentrarea unor fonduri pe un program special de restaurare de filme, ceea ce ar da de lucru puținelor entități private din România, cum sînt Avanpost sau Kodac, și ar avea ca rezultat un număr de filme restaurate, gata să circule național și internațional. Secvențe, Pădurea Spînzuraților, Reconstituirea sînt numai trei exemple de filme a căror restaurare ar fi un cîștig din toate punctele de vedere după ridicarea restricțiilor. Difuzarea pe platforme digitale în starea de acum este imposibilă.

În fine, pentru a relansa industriile creative după pandemie, este nevoie de un plan pe termen lung, plan pe care marginalizarea culturii în general în abordarea guvernelor din România îl amînă mereu sine die și pe care ar avea ocazia acum să îl gîndească și să îl formuleze. Un plan care să reformeze administrația culturală, să îi curețe și reinventeze instrumentarul – astăzi greoi și inutil – și care să încurajeze și să susțină dezvoltarea artelor într-o realitate ai cărei termeni nu îi stăpînim încă. Fiindcă, pînă la urmă, talentul artiștilor a fost ambasadorul nostru strălucit în lume, în ultimii treizeci de ani. 

Cînd președintele Franței a prezentat planul pentru susținerea culturii în pandemie, pe 6 mai 2020, formulînd alegerea pe care o face statul francez de a-i proteja pe artiști, de a declara „année blanche” anul 2020 pentru cei care au statut de intermitenți, de a da un ajutor substanțial festivalurilor care nu au avut loc (pentru ca ele să se redreseze), de a construi un mare program de comandă publică dedicat tinerilor creatori, de a susține Centrul Cărții, al Dansului, al Muzicii… nu putem pretinde că nu avem de unde să ne inspirăm.

Să ne amintim că, atunci cînd „a bătut ceasul” pandemiei, am transformat cultura în centrul existenței noastre în izolare și ne-am dat seama cîtă nevoie avem, de fapt, de ea pentru a supraviețui interior. Nu știm exact ce va urma. Ceea ce știm însă cu siguranță este că arta, ca și virusul, are căile sale de a se perpetua. Și, spre deosebire de el, e bine că este așa.

Corina Șuteu este expert internațional în management și politici culturale. A fost director al ICR New York și ministru al Culturii. Este președinte al Making Waves, Festivalul de film românesc de la New York.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.