Politici culturale "la ei" şi "la noi"

Publicat în Dilema Veche nr. 123 din 1 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cincizeci de ani de politici culturale în Europa occidentală Cincizeci de ani de dezvoltare economică în Europa occidentală s-au aflat sub semnul unor politici culturale concentrate în jurul problematicii eterne a participării la actul cultural şi a celor două aspecte interrelaţionate ale sale: democratizarea culturii şi democraţia culturală. Primul este strîns legat de ideea de acces la bunurile culturale, ca o garanţie a bunăstării şi emancipării sociale. Al doilea este legat de ideea de diversitate culturală, cu toate implicaţiile sale complexe, care se întind de la prăbuşirea graniţelor dintre cultura înaltă şi cea de masă, la probleme mai complicate legate de convieţuirea interetnică paşnică în cadrul societăţilor multiculturale. Totuşi, de la începutul anilor '80, democraţia culturală însăşi a evoluat conform unei dinamici destul de contradictorii, cultura devenind, în acelaşi timp, o marfă, un lucru "normal" şi un "produs" al vieţii cotidiene. Aceasta s-a tradus în faptul că activitatea culturală - bunul public care este finanţat din bani publici - trebuia să dovedească în ce fel contribuie la emanciparea şi bunăstarea socială, atît din punct de vedere civic, cît şi economic. Cu alte cuvinte, cultura a fost nevoită să devină responsabilă şi răspunzătoare ("accountable"). Astfel, politicile culturale au început să se deschidă spre alte sectoare publice, pentru a confirma şi susţine recent reclamata "durabilitate în spaţiul public". Democratizarea a implicat o banalizare a consumului cultural. Mai mult, intervenţia statului, cînd a fost extensivă, a dus la o "politizare" a conţinutului cultural şi, uneori, la o interdependenţă periculoasă între măsurile politice generale şi conţinutul cultural. Din contră, cultura pe piaţa liberă conduce la un comportament consumerist şi la invazia divertismentului, la apariţia unor noţiuni precum: "bunurile culturale" sau "produsele culturale". Consumul de masă conduce la standardizarea gusturilor şi la o ofertă tipizată. În concluzie, artele şi cultura au devenit (în anii '90) fie la îndemînă, ieftine şi parte integrantă a vieţii cetăţeanului mediu din Europa de Vest, fie scumpe, dar subordonate dinamicilor pieţei libere. Operatorul cultural s-a obişnuit cu investiţii generoase în cultură şi a fost surprins cînd acest sprijin providenţial a fost diminuat. Consumatorul de cultură a devenit "leneş", răsfăţat şi copleşit de oferta largă şi de industria mereu seducătoare a divertismentului. Acesta e contextul în care, după anii '80, pe întreg teritoriul occidental încep să se generalizeze măsurile bugetare restrictive. În majoritatea cazurilor, acestea afectează organizaţiile mai puţin consolidate, cele care de obicei ofereau un mai mare grad de creativitate şi inovaţie, în practicile lor, şi o mai mare interacţiune cu spaţiul public, în timp ce organizaţiile mai aşezate şi industriile culturale aducătoare de bani continuau să fie finanţate. Se poate spune că, în acest context de schimbare rapidă a orientării politicilor publice în domeniul cultural (de la un stat protector la un stat "mediator" - care facilitează, dar nu mai finanţează în mod absolut), organizaţiile culturale tradiţionale încetează să fie competitive şi că domeniul e uzurpat de industriile culturale, de turism şi de sectorul privat în general, care, între timp, s-au dezvoltat în progresie geometrică. Divertismentul ocupă cu o agresivitate din ce în ce mai mare spaţiul consumului cultural şi astfel formează şi influenţează radical gusturile publicului. Cultura (ca domeniu instituţional) devine o intersecţie a paradoxurilor, dar şi a complementarităţilor: un cîmp care dă naştere la uriaşe aşteptări sociale, dar, în acelaşi timp, o marfă şi un divertisment; dependentă intrinsec de resurse financiare externe, dar şi un motor al sectoarelor extra-culturale. Mai mult, puternica influenţă a noilor tehnologii, manifestată începînd cu anii '90, revoluţia media şi comunicaţională, globalizarea şi neaşteptata reordonare geopolitică adaugă cîteva componente cruciale acestei evoluţii determinante. Astfel se prezintă, în mare, fundalul politicilor culturale occidentale pe care Europa de Est îl descoperă între anii 1990 şi 2000. Un context sleit de ani de investiţii în accesul la cultură şi în dezvoltarea infrastructurii culturale, dezechilibrat, în plus, de efectele nocive ale exploziei tehnologice şi comunicaţionale şi totuşi în căutare de modalităţi de a relansa şi susţine consumul cultural tradiţional, în ciuda proliferării întreprinderilor audiovizuale şi de divertisment. În plus, un context total nepregătit şi inapt să răspundă adecvat, de multe ori la nivel instituţional, efectelor dispariţiei, aproape peste noapte, a Cortinei de Fier şi a noii ere de cooperare provocate de deschiderea către Est. Cînd Europa de Est îşi iţeşte capul Provocările culturale proprii Europei de Est, după căderea comunismului, sînt foarte diferite de cele rezumate atît de schematic mai sus. Statul, ca singurul investitor în cultură, e obligat să joace un rol problematic şi destul de negativ în faza iniţială a tranziţiei postcomuniste. De aceea, măsurile imediate în politicile culturale, în întregul "bloc" estic, includ, în primul rînd, dezetatizarea infrastructurilor culturale, fără nici o analiză riguroasă prealabilă a implicaţiilor pe termen lung ale unor asemenea măsuri. Primul impuls, firesc - acela de a o "termina cu statul" o dată pentru totdeauna (căci statul egal "partidul communist") -, e declinat la nivelul măsurilor administrative de o politică a culturii, în două feluri: prin delegarea planificării culturale către regiuni şi oraşe (descentralizare) şi prin demontarea, cît mai repede posibil, a sistemelor statale tradiţionale de finanţare a culturii (privatizare). Ca urmare, în Europa de Sud-Est, ţări mai mari - precum România - încearcă - întîmpinînd mari dificultăţi în timpul procesului - să implementeze noi politici de descentralizare. Ideea are mai mult succes în ţări mai mici, ca Slovenia, Croaţia şi Bulgaria (cel puţin la nivelul descentralizării locale, nu şi regionale). În ceea ce priveşte privatizarea, diferite iniţiative legislative încearcă să diversifice şi să consolideze sursele private de finanţare a culturii şi să încurajeze privatizarea. Prima lecţie, care a trebuit învăţată, a fost că, pentru a ieşi din cadrele de gîndire zidite de anii comunismului, e nevoie de reinventarea societăţii culturale civile, de refacerea încrederii şi a deprinderii de a accepta coexistenţa diferenţelor de opinie într-o comunitate profesională. A doua problemă era legată de redefinirea unui simţ al responsabilităţii în comunitatea culturală: unde ar trebui să înceteze plîngerile şi unde ar trebui să înceapă criticile constructive şi ce valori apără şi promovează actorii culturali civili? În al treilea rînd, s-a ridicat întrebarea legată de autoritatea sectorului neguvernamental faţă de autorităţile publice şi faţă de Legislativ. Pentru a putea recunoaşte această autoritate, trebuiau întîi înţelese rolul, funcţia şi constrîngerile autorităţilor publice şi ale legislatorilor, renunţîndu-se la copilăreasca idee că democraţia şi anarhia sînt unul şi acelaşi lucru şi înţelegînd că existenţa democratică implică ordinea şi respectul instituţiilor de drept. Se poate spune că, pentru societatea civilă postcomunistă în tranziţie, refacerea legăturilor distruse şi reinventarea dinamicii sociale a libertăţii, ca precondiţie a democraţiei, a fost problema principală. Or, acestea pot şi trebuie să fie construite numai de jos în sus, prin acţiunea grupurilor culturale (operatori, artişti, intelectuali), înainte ca ele să ajungă la nivelul decidenţilor. Dar în contextul specific al Europei de Sud-Est, acest rol de reconversie a fost şi mai greu de pus în practică pentru că regiunea a avut de înfruntat războiul, demolarea unui stat (fosta Iugoslavie) şi emergenţa dificilă a societăţilor post-totalitare (ca în România şi Albania). Noua misiune a legislatorilor şi a autorităţilor publice în reajustarea rolului lor birocratic a fost facilitată de prezenţa activă a unor mentori instituţionali occidentali (precum Consiliul Europei, UNESCO, diverse instituţii publice occidentale, agenţii diplomatice culturale etc.). Problema, în cazul autorităţii publice, era cum să integreze valorile pe care poziţiile lor se presupune că le promovează, cum să acţioneze diferit la nivel administrativ (provocarea administrativă) şi cum să schiţeze şi să implementeze noi politici în cadrul vechilor infrastructuri instituţionale. De aceea, la nivelul instituţional cultural noile valori s-au tradus în chestiuni legate de realizarea unor transformări funcţionale (provocarea managerială), în modalităţi noi de planificare pe termen lung sau în reforme organizaţionale pur administrative. La nivelul societăţii civile, reţelele culturale şi proiectele în parteneriat au reprezentat probabil principala sursă de învăţare şi înţelegere a valorilor democratice. Acest nivel a avut totuşi o importanţă mai mare decît precedentul, în relansarea dinamicii democratice, pentru că se aştepta de la el să funcţioneze şi ca făuritor de capital social - "liantul" care aduce împreună instituţiile. Provocarea viza nu doar valori noi, ci şi interacţiunea, în contextul cultural mai larg între memorie şi modernitate, vechi şi nou, cultură ideologică şi cultură eliberată de ideologie şi felul în care toate acestea ar trebui transmise prin acţiunea culturală individuală şi colectivă. Problema izvorîtă din nevoia unei competenţe la mai multe nivele era acută. În acelaşi timp, înainte de a aborda noţiunea de competenţă, trebuia dezvoltată viziunea strategică, iar valorile - redefinite. (fragment din eseul publicat în volumul The arts, politics and change)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

armata romana militari romani facebook jpg
Imagine nefardată a soldatului român: „Nu are bocanci și ținută corespunzătoare, nu are armă modernă, nu știe să utilizeze drone”
Generalul Dorin Toma a tras un semnal de alarmă asupra carențelor Armatei Române, subliniind că soldatul nu este dotat modern, instruit pentru tehnologiile actuale și ridicat la nivelul unor capabilități esențiale NATO. Generalul (r) Virgil Bălăceanu admite că nu toate standardele au fost atinse.
FCSB Dinamo Zagreb   Sportpictures jpg
FCSB s-a făcut de râs în Croația. Dinamo Zagreb s-a impus cu 4-1, iar românii sunt eliminați
FCSB nu a avut nici o șansă în meciul disputat joi seară, la Zagreb, cu Dinamo. În urma înfrângerii suferite cu scorul de 4-1, românii nu mai au nici o șansă de calificare în faza eliminatorie.
elevi la concurs romana mate la CNRG Slatina  sursa foto felicia alexandru  (6) jpeg
Elevii nu renunță la olimpiade și concursuri, deși nu primesc burse lunare de performanță: „Învață să își controleze emoțiile”
Deși rezultatele la olimpiadele și concursurile școlare nu le mai aduc, în acest an școlar, burse lunare de performanță, interesul elevilor pentru competiții nu a scăzut.
Opere de artă realizate de Salvador Dali, furate din Stockholm jpeg
23 ianuarie. Ziua când a murit celebrul pictor Salvador Dalí
Salvador Dali a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Tot pe 23 ianuarie s-au născut poeții Alexandru Odobescu și Ileana Mălăncioiu.
image png
Ce înseamnă, de fapt, să fii cu adevărat un bărbat matur la 40 de ani
La vârsta de 40 de ani, societatea și rețelele sociale proiectează adesea asupra bărbatului o imagine idealizată: carieră solidă, stabilitate financiară, familie perfectă și decizii impecabile.
horoscop webp
Gen Z telefoane FOTO iStock webp
Ce înseamnă „mogged”, cuvântul tot mai popular pe rețelele sociale. Românii folosesc și expresia „a da mog”
Termenul „mogged” este tot mai des întâlnit în mediul online și pe rețelele sociale. Folosit frecvent în meme-uri, comentarii și videoclipuri, cuvântul stârnește curiozitatea. Dar ce înseamnă? În rândurile de mai jos, vă explicăm de unde provine și în ce contexte este utilizat.
Barron Trump jpg
Cum a intervenit Barron Trump și a alertat poliția pentru a salva o fată. Tânăra era agresată de un cetățean rus acuzat de viol
Barron Trump, cel mai tânăr fiu al lui Donald și Melania Trump, a contactat poliția din Londra în ianuarie 2025, raportând că a asistat, printr-un apel video, la agresarea unei prietene de către un bărbat al cărui proces se desfășoară în capitala britanică.
Peste 600 de familii au rămas fără apă caldă şi căldură din cauza datoriilor
Petiție online pentru apă caldă și căldură la parametri normali în Capitală. „Nu mai vrem explicații, vrem soluții”
O femeie din București, Cristina Dirnea, a lansat o petiție online prin care solicită Primăriei Capitalei și companiilor Termoenergetica și Elcen să furnizeze apă caldă și căldură la parametri normali.