Cu cîţiva ani în urmă, politicienii neglijau rolul instituţiilor. Regula jocului folosea clişee şi simplificări. Ca să mă explic o să folosesc o metaforă. Într-un film regizat de Kevin Costner, Poştaşul, se poate vedea cum o societate din care instituţiile dispar devine o junglă. Oamenii se simt îngrozitor de descurajaţi. Deodată, poştaşul începe din nou să vină, aducînd mai mult decît o rază de speranţă: civilizaţia nu e complet pierdută. Cred că una din marile primejdii pentru ţările în tranziţie este această dezamăgire, supărare, disperarea care ameninţă să cuprindă majoritatea. Aş sublinia un paradox: e adevărat că oamenii resping autoritarismul pentru că ei s-au luptat pentru drepturi. Ei au vrut libertate. Dar, în acelaşi timp, sînt mulţi cei care vor să fie ocrotiţi, şi foamea de paternalism, destul de răspîndită, este uşor de detectat. Astfel se combină un amestec de impulsuri care, în circumstanţe nefavorabile, poate crea efecte politice surprinzătoare şi neplăcute. 

(Daniel Dăianu, în Dilema nr. 374, aprilie 2000)