Piața Universității - după 20 de ani

David SCHWARTZ
Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Piața Universității   după 20 de ani jpeg

„Mai este posibil astăzi un fenomen de tipul Piaţa Universităţii?“ Pentru a încerca un răspuns este interesant să privim opiniile actuale, la distanţă de 20 de ani, ale participanţilor şi martorilor la evenimentele din aprilie-mai 1990, cît şi evoluţia lor în sfera publică.

Printre participanţii obişnuiţi, atît intelectuali cît şi muncitori care frecventau piaţa, se observă tentaţia nostalgiei şi a romantizării perioadei respective, firească şi deoarece ele coincid, pentru mulţi, cu prima sau a doua tinereţe. Piaţa este „un fenomen unic“, care „are loc o dată la o sută de ani“, „o utopie“, un loc cu „foarte multă libertate şi foarte multă bucurie“. Martorii pasivi şi critici ai fenomenului completează cu detalii pe care majoritatea susţinătorilor discursului nostalgic le omit: „La un moment dat, de la balcon sîntem somaţi să ne aşezăm toţi în genunchi şi să ne rugăm la Isus Hristos. Eu ca evreu m-am simţit exclus“. Sau: „Trecînd prin piaţă, văd o femeie de vreo 60 de ani, în genunchi, pupîndu-i mîna lui Marian Munteanu. Nu e şocant atît gestul femeii cît faptul că el stă, îşi oferă mîna. De atunci nu m-a mai interesat Piaţa Universităţii“. Sau: „Pe mine, abia întors din Germania, m-a şocat amploarea naţionalismului şi a bigotismului din Piaţă. M-am certat cu prietenii mei din Bucureşti care vedeau piaţa ca pe o mişcare pro-democratică“. 

O altă tendinţă vizibilă în mărturiile participanţilor, dar mai ales în discursul public din ultimii ani este confiscarea noţiunilor de „erou“, „victimă“ „protestatar“ sau „democraţie“ de către pătura intelectuală anticomunistă şi/sau de către organizaţii de extremă dreaptă. Se pune aproape întotdeauna accent pe caracterul „anticomunist“ al protestului, în care „democraţie“ înseamnă în primul rînd interzicerea comunismului/dispariţia (ex)comuniştilor. Chiar după 20 de ani de „tranziţie“, foştii protestatari din Piaţă nu acceptă că celebrul Punct 8 de la Timişoara era o prevedere nedemocratică. „Intelectualii anticomunişti“ devin eroi şi modele prin martirizarea pricinuită de represiunea din 13-15 iunie, în discursul public fiind omis sistematic faptul că majoritatea  victimelor represiunii (răniţi, violuri, arestări ilegale) sînt cetăţeni de etnie romă fără legătură cu protestatarii din piaţă. Mai mult decît atît, în spatele „anticomunismului“ s-au ascuns – aşa cum se vede astăzi – mişcările de extremă dreaptă, foarte active în perimetrul Pieţei: în mod incredibil – Grupul Independent pentru Democraţie activează în anii 2000 prin proteste împotriva legalizării homosexualităţii, iar în acest an Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România redactează un protest public pentru recunoaşterea „Holocaustului evreilor împotriva românilor“. 

Fenomenul Piaţa Universităţii şi represiunea din 13-15 iunie, aşa-numită „mineriadă“, au înlesnit confiscarea de către extrema dreaptă a rolului de protestatar şi asumarea de către intelectuali al statutului fals de victime principale ale  sistemului politic condus de FSN. 

Dincolo de aceste derapaje, rămîne evidentă – atît din relatările martorilor cît şi din materialul documentar (video, fotografii, presă) – isteria generală a momentului 1990. Situaţia confuză, aproape anarhică, în care statul era discreditat, poliţia şi armata aveau o imagine extraordinar de proastă, mai ales în urma evenimentelor din decembrie 1989, nimeni nu ştia în cine să creadă, mijloacele de informare erau cvasi-inexistente, înseşi noţiunile de „libertate“ şi „democraţie“ se redefineau continuu. În acest context, oamenii aveau nevoie de eroi, de un set de valori, dar şi de entertainment. Iar Piaţa Universităţii le oferea pe toate: era loc de întîlnire, cafenea, cîrciumă, televizor,  festivalul berii, concert folk şi manifestare electorală.  

O „pieţară“ convinsă declară: „La serviciu pe vremea aceea aveam program scurt, pînă la ora 4. După ce terminam, veneam imediat în piaţă. Ne întîlneam cu prietenii, discutam, îi ascultam pe cei care vorbeau şi plecam din Piaţă abia seara pe la 11-12“. Un tînăr, elev în 1990: „Mergeam prin Piaţă cu chitara, cîntam cu ăia, se formase aşa un nucleu de prieteni“. 

Piaţa Universităţii a fost, mai mult decît un spaţiu al protestului, un spaţiu de entertainment care, dincolo de jocurile politice, a permis socializarea şi întîlnirea diverselor grupuri sociale – deşi mai puţine, au existat şi organizaţii muncitoreşti implicate, alături de intelectuali, oameni politici, artişti, elevi şi studenţi. Astăzi, între două job-uri, cu programul prelungit pînă noaptea tîrziu, cu mijloacele agresive de divertisment ale televiziunii, printre panourile publicitare care sufocă spaţiul public şi maşinile care ocupă străzile, este greu de imaginat că cineva ar mai avea timpul, interesul şi posibilitatea să se „adune în Piaţă“.  

Regimul politic din 1990 a reuşit suprimarea protestelor, unii dintre liderii Pieţei au discreditat misiunea protestatarului, iar sistemul actual duce la bun sfîrşit amorţirea indivizilor şi a comunităţilor şi dispariţia a înseşi ideii de protest. Iar imaginea cu scuarul de la Universitate golit de maşini, cu traficul oprit şi autobuzele deviate, cu Piaţa ocupată de sute de oameni care cîntă, ţipă, se ceartă, se căsătoresc în mijlocul mulţimii, cu corturi şi pancarte de protest pe spaţiul viran din faţa TNB, cu tipi cu bărbi lungi şi cartoane cu „Greva foamei“ atîrnate la gît şi bişniţari – care schimbă dolari şi vînd ceasuri de aur false – pare (şi este) din altă lume. 

David Schwartz este co-iniţiator (împreună cu Mihaela Michailov) al proiectului de cercetare a istoriei recente 13-15 iunie 1990, care are două componente: o arhivă documentară de interviuri cu participanţi la evenimente şi spectacolul de teatru documentar Capete înfierbîntate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.