Fiecare rol înseamnă pagini întregi de text învăţate pe dinafară. Cît de importantă e memoria pentru un actor? Unde se duc personajele după ce nu le mai jucaţi? Cam cît timp vă ia să le uitaţi? 
 
Memoria e esenţială pentru un actor. Numai scriind asta îmi dau seama că e într-atît de axiomatic, încît e aproape ciudat să o spui. Şi e vorba de o memorie coroborată cu un tip de reflex şi de învăţătură a trupului – în general se crede că partea cu reţinerea textului e grea pentru noi. Un spectacol sau un film reprezintă construcţia unui personaj, inventarea unui om nou care să fie credibil şi organic, deşi e suprapus pe un individ deja format. Ce trebuie iscat şi apoi „memorat“ e un alt tip de gîndire, de atitudine corporală, de instincte. Personajele dragi rămîn cu mine, am o „colecţie“ de idiosincrazii, de mici gesturi, voci, mersuri, chipuri… Nici nu vreau neapărat să le repet, dar sîntem destul de condiţionaţi de faptul că noi rămînem aceiaşi. 
 
Există momente în care aţi uitat replici? 
 
Uf, slavă cerului, nu. Nu încă. Am încurcat cuvinte, dar am avut sinonimul la mine. Blank total încă nu am avut. Mi se pare un coşmar. 
 
Aveţi această spaimă? 
 
Teribil, da. Nici nu ştiu ce anume ar trebui să se întîmple, cît de deconcentrat să fii sau care e împrejurarea chimică din creier care să permită asta. Repet, pentru un actor ăsta e un coşmar. Probabil şi vîrsta mă ajută, şi faptul că sînt destul de săgeată în scenă. În sensul că în momentul spectacolului am interiorizat rolul, am vectorul meu şi fac parte dintr-o „armată“. Acum intervine superstiţia care mă face să mă gîndesc că, vorbind despre asta, s-ar putea să mi se întîmple. 
 
Mai există sufleur la teatru? 
 
În spectacolele în care joc eu acum, nu. În mod normal există. 
 
Care e personajul pe care aţi fi vrut să-l uitaţi şi nu aţi reuşit? 
 
Am un sistem sănătos din punctul ăsta de vedere. Tot ce nu mi-a fost drag, dintr-un motiv sau altul, am uitat. Nu sînt ranchiunoasă în general, cu atît mai puţin cu ficţiunea.  
 
Dar cel pe care n-aţi vrea cu nici un chip să-l uitaţi? 
 
La fel, sînt un om care păstrează foarte puternic amintirile frumoase de orice fel. E o filtrare foarte optimistă.  
 
a consemnat Ana Maria SANDU
 
foto: A. Gâlmeanu