Privit din unghiul evoluÅ£iilor europene, peisajul politic românesc apare ca unul liniÅŸtitor, lipsit fiind de extravaganÅ£a retorică a populiÅŸtilor ce asaltează continentul. În România, s-ar părea, familiile europene nu sînt confruntate cu provocarea pe care o întruchipează, dramatic, Frontul NaÅ£ional în FranÅ£a.

Dincolo de această constatare elementară, istoria populismului românesc este una remarcabilă prin natura ei proteică. Iar evoluÅ£ia acestui curent ce sfidează clivajele tradiÅ£ionale, apelînd la naÅ£iunea pe care o flatează vulgar, este legată de cariera unor personalităţi care au dominat, rînd pe rînd, aproape două decenii de viaţă românească: Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar ÅŸi Dan Diaconescu.

Sînt, acestea, trei nume în care se poate citi povestea creÅŸterii ÅŸi descreÅŸterii populismului românesc clasic. Fiecare ilustrează capacitatea lui de a apela la un bazin de emoÅ£ii ÅŸi de fobii care îl face redutabil. Biografia lui Vadim Tudor este, în ordine istorică, cea mai puternic legată de stratul ceauÅŸist al acestui populism românesc. Odată cu România Mare, partidul ÅŸi revista, urile tranziÅ£iei au avut un vehicol de exprimare, în vreme ce fesenismul a beneficiat de un aliat, incomod, cu care s-a aflat ÅŸi într-o coaliÅ£ie de guvernare în mandatul de premier al lui Nicolae Văcăroiu. Momentul de apoteoză al lui Vadim, alegerile prezidenÅ£iale din 2000, este cel care a permis reîntronarea lui Ion Iliescu – iată un detaliu deloc nesemnificativ. Epuizarea Partidului România Mare Å£ine de o dinamică istorică ÅŸi de un nivel al degradării biologice a Conducătorului însuÅŸi.

Din aceeaÅŸi materie a ceauÅŸismului provine ÅŸi Gheorghe Funar. Omul care este, în anul de graÅ£ie 2016, un exponat bizar de patologie intelectuală, privit cu condescendenţă ironică, a mobilizat, timp de un deceniu, magma naÅ£ionalismului tribal ÅŸi izolaÅ£ionist din Transilvania. Cariera sa de primar al Clujului este dominată de acest timbru populist, în care egalitarismul ÅŸi demagogia socială se întîlnesc cu autarhia xenofobă.

Cel de-al treilea nume în această listă populistă istorică, Dan Diaconescu, este croit din aluatul tulbure ÅŸi grotesc al ÅŸantajului mediatic. Drumul său, de la moderator excentric la ÅŸef de partid cu vot masiv în alegerile din 2012, este ilustrarea, balzaciană, a unui cursus honorum românesc. Al său Partid al Poporului, aspirînd indezirabilii din marile partide, s-a hrănit din energia toxică exploatată cu strălucirea unui Berlusconi de mahala. PrăbuÅŸirea sa a însemnat ÅŸi prăbuÅŸirea partidului – din grupul său parlamentar nu a mai rămas, pînă astăzi, nimic.

Există, însă, un partid hegemonic care a ÅŸtiut, în aceste decenii, să îÅŸi aproprieze acest potenÅ£ial de vot populist, înzestrat fiind ÅŸi cu redutabilul instrument al dominaÅ£iei locale de natură feudală, iar acesta este PSD. Anii de după 2012 au probat această înclinaÅ£ie populistă a PSD. În Victor Ponta, România a avut un ÅŸef de guvern versatil ÅŸi imoral, pregătit să anexeze nominalei sale social-democraÅ£ii exaltarea naÅ£ionalistă. A sa „mîndrie de a fi român“ este efigia acestui delir populist, cu nimic mai dezgustător decît cel al unui alt Victor, Viktor Orbán. Alipirea, fie ÅŸi conjuncturală, a lui Ponta la proiectul PRU al lui Bogdan Diaconu nu este un accident, ci o alegere conÅŸtientă.

Populismul românesc este definit, aÈ™adar, de această paradoxală absenţă/prezenţă. Lipsit, acum, de un partid semnificativ care să ÅŸi-l asume în mod deliberat, cu ÅŸanse de reuÅŸită politică, el intră în compoziÅ£ia ideologică a identităţii PSD, ca un ingredient central. Critica pe care Liviu Dragnea a realizat-o, în Parlament, la adresa cabinetului CioloÅŸ este una prin excelenţă populistă. OpoziÅ£ia dintre „oamenii de aici“ ÅŸi „veneticii“ tehnocraÅ£i are o tăietură intelectuală populistă. Triumful doamnei Firea la Primăria Generală a Capitalei este reuÅŸita acestui populism hegemonic al PSD. Viitorul populismului românesc este inseparabil de viitorul PSD. 

Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de ÅžtiinÅ£e Politice, Universitatea din BucureÅŸti, specialist în drept constituÅ£ional. Cea mai recentă carte a sa este Sfinxul rus, Editura Adenium, 2015.