- argument -
 
Pe la jumătatea anilor 2000, am primit de la banca Raiffeisen din Bucureşti un card nou Visa electron. Ajuns cu el într-un sat din Austria, m-am gîndit să încerc să-mi văd soldul la mica agenţie a băncii existente în acea localitate. Am constatat că bancomatul nu putea face operaţiunea, aşa că m-am gîndit să mă adresez unui funcţionar de la ghişeu. I-am spus problema mea şi el mi-a răspuns că pentru a afla acel sold trebuie să ia legătura cu sucursala mai mare, de la Innsbruck. În momentul în care a văzut însă cardul pe care l-am scos din buzunar, figura i s-a înroşit. Plin de uimire şi de bucurie în acelaşi timp, m-a rugat să i-l dau ca să se uite la el mai atent. Apoi, tot mai surescitat, dar şi uşor jenat, mi-a cerut acordul să-i cheme şi pe colegii săi ca să le arate acel card. Mi-a explicat că acel tip de card e un produs nou al băncii (sau în banca lor) şi că ei n-au mai văzut aşa ceva pînă atunci. A fost rîndul meu să simt că mă înroşesc. Habar nu avusesem că ţineam în buzunar un card de natură să suscite curiozitatea bancherilor din Austria. Veneam de dincolo de Carpaţi, în ţara-mamă a băncii, cu un card de generaţie mai nouă decît văzuseră funcţionarii de acolo. Felul în care şi-au manifestat curiozitatea şi bucuria doar la vederea acelui card m-a înduioşat. Din nişte funcţionari scorţoşi, care aplică „proceduri“ şi le ştiu pe toate, au devenit dintr-odată nişte oameni normali şi drăguţi. În ochii mei, agenţia aceea s-a umanizat dintr-odată. 
 
Cu ocazia realizării acestui dosar, am aflat multe despre proiectele de responsabilitate socială pe care banca le are, dincolo de obişnuitele planuri de bussines. Proiecte diverse de susţinere a culturii şi a sportului, a educaţiei şi a sănătăţii populaţiei din zonele în care îşi desfăşoară activitatea. Intrarea în amănuntele acestor proiecte poate provoca aceeaşi senzaţie de umanizare în jurul unui tip de afacere pe care în mod curent o percepem ca fiind legată doar de profit, cifre seci şi bani. 
 
Ilustraţie realizată de Ion BARBU