Cu o săptămînă înainte de Crăciunul care tocmai a trecut, mi-am amintit de celebra emisiune a lui Cristian Tabără de pe PRO TV, în care ajuta familiile și copiii săraci din țară. În fiecare seară, înainte de știrile de la ora 19, în fața sediului din Pache Protopopescu, între colinde tradiționale și vedete, vedeam familii cărora Crăciunul li se schimba în cîteva minute de emisie. Au fost mii de oameni care au urcat pe scena metalică din fața sediului, iar bucuria fiecărei familii era atît de molipsitoare, încît voiai, la rîndul tău, să contribui la fericirea cuiva. Părea atît de ușor și de rapid să ajuți pe cineva. Nu trebuia decît să dai un telefon, să spui ce, cum vrei să donezi și gata. O familie era fericită.

În locul lui Cristian Tabără și al emisiunii sale au venit alți prezentatori și alte formate, însă toți ne spun că în „luna cadourilor“ să fim mai buni și mai darnici. Povești despre generozitatea celor din jur abundă în luna decembrie, iar cele mai multe pleacă de la Moș Crăciun: fie că a ajuns, din fericire, mai devreme pentru o familie, fie că a ajuns chiar și în locuri unde nimeni nu s-ar fi așteptat.

Fratele cel mare

Dar sînt și alte povești care nu-l mai implică pe Moș Crăciun și a căror acțiune nu se desfășoară doar în luna decembrie, iar de doi ani, de cînd lucrez pentru o organizație nonguvernamentală (Asociația pentru Relații Comunitare), descopăr oameni care cred cu putere că stă în mîinile lor să schimbe în bine locul în care trăiesc și să se dedice unei cauze în care cred. Oameni care trec dincolo de un ban dat pe stradă și care aleg să se implice pe termen lung. Sînt oameni simpli, dar care își iau angajamentul că vor dona, pentru o perioadă îndelungată, din timpul, experiența și resursele lor, pentru ca acea schimbare pe care o organizație o vrea să se poată întîmpla.

Unul din ei este Vlad Bura, care de un an de zile este mentor pentru un băiat de nouă ani. De cel puțin trei ori pe lună, Vlad, în vîrstă de 26 de ani, iese cu Andrei și petrece timp cu el, pentru a-l ajuta să crească cît mai încrezător și sigur pe sine.

Andrei se află într-o situație vulnerabilă, iar Asociația Preventis din Cluj încearcă să ajute astfel de copii prin înscrierea lor în programul de mentorat. „Ai un impact foarte mare asupra procesului de formare și asupra mersului său în viață. Asta pentru că îl schimbi, cumva, de la început, iar cu cît l-ai ajutat mai mult, cu atît poate fi un adult funcțional“, crede Vlad.

Medic rezident, el a decis să se înscrie în acest program pentru că vrea să se implice cît mai mult în a ajuta copiii, dar și pentru că el crede în puterea prevenției. „Sînt copii normali, dar care pot să fie pe marginea a ceea ce poate să reprezinte mai tîrziu posibile adicții sau probleme de comportament“, adaugă el. Cît despre Andrei, problema este una de comportament, el fiind un copil destul de centrat pe sine, care nu prea reușește să relaționeze cu ceilalți.

Pentru Vlad, mentoratul nu a însemnat să-l schimbe pe Andrei în ceea ce crede el că ar trebui să fie. Nu vede întîlnirile ca pe sesiuni de instruire și de predare a unor lecții de viață: „Cel mai important lucru este să fii prieten cu copilul“.

„Pînă la urmă, ce contează cel mai mult e faptul că un adult, care nu are nici o obligație față de el și nici un fel de interes, îi acordă atenție și își dedică din timpul lui ca să-i fie prieten. Ei asta or să vadă și dacă, secundar acestui lucru, pe parcursul relației de mentorat, o să îi poți fi de folos cu ceva sau o să poată să apeleze la tine cînd are nevoie, totul se datorează faptului că întîi i-ai fost prieten“, adaugă el.

Tînărul s-a înscris fără să știe la ce să se aștepte. Și asta pentru că nimeni nu îți poate prezice cum va funcționa o astfel de relație, primești sfaturi și ești instruit de o echipă cu foarte multă experiență, însă totul se rezumă la chimia între cele două persoane și motivațiile lor.

Primele întîlniri au fost mai degrabă de tatonare, unde Andrei se supăra și nu mai vorbea, pentru că nu cîștigase un joc, și unde Vlad încerca să găsească un echilibru între așteptările sale și nevoile băiatului. La cea de-a doua întâlnire, au mers la o sală de bowling, iar cîteva partide pierdute de băiat au dus la un acces de furie și o jumătate de oră de liniște deplină. Vlad și-a dat seama că raportarea băiatului la eșec este una dintre marile sale probleme, dar în locul predicilor, a preferat să l lase pe copil să descopere unde se poate îmbunătăți. După cîteva luni, la un joc de șah, Vlad a văzut schimbarea în atitudine: „Uite, te las să cîștigi totuși punctele astea pentru că vreau“. La o altă întîlnire, i-a zis: „Îmi pare rău că am pierdut“.

Sînt lucruri mici, detalii peste care unii pot trece cu vederea. Dar aceste semințe plantate cu grijă și cu foarte multă răbdare pot să prindă rădăcini în viitor și să-l ajute pe Andrei. „Trebuie să te mulțumești cu ideea că acel ceva s-ar putea să conteze, chiar dacă nu îi vezi rezultatele imediat“, adaugă Vlad, care la finalul lui 2018 a decis să continue încă un an mentoratul cu Andrei.

O poveste despre recunoștință

La fel ca Vlad, Iustina Gligor s-a înscris în programul de mentorat al Asociației Preventis, pornind de la aceeași idee: „E mai ușor să previi un lucru. După aceea, dacă îl repari, chiar dacă o rană se vindecă, tot îți rămîn cicatrici“. În urmă cu zece ani, cînd avea în jur de 21 de ani, Iustina a lucrat împreună cu o fetiță aflată în clasa a II-a. A fost o experiență care a ajutat-o să afle ce înseamnă să ai răbdare sau, cum spunea ea, „să dau timp timpului“. „Țin și acum minte întîlniri în care stăteam cu ea să citească și să asocieze litera R cu sunetul R.“

Iustina nu a fost mentor decît un an, însă relația de prietenie pe care deja o avea cu asociația a ținut-o mereu aproape de munca organizației. De-a lungul anilor s a implicat în activități în care aveau nevoie de voluntari și de sprijin, iar atunci cînd nu putea oferi timp sau experiență, ea dona resurse.

Am aflat despre ea recent, cînd vorbeam de unul dintre mecanismele de donație pe care organizația la care lucrez le administrează: donația prin debit direct. Este un sistem prin care din contul tău e debitată o anumită sumă de bani pentru organizația aleasă de tine. Iustina este unul dintre cei mai vechi și constanți donatori ai mecanismului, iar din contul ei este retrasă lunar o sumă care, în ultimii ani, a ajuns la 300 de lei. „Am privit de la început ca la o sumă care n-ar fi a mea, o sumă pe care nici măcar nu o pun în calculele mele“, spune ea.

În vîrstă de 31 de ani, Iustina lucrează ca software developer la o companie din Cluj-Napoca, iar ea vede acest gest ca pe un semn de recunoștință, „dacă am primit, consider că trebuie să și dau“. Ea a învățat să fie recunoscătoare pornind de la spiritul caritabil al mamei sale și de la „credința care mă face să îmi doresc să dau“, iar de multe ori face diferite exerciții de imaginație care o ajută să își contureze acest gratitudine.

În urmă cu doi-trei ani, „pentru o perioadă, aproape un an, mi-am scris zilnic în jurnal lucrurile pentru care mulțumesc“, spunea ea. Recent, inspirată de o carte a lui Chesterton, Iustina a făcut un alt joc de imaginație și a ales să privească lucrurile prin prisma naufragiului lui Robinson Crusoe: cînd ai foarte puține lucruri (așa cum Crusoe a avut în urma naufragiului), începi să privești ceea ce ai deja cu alți ochi.

Vlad și Iustina sînt doar două exemple de oameni care reușesc să aducă o schimbare în viața altora. Atașamentul lor sincer față de o cauză vine la pachet cu o răbdare pe care mulți din jurul nostru nu o mai au. Ei sînt conștienți că lucrurile bune „iau timp să se dezvolte și nu se schimbă așa, peste noapte“, cum spune Iustina, și merg mai departe. La fel ca Vlad, sînt alți mentori care voluntariază în nenumărate organizații din țară, iar la fel ca Iustina, sînt zeci de mii de oameni care donează, lună de lună, pentru cauza în care cred. Pentru organizații și pentru beneficiarii programelor, ei sînt oameni de încredere. 

George Gurescu este jurnalist.

Foto: Florin Lăzărescu