O scurtă istorie a succeselor mele festivaliere

Dana ENULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
O scurtă istorie a succeselor mele festivaliere jpeg

Îmi aduc aminte: primele două ediții ale TIFF-ului le-am trăit citind catalogul și vorbind cu Cristi și cu Alex, care îmi povesteau ce și cum. În 2004 nu am mai rezistat, am luat un avion Roma-Cluj și m-am prezentat la fața locului. Între mine și Cluj a fost dragoste la prima vedere, pentru că în oraș totul are dimensiuni umane. Îmi aduc aminte fiecare hotel și fiecare cameră în care am stat, fiecare film care m-a dat peste cap, fiecare persoană cu care am vorbit, toate momentele împărtășite cu Alex, prietenul meu de o viață. La TIFF vin în fiecare an, pentru că nu mai pot evita acest lucru. La Cluj, lucru care nu mi se întîmplă nicăieri în lume, pașii se lipesc de străzi și mă poartă oriunde, iar numele cinematografelor sînt ca primele cuvinte pe care am învățat să le pronunț. Îmi plac petrecerile care încurajează consumul responsabil de bere Ursus și faptul că după vreo douăzeci de filme încep să visez subtitrat în engleză. La TIFF văd arta cinematografică pe care o ador, la un festival care a devenit imens și pe care îl iubesc încă de la început.

● Momente SuperlaTIFF: Plăcerea de a citi Aperitiff la micul dejun, mai ales la hotelul Agape, pe fundal de muzică sacră în versiune disco. Excursiile de la Mărișel, unde am cîntat cu oaspeții festivalului melodiile lui Fabrizio De Andrè. Petrecerile, la care am descoperit că dacă bei mai mult, dar iei apoi un Nurofen, a doua zi nu te doare capul. Discuțiile cu prietenele despre orice, uneori absurde, stil primele minute din Reservoir Dogs, conversația cu Todd Solondz la Diesel, unde am vorbit despre filmele lui și despre New York, după care mi-a dat un autograf în care a scris: „Aș vrea ca Dana să fie mai curajoasă“. Anul în care un regizor spaniol, al cărui film îmi plăcuse mult, a venit la hotel și mi-a adus flori. Un film care m-a devastat, Free Will de Matthias Glasner, ziua în care am revăzut-o la Cluj, după 26 de ani, pe Anda Onesa, o prietenă din copilărie, anul în care a luat Trofeul Sagrada Familia al lui Sebastian Campos, care, între timp, a devenit Sebastian Lelio și a cîștigat un Oscar, singura ediție în care a venit Laura de la Londra, iar Alex era fericit. Anii în care am văzut multe filme, dar mă obsedau mai ales cele pe care le pierdusem, ziua în care am fost cu doi prieteni la Grădina Botanică, pe urmele lui Alex, momentul în care Florin Piersic mi a spus „Săru’ mîna“, anul în care l-am cunoscut pe Michele Placido, care s-a îndrăgostit de Cluj și de Teatrul Național, ziua în care m-a copleșit La vida de los peces, cînd i s-a făcut milă regizorului Matias Bize și mi-a dat un DVD „ca să mai plîng și acasă la mine“.

● Despre filme: Cineva spunea că au fost descifrate toate secretele ADN-ului uman, dar încă nu se știe nimic despre reacția chimică secretă dintre spectator și film. La TIFF am văzut creații cinematografice care m-au învățat cum este viața și din care am înțeles că, oricît de înalt ar fi zidul pe care vrem să îl înălțăm, sîntem destinați să intrăm în contact unii cu alții. La Cluj am învățat să apreciez filmele islandeze. Am văzut pelicule care m-au bîntuit ca o fantasmă, filme izvor de energie la care am rîs nebunește și care au întărit pasiunea cinefilă care ne leagă pe toți susținătorii festivalului din Transilvania, povești despre incomunicabilitate, în care accesul la semnificație este obscur. Am trăit în lumi cu reguli rigide și cu mecanisme represive, am pătruns în filme care preferă cuvintele mai degrabă decît faptele, am văzut imagini care învăluie peisaje de disperare și indiferență, filme care au capacitatea de a denuda fizicitatea, povești în care conștiința durerii provocate împiedică viața așa cum era înainte și în care imaginea succesivă o șterge pe cea precedentă. Am văzut portrete de adolescenți cinici, trasate cu o sinceră participare, pelicule despre alienarea exclușilor și despre încercarea de a descoperi o sexualitate proprie, filme care nu se tem să se apropie de tragedie, despre elaborarea doliului, despre oameni care așteaptă să fie loviți de durerea pe care nu reușesc să o simtă, povești cu familii disfuncționale în care lucrurile nespuse cîntăresc mai mult decît cele mărturisite, despre vieți consacrate unor cauze greșite, în care este de neimaginat cantitatea de Rău pe care trebuie să o accepți pentru a obține Binele. Filme despre pudoarea sentimentelor, despre dragostea respinsă, dar visată, despre eleganța nefericirii, despre timpul care nu trece, ci se acumulează, pentru că viața este scurtă, dar zilele sînt infinit de lungi.

Metamorfoze la TIFF: Îmi aduc aminte anul în care era în juriu Shaila Rubin, casting director de la Roma, care a venit la Cluj cu o geantă plină de medicamente și a plecat cu o valiză cu sticle de țuică. Și îmi aduc aminte anul în care am avut onoarea să fiu în juriu la Zilele Filmului Românesc, cu Daniela (Mexic) și Nadia (Franța), care în primele zile era deosebit de profesională, iar în ultima noapte dansa pe străzi, abia am reușit să o convingem să se ducă la hotel să-și ia valiza. Lumea ajunge la TIFF disciplinată și pleacă veselă peste măsură, pentru că la Cluj toți se simt acasă. 

Dana Enulescu este critic de film și trăiește la Roma.

Foto: Nicu Cherciu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.