Criza lecturilor literare în rîndul elevilor din şcoala românească are ca sursă trei factori: neadecvarea mijloacelor didactice la contextul social-tehnologic actual, nediferențierea, în manualele şcolare, între lectura de plăcere şi lectura ca interes pentru formarea unei culturi generale, dar, mai ales, faptul că elevii români sînt lipsiți de dreptul de a citi literatura română contemporană, potrivită sensibilității lor. Literatura scrisă de autorii români contemporani, special pentru copii, lipseşte atît din manuale, cît şi din listele de lecturi suplimentare. Drept urmare, cele mai multe dintre librării nu o au în rafturi, iar editurile îşi asumă cu greu riscul financiar de a o tipări.

Se scrie mult despre performanțele de lectură ale elevilor din țările nordice, uitînd să se precizeze că guvernele acelor țări îşi promovează literatura națională în şcoli prin selecție şi achiziție de carte de literatură națională, contemporană. Elevii români au găsit mereu în manualele lor, sub numele autorilor studiați, o dată a naşterii şi o dată a petrecerii lor din viață. Singurul text aparținînd unui autor român contemporan, prezent în manualele de gimnaziu avizate de Minister, Mircea Cărtărescu, trezeşte mirare în ochii elevilor de clasa a VII-a, ei întrebîndu-l pe profesor, pentru o confirmare suplimentară, dacă acest autor, într-adevăr, mai trăieşte.

Istoria literaturii le-a oferit, dintotdeauna, copiilor o fascinantă excursie identitară. Totuşi, să nu ne amăgim, astăzi ei nu vor mai petrece ore în şir aplecați peste tomurile vechi. În 2011, încercînd să predau Odiseea lui Homer, la clasa a IX-a, la Colegiul Național „George Coşbuc” din Cluj, am găsit, întîmplător, un site american cu materiale didactice, unde cultura clasică devenea accesibilă elevilor, prin modul de abordare. Peştera lui Aladin nu a avut niciodată atîtea comori cîte erau ascunse acolo, pe acel site cu soluții didactice. Atunci m-am simțit umilită, ca profesor al sistemului de învățămînt românesc, cînd am văzut pachetele complete cu lecții, puse la dispoziția profesorului de literatură. La început, clasa a stat în cumpănă: urma să studiem un text vechi de cîteva mii de ani, iar premisele unei plictiseli se conturau discret, dar constant, în ochii lor cu pleoapele lăsate pe jumătate. YouTube m-a ajutat mult să le trezesc atenția: un filmuleț amuzant de animație care reda în cîteva minute subiectul Odiseei a ridicat brusc cota de stimă pentru Homer. Eram pregătiți, puteam începe să aflăm aventurile lui Ulise, erou în pielea cărora ne-am fi dorit toți să fim. În următoarele ore, am combinat cu succes lectura de acasă a textului cu discutarea lui în clasă, ajutați de materiale didactice digitale, puse la dispoziție de acel site de didactică. Am simțit atunci, ca profesor, că am reuşit, că prin acest text antic care a educat nenumărate generații, mesajul a ajuns şi la ei, cu toate comorile lui etice şi estetice.

În ceea ce priveşte literatura română contemporană pentru copii, e important că ea există, şi nu ar avea nevoie de eforturi suplimentare pentru a fi receptată de generațiile actuale. Ar ajunge doar să o promovăm. Cînd am început să predau elevilor din satul Mărişel, în anul şcolar 2013-2014, am sperat că ei vor înțelege lexicul frumoaselor poezii ale lui Alecsandri, Goga, Eminescu sau Coşbuc, că vor recepta trăirile descrise, că vor fi sensibili la relația om-natură, rămasă necunoscută copilului crescut în lumea de asfalt. Într-adevăr, o poezie ca „Macii”, aparținînd Magdei Isanos, rămînea neînțeleasă unora dintre elevii de la oraș, deoarece nu toți au văzut macii pe cîmp. Totuşi, elevii de la țară, deşi trăiesc în natură, au acces la Internet, Televiziune, merg la supermarket cu părinții, iar lumea lor nu este cu mult diferită de cea a elevilor din şcolile de la oraş. Astfel, cînd am primit prin donație cărțile autorilor români contemporani, a fost ca o gură de aer (salvatoare) şi pentru ei, şi pentru mine. Reacția elevilor mei a fost promptă şi entuziastă la citirea cărților semnate de Spiridon Vangheli, Adina Popescu, Victoria Pătraşcu, Ioana Nicolaie, Sînziana Popescu sau Florin Bican. Copiii s-au amuzat, s-au regăsit în personaje, au înțeles pe deplin situațiile descrise în cărți deoarece au recunoscut, în literatură, lumea lor. Pentru copii, primul pas în lumea literaturii îl constituie lectura de plăcere. Desigur, mulți dintre ei sînt dornici de a avea o cultură generală, dar lucrul acesta nu ar trebui să devină o tortură. Marea literatură nu este accesibilă oricui, ci doar celor inițiați, care au îndrăgit lectura în copilărie şi datorită autorilor timpului lor, în ale căror cărți s-au regăsit ca oameni, cu sentimente, idei şi idealuri, iar mai apoi au dorit să facă pasul către cultură.

Să nu uităm că, în toate timpurile, oamenii au crescut cu poveşti. În lipsa unei îndrumări specializate, dorința copiilor de a citi îşi găseşte rezolvarea în literatura de consum care umple rafturile supermarketurilor. Mediatizate prin reclame, cărțile care aduc bani mulți editurilor sînt, de fapt, necunoscute adulților, acestea nu au fost citite nici de părinți, nici de profesori, iar critica de specialitate lipseşte, la noi. Deci, uneori, copiii români citesc şi cărți, dar nimeni nu prea ştie ce.

În concluzie, criza lecturii este de fapt o criză care aparține sistemului de învățămînt românesc. Cu toate loviturile primite, profesorii şi elevii încă mai rezistă, prin efortul ambelor părți. Doar responsabilitatea socială ar putea feri societatea de apariția, tot mai probabilă, a unui învățămînt privat, unde copiii noştri vor avea parte de tot ceea ce ar fi necesar unei bune educații, conform standardelor internaționale, contra unei sume lunare cît două salarii de profesor.

 

Mirela Miron este profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Pelaghia Roşu”, Mărişel, judeţul Cluj. Coordonează blogul de lectură derecitit.wordpress.com şi pagina de Facebook „Autorul trăieşte”.