Nimic nou în Alaska

Publicat în Dilema Veche nr. 385 din 30 iunie - 6 iulie 2011
Nimic nou în Alaska jpeg

Cioran, într-un articol de-al său din Le Monde (reluat ulterior în Exerciţii de admiraţie), nota: „Vin dintr-un colţ de Europă unde efuziunile, lipsa de reţinere, confesiunea, mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sînt de rigoare, unde toţi ştiu totul despre toată lumea, unde viaţa în comun se reduce la o spovedanie publică, unde secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul. Ar fi destul pentru a explica de ce n-am putut rezista fascinaţiei unui om de o discreţie supranaturală“. Numele său e Samuel Beckett, omul despre care se spune că „ştia diferenţa dintre o tăcere de două secunde şi una de trei secunde“ (Edward Albee), omul care considera că orice fiinţă e supusă dezordinii şi izolării, omul care a redefinit limbajul încercînd să găsească o „sintaxă a slăbiciunii“.  

Personajele lui Beckett, în toată mizeria lor, în tot universul lor lipsit de iluzii şi de lirism, erau pentru Cioran antidotul perfect contra „febrei“ date de scrierile lui Nietzsche: „Ele nu trăiesc în tragic, ci în incurabil“ (Caiete, 13 iunie, 1970). Mare consumator de biografii, filozoful român era intrigat de relaţia pe care o aveau acele personaje cu autorul lor. Nu avea să reziste tentaţiei de a-l cunoaşte pe creatorul perfect al situaţiilor limită şi al unui univers care-l captiva. La fel ca toţi compatrioţii săi, Cioran se lovea de refuzul sistematic al lui Beckett în a oferi o semnificaţie operei sale. Răspunsurile erau dezarmante, variaţiuni ale unuia formulat în 1952: „Nu ştiu mai multe despre personaje decît ceea ce ele spun, ceea ce fac sau ceea ce li se întîmplă... Tot ce puteam şti am arătat. Nu este mult. Dar îmi este de ajuns, şi asta chiar din plin. Aş putea spune că m-aş fi mulţumit şi cu mai puţin. Cît despre dorinţa de a găsi în toate acestea un sens mai adînc şi mai înălţător, sînt incapabil să arăt vreun interes. Dar ar putea fi posibil“.  

Emoţionantă e mărturisirea unei menajere a scriitorului irlandez, o femeie religioasă, copleşită de teribilismul literar al acestuia: „Într-o zi l-am întrebat: «Cum e posibil ca un domn atît de drăguţ ca dumneavoastră să scrie toate piesele astea atît de întunecate? Cu toţi nebunii ăia?». Răspunsul lui: «Da, cred că e un viciu»“. Una peste alta, era tare blînd şi grijuliu, mereu aducea cîte o sticlă de vin şi cîte un buchet de flori pentru mama“ (James Knowlson – Remembering Beckett). Cioran avea să declare într-un interviu din 1990, „Apocalipsa după Cioran“, acordat lui Gabriel Liiceanu: „Ştiţi, e foarte greu să-l defineşti pe Beckett. Toată lumea se înşală în privinţa lui, francezii în special. Toţi credeau că trebuie să strălucească în faţa lui, or, el era un om foarte simplu, care nu aştepta să lansezi paradoxuri. Trebuia să fii foarte direct, fără pretenţii... Îi plăcea să stea de vorbă numai în doi, şi atunci avea un farmec extraordinar. Îl iubeam foarte mult“. Prietenia dintre cei doi, dincolo de admiraţia reciprocă pentru scris, avea să fie marcată de grija permanentă legată de sănătatea sau situaţia financiară a celuilalt. Ambii, ipohondri incurabili, înzestraţi cu un simţ al umorului pe alocuri funebru, păreau dezinteresaţi de probleme metafizice. Conversaţiile lor se purtau de nenumărate ori în zona bolilor (bronşite, operaţii de cataractă, depresii, insomnii, dureri de dinţi, de stomac) sau în cea a preţurilor locuinţelor şi de prea puţine ori în zona artei (reprezentaţii ale pieselor de teatru sau traduceri). Beckett manifesta mai degrabă interes pentru probleme cotidiene, impresionîndu-i pe cunoscuţi cu generozitatea şi delicateţea sa. O dată a ratat zborul unui avion doar pentru că i-a fost ruşine să-şi trezească dimineaţa gazdele ce urmau să-l însoţească la aeroport, o dată a rămas lipsit de bani la casa de colectare a impozitelor, pentru că-i risipise pe drum ajutînd un cerşetor, iar într-o noapte a oferit de băut unui străin doar pentru că venea dintr-un ţinut exotic, Alaska.  

În 1968, într-una din plimbările sale prin grădina Luxembourg, Cioran îl vede la un moment dat pe Beckett citind ziarul, avînd aerul absorbit şi absent. Se bucură, dar ezită să-l abordeze, de teamă să nu-l supună unei conversaţii ce ar fi necesitat un minim de dezinvoltură şi cabotinaj, „un joc de care Sam e incapabil“. Acelaşi Sam care îi va scrie lui Cioran cîteva luni mai tîrziu despre Demiurgul cel rău: „Printre ruinele tale mă simt la adăpost“.  

Cristi Luca este critic de film, mare fan de Cioran & Beckett.

Credit foto: Editura Humanitas

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.