Care ar fi, în momentul de faţă, subiectele despre România care prezintă interes pentru publicul francez?

Cred că depinde de public. Dacă vorbim despre „francezul mediu“, subiectul principal e legat de romi. Asta se întîmplă cam de trei ani încoace, de cînd a început Nicolas Sarkozy cunoscuta campanie de expulzări, numite pudic „repatrieri voluntare“. Situaţia s-a calmat puţin apoi, dar a fost relansată recent de ministrul de Interne Manuel Valls, care a spus că romii nu au „vocaţia“ de a se integra în Franţa. Este subiectul principal, mai ales în ziarele de dreapta, ca Le Figaro, care scrie des despre neplăcerile pe care romii le provoacă francezilor. În alte ziare, găseşti şi altfel de articole, în care se vorbeşte, de exemplu, despre prezenţa economică franceză în România sau despre medicii români care se instalează în zone în care medicii francezi nu prea mai merg. Iar publicul cultivat, cel care ascultă France Culture, ştie că există regizorii români şi filmele lor premiate, e la curent cu prezenţa României la Salonul de Carte de la Paris, a fost să vadă expoziţia lui Mircea Cantor de la Centrul Pompidou etc.

Mai este comunismul o temă care atrage cînd e vorba despre România? Mai este România considerată o ţară „exotică“ din acest punct de vedere?

Din cînd în cînd. Au trecut aproape 25 de ani de la căderea lui Ceauşescu. Totuşi, există mulţi ziarişti francezi care sînt încă marcaţi de ce s-a întîmplat atunci, dintr-un motiv foarte simplu: au fost înşelaţi. Presa franceză a fost prima care, în decembrie 1989, a preluat minciuna cu cei 60.000 de oameni ucişi de Securitate la Timişoara. O ştire falsă, după cum s-a aflat cîteva zile mai tîrziu. Ziarele au fost nevoite să publice dezminţiri, ziariştii şi-au făcut mea culpa, au luat voturi de blam. Cazul „Timişoara“ e predat acum în şcolile de jurnalism din Franţa ca un caz de intoxicare (reuşită!). Dar ziariştii francezi care au „înghiţit“ intoxicarea s-au simţit traşi pe sfoară. Unul dintre ei îmi spunea, acum cîţiva ani, că acela este momentul zero al neîncrederii pe care presa franceză o are faţă de România.

La începutul anilor ’90, pe lîngă comunism, jurnaliştii străini erau atraşi în special de marginali – copiii străzii, cerşetori, orfani etc. şi de sărăcia din România. S-a mai păstrat această viziune noir despre ţara noastră?

Nu se mai vorbeşte despre copiii străzii sau cerşetori, dar, în general, subiectele negative prind mai bine decît cele pozitive. În clipa de faţă, România nu are o imagine bună în Franţa, chiar dacă are dreptate! Pot da exemplul scandalului cu carnea de cal, cînd s-a aflat repede că România nu are nici o vină. Deşi mulţi ziarişti francezi au revenit asupra informaţiilor iniţiale şi au prezentat corect situaţia, în opinia publică franceză, România e în continuare „vinovată“ pentru ce s-a întîmplat atunci. Din păcate, e foarte uşor să agăţi imagini negative de gîtul României, mai mult decît în cazul altor ţări.

De pe altă parte, există şi o viziune idilică, bucolică, la limita „civilizaţiei“: peisaje pitoreşti, o ţară preponderent agrară (agricultură bio), drumuri neasfaltate, pe care trec care cu boi şi turme de oi. Prinţul Charles, de exemplu, promovează o astfel de imagine a României. Pînă la urmă, poate fi aceasta o imagine pozitivă, care să ne „facă reclamă“?

Într-un fel, da. Francezii călătoresc mult şi sînt atraşi de „exotism“. România nu îşi face însă multă reclamă nici pentru acest tip de turism. Puţini ştiu de peisajele pitoreşti despre care vorbiţi. Dar există ziarişti francezi care scriu despre asta. Un mare merit revine aici biroului Agenţiei France Presse de la Bucureşti, care publică des articole despre „cealaltă Românie“, cea care interesează nu prin tristeţea ei, ci prin poveşti bune, bine scrise, care îţi trezesc pofta să o descoperi.

Cînd se vorbeşte despre romi – ca „problemă“ europeană, în general –, se vorbeşte în primul rînd despre România? Este într-adevăr o temă de interes, sau sînt mai mult exagerări de presă?

România e prima vizată, da. Situaţia e destul de complicată, pentru că e vorba şi despre o temă reală, şi despre exagerări. Problema există: în Franţa sînt 400 de tabere de romi, cei mai mulţi români, amplasate pe lîngă oraşe şi comune şi care îi deranjează pe cei din respectivele localităţi. Tabere de romi români există însă şi în Belgia, de exemplu, ca să nu mai vorbim despre Spania sau Italia. De ce în aceste ţări, problema romilor români nu e scoasă atît de mult în evidenţă de presă (cu excepţia cazului „Mailat“, în Italia)? Pentru că oamenii politici nu au făcut din asta o miză electorală, aşa cum e cazul în Franţa. Iar problema se va amplifica pe măsură ce se apropie alegerile locale din martie. Partidul de extremă dreaptă, Frontul Naţional, e pe primul loc în sondaje, una dintre temele sale principale fiind tocmai discursul împotriva romilor.

Care mai sînt astăzi principalele stereotipuri şi prejudecăţi legate de români?

Cele despre care am vorbit. Pentru unii francezi, romi = români. Alţii se tem că românii le vor lua locurile de muncă. Există însă şi reversul medaliei, poveştile de succes ale unor medici români sau cea a unei tinere de etnie romă, care a devenit Meilleure Apprentie de France, o distincţie care îi recompensează pe cei mai buni ucenici. România trebuie să facă un efort politic şi de comunicare pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Politic, trebuie să găsească mijlocul de a nu mai fi mereu ţap ispăşitor în campaniile electorale franceze. Iar comunicarea trebuie să depăşească stadiul reactiv, să dea dovadă de imaginaţie. Cred, în acest sens, că demersul făcut recent de ambasada României la Paris a fost excelent: o zi de dezbateri între intelectuali români, francezi şi nu numai. Din România au venit, printre alţii, Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu şi Cristian Pîrvulescu. Din Franţa – oameni politici şi de afaceri, foşti miniştri, foşti comisari europeni. Discuţia a fost interesantă pentru că s-a depăşit cadrul bilateral, unde s-ar fi ajuns repede la stereotipuri, şi s-a vorbit despre viziunea pe care Franţa şi România o au despre Europa. O dezbatere de anvergură, la care au asistat peste 100 de oameni, organizată de ambasadorul Bogdan Mazuru şi echipa sa. E, poate, doar o picătură în oceanul comunicaţional de care ar trebui să se ocupe România, dar arată că putem vorbi şi despre altceva decît despre locurile comune.

Luca Niculescu este jurnalist, redactor-şef la Radio France Internationale România.

a consemnat Adina POPESCU