Mioritically Correct

Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
Mioritically Correct jpeg

Mi se întîmplă adesea, mai ales de cînd lumea universitară românească e chinuită de imboldul „publish or perish” (care nu se referă, cum ați crede, doar la prezența de pe rețelele sociale, ci și la aceea de pe rețelele științifice, indexate în baze de date), să dau peste traduceri în limbi creștin-occidentale ale unor studii pe teme de cultură românească, focusate pe „specific”.

Știu că nu e elegant să spui „focusat pe”, dar mi se pare mai în ton cu tema, e mai corect și neutru decît „centrat pe”, care sugerează că numai centrul a ceva e important, cînd de fapt sîntem toți importanți… Derapez de la subiect, dar – nu mi-o luați în nume de rău, cînd știți cu toții că e (politic) corect să mă lăsați să bat cîmpii dacă așa vreau, să nu-mi impuneți rigorile voastre mie, care am dreptul să fiu liberă să scriu ce vreau. Chiar folosind cuvinte neelegante sau incorecte, nu mă corectați, vă rog, purtați-vă (politic) corect cu mine și încurajați-mă să mai scriu, e dreptul meu să m-ă esprim pentrucăpot, e așa o sinergie caremi sună numai mi-e, e incorect (politic) să mă corectați, e incorect (politic) să mă opriți, e incorect (politic) să mă ironizați, e incorect (politic) să mă criticați. Bat cîmpii, ați zis? Din asta se vede apartenența dvs. la generațiile vechi, depășite de evoluția societății noastre cu prințipuri, care va să zică că le are. Cîmpii nu se bat, sugerînd ideea de violență asupra naturii, e o expresie idiomatică nerecomandabilă. Ca mai toate expresiile idiomatice, de altfel. Novlingua de azi va ignora aceste moșteniri dubioase ale trecutului lingvistic, care una spun și alta dau a se-nțelege: ura! Ura!

Scuzați digresiunea. M-am lăsat purtată de libertatea neîngrădită a cuvîntului și am urmat exemple vii, din jurul meu. Nu e ușor, eu (de meserie) scriu despre probleme vii cu ajutorul unor exemple moarte. Dar îmi veți spune că și asta e o ironie, deci – e nerecomandabilă. Ziceam, așadar, că prea adesea, variantele în limbi străine ale unor studii despre teme specific românești dau cu bîta fidelității față de sursă în apele (niciodată limpezi) ale unui alt context cultural, iar rezultatele nu sînt doar ininteligibile pentru cititorul străin, ci și grăitoare pentru o întreagă filozofie ce stabilește norme și obligații ale „patriotului român adevărat”. Pentru acesta din urmă, dorul e musai intraductibil („the dor of death in Eminescu’s poems, anyone?”, „le dor de la mort, dans le folklore roumain…” și tot așa, incomprehensiunea fiind ea însăși o dovadă a simțirii românești, cea veche și adevărată). Și – favorita mea – adjectivul blagian al „mioriticului” e, musai (pardon pentru cuvîntul străin!), traductibil, de unde efectele despre care vorbeam la începutul articolului: „the mioritical space”, „l’alternance mioritique entre les collines et les vallées”, „il eroe mioritico della letteratura rumena”. Opac pentru oricine nu știe de Miorița (laie, bucălaie) sau de filozofia lui Blaga, „mioriticul” poate fi și un bun indicator al persistenței unui canon rigid, de valori aplicate mai degrabă punitiv celui ce se îndepărtează de ele, canon promovat de „bunul român” (aș zice „rromân”, dar tare mă tem că nici bietul Caragiale nu e agreat de asemenea specimene ale patriotismului local…).

Canonul respectiv stabilește – difuz și insidios, în cele mai diverse domenii – despre ce se poate și despre ce (mai ales) nu se poate vorbi critic, cu referire la toate cele românești. O teamă (primitivă) față de tot ce pare să atenteze la imaginea frumoasă, de vitrină, a patriei activează regulile unei corectitudini patriotice – pe care o numesc, mizînd pe statutul exemplar al adjectivului și pe analogia cu „political correctness”-ul de școală transatlantică, transnațională și postumană, o numesc, așadar, „mioritical correctness”. Promotorii ei sînt printre noi, gata să se încrunte și să înfiereze abaterile de la ceea ce „se face” sau „se spune” să scrii despre țara ta, despre cultura ta, despre istoria națională și alte atari subiecte mai degrabă dificile decît dragi specialistului. Mă refer la specialist, pentru că – profesoară de literatură română eu însămi și, pe de altă parte, fire dilematică – m-am văzut nu o dată admonestată aspru pentru nerespectarea corectitudinii mioritice.

Instanța ce admonestează e foarte diferită, de la un caz la altul, dar, întotdeauna (credeți-mă, am aproape 40 de ani de vechime în meserie...), ea se erijează în apărătoare a valorilor instituțio-naționale. Așa, de pildă, secretara de partid de la școala tinereții mele, admonestîndu-mă că am dat elevilor la teză să analizeze un pastel japonez, iar nu un poem care să preamărească frumusețile țării (da, s-a lăsat cu discuție și mustrare la director în birou, se putea lăsa chiar cu mai rele, am avut noroc…). Așa, după 1990, la o emisiune de radio dedicată aniversării poetului național, unde, intervievată prin telefon asupra planurilor mele de cercetare, am anunțat că mă interesează studierea mitizării zisului poet și istoria politică a acestui mit în secolul 20 românesc – și unde, printr-o răsucire de buton, am fost scoasă din emisie. După aceea, redactorul avea să se justifice, dojenitor: „Nu se face să abordați asemenea subiecte, și tocmai la aniversarea lui Eminescu!”. În perseverența mea de a mă dedica acelui subiect de studiu, aveam de mult prea multe ori să mă întîlnesc cu normativele corectitudinii politice, pe stil patriotic și românesc. Cînd am analizat pentru prima oară (era în 1999), într-o conferință, felul cum G. Călinescu își rescrie portretul eminescian din celebra Viața lui…, după instalarea regimului comunist, și cum schimbă în „roșu proletar” tot ce fusese, pe-acolo, inițial, „verde de tip carpatin”, un mare specialist al domeniului și profesor drag mie (o viață-ntreagă și încă o studenție, vorba cîntecului), tocmai el, m-a luat deoparte, mustrător ca un părinte jenat de nefăcuta discipolei: „Ioana dragă, cum ai putut să alegi tema asta?! Nu se face să vorbim despre asta, nu e recomandabil…” etc. Desigur că profesorul nu avea sprijinul unui set de norme scrise, că nu urma o recomandare oficială de a nu se releva oportunismul politic al lui G. Călinescu, ci urma difuza „corectitudine mioritică” și minunata expresie – la fel de mioritică, în impersonalul ei mustrător – „nu se face”.

piii jos wc statuia lui mihai eminescu din ialoi jpg jpeg

Preocuparea mea pentru istoria mitizării lui Eminescu, transformat de posteritate în „poet național” și figură identitară (manipulată politic la greu, pînă astăzi), s-a concretizat, între timp, pentru mine, într-o viață de cărți și studii (primul datează din 1999, spuneam – cel mai recent, publicat la Paris, din 2019). Fiecare – primit de apărătorii corectitudinii politice cu gesturi ultragiate. Insistînd să vadă în asemenea cercetări nu privirea critică asupra unei construcții culturale majore a modernității românești, ci o amenințare la adresa „marilor valori ale neamului românesc și ale istoriei noastre”. Posibilitatea de a perpetua, la nivelul discursului public (instituțional, uneori), confuzia dintre spiritul critic al unui om de știință și profanarea unui simbol național mi se pare, în toate anecdotele întîlnirii mele, ca eminescolog, cu „corectitudinea mioritică”, semnul unei defecțiuni mult mai profunde și, din această pricină, mai grave decît o gîlceavă pe teme literare. Capacitatea de a construi o privire critică asupra propriilor sale forme istorice este o dovadă de maturitate a oricărei culturi. Poate că „subiectul eminescian” – ca și „subiectul relațiilor culturii cu dictatura comunistă”, alt generator de perspective incorecte mioritic, căci adesea non-eroice… și lista poate continua –, poate, spun, că acest subiect e, în mod special, revelator pentru asemenea imaturități ale culturii române.

Ca să rămîn la această arie a exemplelor, voi încheia spunînd că, în marele Dicționar enciclopedic – Mihai Eminescu, publicat de acad. Mihai Cimpoi (cu o prefață de acad. Eugen Simion, Ed. Gunivas, Chișinău, 2012), mă aflu enumerată în mod repetat printre „detractorii poetului” (compania e bună: Mircea Cărtărescu, Virgil Nemoianu… să tot fii acolo!), pentru a fi scris „articole cu accente denigratoare” (e vorba, nenumite în text și niciodată citate la bibliografia eminescologică, tocmai de studiile mele consacrate mitizării poetului național). Implicit, distinsul academician se erijează în apărător al unor valori naționale despre care aflăm – de la el, că nouă nu ne dădea-n gînd… – că ar fi amenințate. De cine? De spiritul critic (…în cultura română)? Așș, ia, de niște detractori acolo, niște terchea-berchea.

Carele recunosc și semnez, mioritically yours,

Ioana BOT

Ioana Bot este profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A îngrijit, împreună cu Cătălin Cioabă, ediția Mihai Eminescu, Versuri din manuscrise (Humanitas, 2015).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.