S-ar putea spune că un anumit tip de gîndire ecologică avant la lettre – în sensul observării unei interdependențe între specii sau între specii și mediu – și preocuparea pentru un stil de viață simplu, „natural” („bio”/sănătos, am spune astăzi) sînt vechi de cînd lumea.

Dar o primă inițiativă închegată „bio-eco” (iertată ne fie alăturarea pripită a unor concepte înrudite, dar diferite) a prins contur abia în ultima parte a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX, odată cu mișcarea „Lebensreform” din Germania și Elveția, și cu alte fenomene alternative – precum comunitatea naturist-nudist-anarhist-teozofic-artistică Monte Verità (co-întemeiată de Gustav Gräser, un neamț din Sibiu) – precursoare ale culturii hippie. Lebensreform a apărut ca reacție la industrializare și urbanizare, percepute ca evoluții nocive, dezechilibrante pentru mediul înconjurător și umanitate. Astfel de mișcări aduc pentru prima oară împreună hrana și conștiința, în afara unui context religios. Accentul moral se mută, odată cu detabuizarea sexualității, asupra deprinderilor alimentare și de consum. După cum observa Andrei Cornea, „sentimentul omenesc al păcatului, convingerea că, într-un fel, nu sîntem în regulă cu viața noastră cotidiană, n-a dispărut, ci numai s-a transferat într-o altă sferă a existenței – în domeniul alimentar. «Fructul oprit» a devenit ceea ce, literal, părea să fie de la început: ceva bun de mîncare” („Sexul și stomacul”, Dilema veche, nr. 839).

O creștere masivă a prezenței produselor bio pe piață a avut loc la începutul anilor 1970 – nu întîmplător, odată cu fenomenul hippie. Preocuparea pentru „bio” a pornit din centrul unei Europe bogate, într-o perioadă de bunăstare economică fără precedent. Utopia renunțării la consumul mainstream, a reîntoarcerii la natură s-a născut în inima societății de consum industrializate.

Eco-feminismul american al anilor 1980 compară exploatarea naturii de către om cu abuzarea femeii de către bărbat, invocînd involuntar analogia arhaică, nu tocmai în spirit modern-feminist, feminitate-Pămînt. Statisticile arată că peste 60% din consumatorii constanți de produse bio sînt de sex feminin. Grija (pentru planetă, specii, sănătate) rămîne o virtute cu precădere feminină.

Curios, multe produse vegetariene păstrează forma produsului din carne pe care îl imită: magazinele sînt pline de mezeluri, crenvurști, burgeri, steak-uri vegetariene. Ceea ce pare să fie o încercare de convertire a carnivorilor e, mai degrabă, un efort de a ostoi reflexul carnivor al vegetarianului.

Nu în ultimul rînd, vizunea bio-eco aduce o redefinire a alterității, a aproapelui. Celălalt, seamănul nu mai e în primul rînd omul, ci natura, mediul, speciile. Într-un sondaj al postului de televiziune Arte, făcut pe un eșantion de 400.000 de subiecți din Franța și Germania, 81% din intervievați consideră că oamenii nu se situează mai presus de restul speciilor.

Salvarea planetei (soteriologie), restricțiile alimentare (post), grija față de celelalte specii (iubirea de aproape) devin posibile elemente ale unei noi religii laice, „biogeografice”.