Minciuni albe, adevăruri negre

Publicat în Dilema Veche nr. 809 din 22-28 august 2019
Secrete de amor în cîteva note de detectiv prin arhive jpeg

Nimic mai fragil decît secretul. Puterea unui secret e intactă cîtă vreme existența lui este doar bănuită, iar conținutul e învăluit de mister. Secretul trăiește doar în umbră, la întuneric. Scos la lumină, își pierde puterea, își schimbă natura. Fie se deșiră, se destramă și devine o simplă informație, fie explodează ca o bombă. Oricum, din el nu mai rămîne nimic, forța lui a expirat, s-a consumat definitiv, potențialul de a mai influența realitatea dispare, nu mai poate fi reîncărcat. De aceea secretele se cer manipulate cu grijă.

Nu mă gîndesc acum la secretul de stat sau la puzderia confreriilor secrete, nici la secretul transmis neofiților în marile rituri de inițiere masculină din societățile arhaice. Aș semnala totuși că, în acest ultim caz, în cadrul celei mai importante ceremonii din viața lor, printre mutilări rituale și sub presiunea pierderii vieții în cazul divulgării, Marele Secret comunicat tinerilor care urmează să devină elita masculină a unui trib este tocmai faptul că… nu există nici un secret. Așadar, secretul pe care trebuie să îl păstreze cu strășnicie este tocmai faptul că nu există nici un secret revelat de vreo forță supranaturală, că nu trebuie să se bazeze decît pe ei, mai precis pe solidaritatea dintre ei, cimentată de această complicitate. Chiar dacă este gol, acest secret le va conferi prestigiul în fața celorlalți membri ai grupului, le va asigura statutul de inițiați, păstrarea lui va garanta, ba chiar va genera comportamente de adulți responsabili, gata să facă față încercărilor pe tot parcursul vieții.

Am insistat asupra acestui secret vid, pentru că ilustrează perfect importanța ideii de secret, forța lui fondatoare atît la nivel individual, cît și la nivel de grup. Secretul este inseparabil de viața socială și de neevitat in viața personală a fiecăruia dintre noi. De bine, de rău, mai bine sau mai rău, la firul ierbii, dezvoltăm cu toții o practică a secretului. Clipă de clipă alegem ce să spunem și ce să trecem sub tăcere. În același timp, în toate interacțiunile curente, avem acces doar la acele informații care au fost selectate, care au trecut de triajul făcut de interlocutorii noștri, după criterii doar de ei știute. Desigur că mai încercăm să deducem, din semne indirecte, ce etaj al informației ne este livrat. Încercăm mereu să bănuim ce sau cît ni se ascunde. Cert este că niciodată nu avem parte de o transparență totală în comunicarea interpersonală.

Înainte de a ne plînge de acest fapt, ar trebui să ne dăm seama că o perfectă transparență, un acces reciproc, ca prin sticlă, la toate gîndurile noastre din timpul unei conversații, ar fi nu doar greu de urmărit, ci de-a dreptul o catastrofă. De fapt, putem să vorbim unii cu alții, putem să ne suportăm, putem să conviețuim în cuplu, în familie, între colegi, în lume în general, în toate contextele sociale, doar pentru că alegem cu toții să păstrăm o parte din gîndurile noastre numai și numai pentru noi. Fie pentru a proteja, fie pentru a ne proteja, comunicarea noastră presupune o continuă cernere a lucrurilor care pot fi spuse, dezvăluite, și o clară separare de cele care ar fi mai bine să rămînă secrete, nespuse, adevărate minciuni albe.

De altfel, etimologia cuvîntului secret trimite la ideea de filtru, de sită. Verbul secernere însemna în latină „a cerne“, „a separa“, „a pune deoparte“, „a tria“. În franceza medievală, în lexicul agricol, segreda/secretu desemnează operațiunea de a separa semințele bune de pleavă. Apoi, prin extensie, apar termeni care denumesc diverse forme de separare, de neamestec, de punere la distanță, de la locurile de ușurare (privata) la dulapul cu sertare secrete (secrétaire). Tot de la secernere derivă și „secreție“. Excernere dă „excreție“ și „excrement“. Din discernere avem atît „a discerne“, „a discrimina“, cît și „discret“ și „discreție“ care trimit la ideea de „intim“. Tot acest cîmp semantic gravitează în jurul noțiunilor de triere, cernere, de evaluare calitativă, conturează opoziția interior-exterior și evoluează spre distincțiii de tipul necunoscut-cunoscut, învăluire-dezvăluire.

Așadar, comunicarea eficientă presupune un balans continuu între lucruri exprimate deschis și altele lăsate acoperite, pecetluite de tăcere. Țesătura unei conversații izbutite, dar și a unei relații de cursă lungă e asemeni poemului evocat de Paul Claudel: „Le poème n’est -point fait de ces lettres que je plante comme des clous, mais du blanc qui reste sur le papier.“

O definire generică a secretului interactiv trebuie însă căutată la un sociolog. Georg Simmel a introdus în mod strălucit tema secretului în cîmpul cercetării, oferind și o definiție lapidară: „secretul este o limitare a cunoașterii reciproce“. Simmel consideră că secretul este „o formă sociologică generală, care se află în mod complet neutru deasupra sensurilor axiologice ale conținuturilor sale“. Altfel spus, recurgerea la secret nu este în sine bună sau rea, ea poate fi nobilă sau abjectă, în funcție de situația concretă de utilizare.

El insistă asupra faptului că accentul pus pe conotațiile etice negative ale secretului, care decurg din săvîrșirea pe ascuns a faptelor reprobabile, este departe de a-i epuiza valențele, dînd un exemplu în care secretul este subordonat unor valori precum „pudoarea delicată a sufletului aristocrat, care ascunde tocmai ceea ce are mai bun, ca să nu primească în schimb laude și răsplată“. Simmel sesizează motivația acestui tip de discreție: „În urma unei astfel de recompense, individul posedă răsplata, dar nu mai posedă valoarea în sine“.

Orice secret dezvoltă o tensiune izvorîtă din posibilitatea destăinuirii sale. În general, atitudinea față de secret este complexă: apar nemulțumiri și cînd un secret rămîne de nepătruns, și cînd este dezvăluit. Cunoștințele specializate pot fi resimțite ca un factor de distincție. Tratarea lor în regimul unui monopol care se pierde prin desecretizare, prin vulgarizare este vizibilă în reproșul făcut de Alexandru cel Mare lui Aristotel: „Nu cred că ați făcut bine publicîndu-vă operele. Prin ce vom mai fi noi superiori celorlalți oameni dacă științele pe care mi le-ați predat devin cunoscute întregului popor?“.

Secretul poate fi un capital, posedat ca o podoabă sau ca un privilegiu. Alteori e baza unei intimități plăcute sau infernale. Cu toată stima purtată oamenilor capabili să păstreze secrete, cărora li se atribuie o anume tărie de caracter, o capacitate de autocontrol dincolo de strunirea limbuției, oamenii care par închiși în ei, secretoși, taciturni, întunecați și impenetrabili sînt de regulă temuți și evitați. Suspectați că ar avea ceva de ascuns, pentru că nu poți să le intuiești trăsăturile și nu știi la ce să te aștepți de la ei, li se bănuiește o latență agresivă de care e mai bine să te ferești. Dimpotrivă, oamenii deschiși, comunicativi, pe care ai impresia că îi poți „citi“ repede cîștigă ușor încrederea și par mai atrăgători.

Nimeni nu poate nega tentația de a l cunoaște deplin pe cel de alături, mai ales dacă între cei doi există atracție și se înfiripă o poveste de dragoste. „Între noi nu trebuie să existe secrete!“ „Vreau să știu totul despre tine!“ Astfel de dorințe ne fac să uităm că o doză de secret, o undă de mister constituie ingredientul ultim, nucleul ireductibil al dorinței, al interesului pentru celălalt. Aici Simmel identifică două categorii. Cei mai mulți „se aruncă dionisiac“ în relații fuzionale, sacrifică tot, renunță la orice colțișor de grădină secretă, se epuizează psihologic fără rest și fără să aibă datele necesare pentru a-și reface rezervele sufletești. Situația ideală e surprinsă printr-un paradox: „Cei care se pot dărui pe de-a-ntregul în absența oricărui pericol sînt cei care nu se pot dărui deloc pe de-a-ntregul, întrucît bogăția sufletului lor constă în evoluția lor continuă“.

Ar mai fi detaliul că, deși visăm cu naivitate la o transparență totală între noi și partenerul iubit, nu știm sau nu recunoaștem că am putea avea secrete chiar față de noi înșine. Pot fi lucruri scufundate în subconștient, pe care le ascundem și de care nu putem sau nu vrem să mai știm sau să mai pomenim, adevăruri negre, de a căror toxicitate ne-am putea decontamina doar prin dezvăluire. Aici descoperirea e posibilă doar prin ricoșeu, e nevoie de o oglindă indirectă. Doar un terapeut bun te poate face să vrei să vezi aceste secrete din adîncuri și să începi să ți le spui, să ți le povestești, să le dai trup de cuvinte și apoi drumul. Să le dezgropi și să le eliberezi. De fapt, să te eliberezi. Se și spune că nu noi ținem secrete, ci secretele ne țin pe noi… 

Lucia Terzea-Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de antropologie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din București. În prezent este lector de limba română la Universitatea din Tel Aviv. Cea mai recentă carte a sa, apărută în 2019, este un album bilingv despre fereastră ca instrument antropologic, Ferestre cu povești / Window Stories, în care comentează fotografii ale artistului japonez Miya Kosei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.