Miliardarii. Tipuri şi caractere

Publicat în Dilema Veche nr. 226 din 14 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Bogătaşii României postcomuniste se numără printre cele mai mediatizate persoane publice. Cei mai mulţi, cu voia lor: pesemne e greu să nu împărtăşeşti cu ceilalţi euforia propriului succes, pînă într-acolo încît să-ţi dai cu părerea despre cele ce sînt şi cele ce mîine vor rîde în soare sau să-ţi înscenezi reality-show-uri, ca să fii văzut în ipostaze casnice sau intime (sigur, lucruri care n-ar fi posibile fără colaborarea entuziastă a vînătorilor de rating cu orice chip, căci banul la ban trage). În mare, se disting, prin prisma personalităţii şi a imaginii pe care vor să o cultive, cîteva tipuri de miliardari români (aceasta este o denumire generică: unii sînt deocamdată mai "pauperi", încă în faza de milionari în euro/dolari, doar cîţiva au intrat în Topul Forbes al est-europenilor care au depăşit miliardul). Bogătaşul "din popor" Cei mai reprezentativi: Gigi Becali, Silviu Prigoană, Cristian Ţînţăreanu. Cultivă un stil frust, neaoş, pitoresc, chiar rustic pe alocuri. Ideea de bază este că averea face casă bună cu deprinderile unui român simplu, din popor. Imaginea-simbol: "repararea" Maybach-ului cu ranga. Este de bonton, odată ce ţi-ai asumat această tipologie, să cobori din maşina luxoasă şi să încingi un grătărel, să schimbi vorbe de dulce cu suporterii unei echipe de fotbal, să dansezi din buric cu pasiune la chefuri şi paranghelii, să te amesteci în biserică printre bătrîne care poartă platouri cu colivă, să ciupeşti şmechereşte stripteuzele de fund (cînd îţi permite religia). În general, mărcile mondiale de lux sînt asortate, în toate împrejurările vieţii, cu obiceiurile locului. Este un semn - subliniat prin declaraţii de cîte ori se iveşte ocazia - că "nu uiţi de unde ai plecat", banii nu te-au schimbat în mod esenţial, eşti un om dintr-o bucată, care nu ştie multe, dar cunoaşte ce trebuie. Cînd joci cartea popularităţii, nu există limite: nu sînt excluse nici scandalurile televizate cu propria soţie, cu membri ai familiei sau colaboratori, iar mărturisirile fără prejudecăţi sînt la ordinea zilei (limbajul trebuie să fie şi el realist, adaptat situaţiei în genul: "Poţi să te duci la mă-ta că îi semeni", "Du-te dracu’ de hahaleră", "Nu mai vezi nici un ban de la mine pînă nu te dai pe brazdă", "Cîteodată vreau să mă culc cu mai multe femei. Mare brînză - plătesc trei sute de euro în loc de una. Nevastă-mea nu se supără că mă culc şi cu ea în fiecare zi"). Miliardarul de acest soi manifestă o frenezie a înrudirilor şi cumetriilor: năşeşte şi botează pe cine prinde. Are tendinţe de implicare în politică, fie direct, prin crearea de partide proprii sau candidatura personală, fie implicit, prin opinii frecvente despre mersul cetăţii (în calitate de român obişnuit care a încropit o avere bunicică şi ştie cum merg lucrurile). Occidentalizantul sau "obrazul subţire" Aici se încadrează un Irinel Columbeanu, un Bobby Păunescu sau un Ion Ţiriac. Spre deosebire de grupul precedent, acest gen de miliardar joacă pe cartea omului umblat prin cele patru zări, cu manierele finisate de contactul cu lumea bună internaţională. Fapt care are mai mult sau mai puţin acoperire în realitate. Imagine-simbol: poşeta de lux confundată cu o căciuliţă. Dacă cei dinainte se străduiesc cu asupra de măsură să demonstreze că şi-au păstrat rădăcinile bine înfipte în solul natal, în acest caz primează efortul de a arăta că eşti în elementul tău în perimetrul Coasta de Azur-Monte Carlo-Hollywood. Fotografiile alături de celebrităţi mondiale din lumea filmului sau a sportului sînt la mare căutare. Se poartă petrecerile cu ştaif, vînătoarea în companie selectă, cluburile şi restaurantele de lux, cu meniuri cosmopolite. Este trendy să ai contacte cu lumea modei sau a cinematografiei (dacă ai şi o parteneră sex-symbol implicată în aceste activităţi, cu atît mai bine. Asta subliniază poziţia socială înaltă de care te bucuri). Tendinţe minime de atracţie spre zona politică (în afara relaţiilor personale care pot facilita afacerile), în compensaţie cultivîndu-se cea mondenă sau financiar-bancară. Din nefericire, se manifestă fenomenul de deconspirare involuntară "dacă o ţine tot aşa, monşer, se duce dracului rapiţa": cu cît vrei să arăţi mai mult că te-ai îndepărtat de apucăturile neaoşe, cu atît sînt mai evidente. Cel mai faimos exemplu: s-o faci pe junele cu un "mişto" la fiecare frază. Interlopul O categorie ceva mai discretă şi mai zgîrcită cu apariţiile publice, din motive lesne de înţeles. Exemplarul cel mai "şlefuit" este Nicu Gheară. Sîntem totuşi familiarizaţi cu ei din înregistrările de chefuri sau nunţi care "se scurg" spre micul ecran. E adevărat, şi din jurnalele de ştiri, din cauza întîlnirilor frecvente cu poliţia: frecvente pentru că pe cît de des sînt implicaţi, pe atît de iute sînt eliberaţi. Imagine-simbol: teancul cu bancnote de 100 de euro aruncate spre taraful de lăutari/manelişti. E dificil să-ţi dai seama cam la cît se ridică averile pe care le deţin. La fel ca aisbergurile, partea cea mai consistentă rămîne invizibilă, cel puţin la capitolul evidenţă fiscală. Putem să ne facem o idee despre puterea lor reală cînd aflăm din presă cum, în perioadele cînd se află în închisoare, încă îşi dirijează "afacerile" prin telefonul mobil. Ai lor şi ai noştri Care este deosebirea dintre toţi cei enumeraţi mai sus şi bogătaşii cunoscuţi din Vest? Şi acolo sînt mai multe tipuri, comportamental vorbind: Bill Gates e modest în apariţiile lui publice, dar Donald Trump se remarcă printr-un stil mai ostentativ. Cred că diferenţa esenţială - pentru mine, simplul consumator - constă în faptul că ceilalţi produc ceva vizibil. Te întîlneşti cu produsele lor pe stradă, la serviciu, în supermarket: soft-uri, calculatoare, hoteluri, pantofi, mobilă, lactate... Despre ai noştri, cu puţine excepţii, ştiu că au afaceri, dar nici un rezultat concret al acestora nu ajunge la mine, sub formă de produs. În capitalismul lor, competiţia comercială se converteşte în bunuri, individualismul concurenţial se transformă în beneficiu comun. Noi ne aflăm încă în era afacerilor fără marfă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.