Mic dicţionar de scriitori absurdofili (portrete în insectar)

Publicat în Dilema Veche nr. 586 din 7-13 mai 2015
Mic dicţionar de scriitori absurdofili (portrete în insectar) jpeg

În 1494, Sebastian Brant a publicat

, un poem moralist care descria o sută zece tipuri de nebunii şi vicii. În secolul XX, autorii care alcătuiesc o nouă

, dar în sens benefic de data aceasta (şi ludic) sînt scriitorii absurdofili, în mod special dramaturgii. La nivel canonic, era mai direct (şi drastic) să încalci şi să distrugi piesa de teatru clasică, eventual chiar tragedia greacă, în aşa fel încît, prin absurd, să te situezi în lumea nouă contemporană, cu toate nuanţele ei de alienare şi de crize. Iată-i, prin urmare, pe cîţiva dintre nebunii de preţ de pe Corabia Smintită (într-o ordine preferenţială, fără să fie neapărat respectată cronologia). 

0. Alfred Jarry (1873-1907) – papă al absurdofililor, patafizician care a cultivat ironia, aberaţia şi hiperbola. A scris o operă capitală (la sfîrşitul secolului al XIX-lea),

(ciclul „Ubu“ este alcătuit din multe texte, dar

este piesa centrală), situată, caricatural, între lumea-burtă şi lumea-latrină. A făcut din grotesc o formă de catharsis, a construit un scabros ludic şi a preschimbat tragedia în circ. Îi voi acorda Ordinul Marelui Burdihan-Merdre! 

1. Witold Gombrowicz (1904-1969) – obsedat de stihia formelor şi de tema identităţii (aplicînd tehnica deformării), anatomist al oamenilor-manechine şi al retardaţilor (idioţilor) mîntuitori. Metateatral, simili-gnostic. Prozator experimental (

). Recomand spre lectură două piese dificile şi năucitoare:

(vai de cei care nu au mînă şi picior de filozof!) şi

Îl premiez cu Degetul lui Dumnezeu din Capela Sixtină, întrucît degetele beţivanilor din piesa lui cheie (

) sînt apte să modifice aberant lumea. 

2. Eugène Ionesco (1912-1994) – fascinat de omul-neant, de stadiul de obiect neînsufleţit al făpturii umane. Pasionat de dialectica golului şi a greutăţii, tragicizează comicul şi ridică neantul la rang de trăire şi cunoaştere. Ucide limbajul ca să ajungă la capătul comunicării şi să reinventeze limba onirică, postumană. Pe lîngă

, recomand spre lectură

Întrucît nu suferea de boala numită rinocerită (precum cîteva dintre personajele sale), îl premiez pe autor cu o şaradă sfincsoidă: „Este adevărat că la început s-a jucat, apoi a zburat, apoi a murit, ca orice alt ins. Nu-l credeţi cînd spune că nu este el şi că nu a fost niciodată.“ Cin’ să fie?! 

3. Samuel Beckett (1906-1989) – fascinat de cuvintele NIMIC şi POATE, din care face aproape nişte mantre, confuzia devine stare existenţială intenţionată şi extensibilă la Beckett, la fel eşecul (aşa stau lucrurile, de altfel, şi în proza sa). A dorit să reimpună figura lui Iov şi să anatomizeze farsa tragică, materializată cu încetinitorul. Omuleţii lui sînt incompleţi (neterminaţi) sau pestilenţi, filtraţi printr-o psihodramă construită pe tehnica aberaţiei şi comentată de ecleziaşti profani. Fireşte, recomand spre lectură

dar şi

Îi acord autorului premiul „Credo quia absurdum“! 

4. Max Frisch (1911-1991) – rescriitor de mituri şi miteme, autoironic şi subversiv plasat sub o aşa-zisă didactică amorală. Foloseşte parabolele doar ca pretext pentru a-şi edifica parodia. Recomand spre lectură

Ar merita rolul Pompierului (fabulist) din piesa Cîntăreaţa cheală de Eugène Ionesco. 

5. Friedrich Dürrenmatt (1921-1990) – captivat de marea bufonerie a istoriei, înţelege comicul printr-o dimensiune filozofică şi pune atipic chestiunea libertăţii: a fi ultimul înseamnă a fi liber de misiuni arhetipale şi de iniţieri. Teatrul lui este unul despre paradox. Recomand spre lectură piesa

Autorului i s-ar putea acorda un premiu fără nume. 

6. Tom Stoppard (1937-prezent) – autor obsedat de ideea de rol şi de teatralitate continuă, interşanjabilă. Fascinat de Shakespeare şi de obscuritatea intenţionată a doi scriitori din secolul XX – Tristan Tzara şi James Joyce (ca autori-nonsens). Studiază artificiul şi falsul în literatură şi în identitatea umană. Recomand spre lectură piesele

şi

Îi acord premiul Legitimaţia de Bibliotecă. 

7. Harold Pinter (1930-2008) – scriitor cu fixaţie pe autoclaustrare (cameră uterină) şi haos, acestea prilejuind o bătălie existenţială pentru putere. Asemenea lui Ionesco, Pinter încearcă să ajungă la capătul limbajului sau măcar într-un

al limbajului uman, atîta vreme cît lumea suferă o deposedare morfologică. Recomand spre lectură piesele

şi

. Îi acord premiul Hotelul de Lux. 

8. Slavomir Mrozek (1930-2013) – captivat de manipulare şi de dresajul ontic, apelează la parodie şi distorsionare, ca să discute polemic relaţia fatalitate-predestinare. Cultivă grotescul absurd, dozat contrapunctic, uneori prin parabolă. Recomand spre lectură piesele

şi

Îi acord premiul „Totul e permis“.

HIC SUNT LEONES 

Post-scriptum

Din acest panopticum lipsesc intenţionat Albert Camus şi J.-P. Sartre. Nu fiindcă nu ar fi scriitori de marcă, ci doar întrucît propria filozofie (înşurubată făţiş în jurul literaturii lor) le-a minat uneori, prin demonstraţii tendenţioase, textele literare. Oricum, amîndurora le-aş acorda un premiu

(adică în afara dicţionarului de faţă) numit „Verba volant, scripta manent“ :). 

Ruxandra Cesereanu este scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Screenshot 2025 08 20 002043 png
Noi atacuri rusești la granița cu România. Mesaje RO-Alert în judeţul Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis marți noapte un mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea. Locuitorii sunt anunțați despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Summit la Casa Albă Trump și liderii europeni FOTO Profimedia
Cât de aproape e acum pacea în Ucraina și ce are de făcut România. „Asta arată capacitatea Europei de a se mobiliza”
Diplomația încearcă să preia inițiativa pentru a pune capăt războiului din Ucraina, iar primele progrese nu s-au lăsat așteptate. Totuși, există în continuare și piedici semnificative.
Donald Trump si Viktor Orban FOTO AFP
Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE
Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat pe Viktor Orban, după discuţiile cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu liderii europeni.
Asediul Leningradului (© Boris Kudoyarov / Wikimedia Commons)
20 august, ziua în care a început asediul Leningradului, una dintre cele mai lungi și sângeroase blocade din istorie
Pe 20 august 1941, trupele germane au început asediul Leningradului, una dintre cele mai lungi și sângeroase blocade din istorie. Orașul a rezistat aproape 900 de zile, în ciuda foametei și bombardamentelor, pierzând peste un milion de locuitori.
image png
Fibrele, superalimentul ignorat: cum te ajută să previi cancerul și bolile intestinale
Consumul adecvat de fibre alimentare nu doar că susține digestia, ci produce în corp compuși care pot modifica activitatea genelor, prevenind astfel apariția cancerului.
532923056 1080943607523219 4150371167637420113 n jpg
Guvernul Bolojan pregătește OUG care să interzică cumulul pensiei cu salariul. Transferurile și detașările vor fi blocate
Guvernul Bolojan pregătește proiectul Ordonanței de Urgență care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru toate categoriile de angajați din instituțiile publice și din companiile sau regii de stat. Măsura i-ar putea exclude, însă, pe medici și profesori.
anca todoni facebook8 jpg
Anca Todoni a luptat ca o leoaică, dar pleacă învinsă devreme de la US Open. Decepție pentru perechea Răducanu-Alcaraz
România nu mai are nicio reprezentantă în calificările ultimului turneu de Mare Șlem al anului.
Nicușor Dan FOTO Presidency.ro
Nicușor Dan, bilanțul primelor luni de politica externă. „Pe multă lume deranjează printr-o anumită cumințenie”
Primele luni de mandat ale lui Nicușor Dan au conturat imaginea unui președinte consecvent în sprijinirea Ucrainei și în relația cu partenerii euroatlantici, însă i-au adus critici pentru lipsa unor ambiții vizibile pe scena internațională, sunt de părere analiștii.
inteligenta artificiala AI jpg
Americanii se tem că AI va înlocui definitiv angajații și își vor pierde locurile de muncă
Americanii sunt profund îngrijorați că progresele în domeniul inteligenței artificiale ar putea să ducă la pierderea permanentă a locurilor de muncă în multe zone ale țării.