Apariția „lupului dacic“ pe logo-ul președinției României la Consiliul UE a dat naștere la diferite controverse. E ceva ce merită discutat, dar în alți termeni decît s-a făcut deja. Iar concluziile nu-s chiar previzibile. 

Hai să vedem întîi cum funcționează lupul. Prin octombrie 2018, în Birourile Permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților era subiectul unei polemici referitoare la faptul că el, lupul, poate fi recunoscut – sau nu – ca atare, deci ca lup dacic, în logo-ul președinției. Pe scurt, PSD-ul zicea că da, Opoziția că nu. A rămas pe-a PSD-ului, ca toate-n țara asta. Polemica asta e stupidă. Logo-ul trebuie să comunice, în primul rînd, în afara țării, iar ideea că francezii, nemții sau italienii – fie ei și politicieni – ar ști despre lupul dacic, ca să-l recunoască sau nu, e iluzorie. Am încercat să mă uit cu ochi ignoranți la logo și seamănă, ca-n testul Rorschach, cu un lup, cu o vulpe, cu un poștaș cu guler de frac sau cu un marsuin, în funcție de ce-ți imaginezi. Și chiar dac-am defila prin Europa cu un steag dacic originar, recognoscibil (nu mai avem pe stoc…), tot am avea o problemă: căutați pe Wikipedia în limba engleză și vedeți că acolo lupul dacic e „dragon“. Vasile Pîrvan îi spunea „balaur“.

Chit că nu se înțelege și, dacă s-ar înțelege, nu ar comunica nimic, veți fi de acord că e cazul să încercăm să stabilim ce a vrut, măcar, să spună el, lupul dacic. Pentru asta, e cazul să vedem cum a apărut pe logo-ul președinției Consiliului UE. Prin 2017, a fost desenat de un elev de-a noua de la „Caragiale“, pentru a participa la – și a cîștiga – un concurs jurizat de o comiție reprezentativă, incluzînd nume din publicitate (Enoiu, Naumovici, Borțun), dar și/sau/mai ales specialiști în imagine, grafică, semiotică și orice ca Rareș Bogdan (Realitatea TV), Dana Grecu și Sabina Iosub (Antena 3) și Bogdan Chirieac (Antena 3, România TV, Adevărul, Gândul, Motorola, DC News, ALRO Slatina, Dorin Cocoș, Sorin Ovidiu Vântu etc.). La judecata critică a acestora s-au adăugat voturile obținute online. Ulterior, versiunea elevului a fost dreasă ușor de niște graficieni maturi anonimi, pentru a ajunge ce vedem azi.

La componența majoritară a Birourilor Permanente și a juriului, putem spune, cred, că avem de-a face cu o versiune semidoct-pesedistă (scuzați pleonasmul) a identității noastre naționale, lucru care se vede oricum cu ochiul liber. Interesant e cum un mit național perdant în fața originii „de la Rîm“, cel dacic, devine prevalent fix acum. Contextul îl știm cu toții, e vorba de protocronismul ceaușist care a făcut pui și prin manualele de istorie canonice de azi. Interesant e să constatăm că acesta se transformă, în trei decenii, în dacopatia contemporană, ipostaziată în producțiuni de YouTube, prizate de un public larg și, inevitabil, tînăr. Și lasă urme, inclusiv în logo-urile oficiale. La fel cum tragedia s-a născut din sinteza apolinic-dionisiac, și arhetipul nostru național pare a se așeza într-o dialectică perpetuă între Cetatea Eternă și un trib în perpetuă alergare, înarmat cu un fel de tunel de vînt cu cap.

Toate aceste considerații locale sînt însă mai puțin importante decît o comparație cu logo-urile președințiilor altor țări. Dacă ne uităm la mandatele Austriei, Bulgariei, Estoniei, Maltei sau Slovaciei (predecesorii noștri imediați), vedem că, în general, simbolurile naționale lipsesc, cu excepția crucii malteze, prea ofertantă grafic și oricum devenită element vizual global. Identitatea națională e transmisă doar prin culorile drapelelor naționale. Figurativul tinde să dispară, dacă nu luăm în considerare Slovacia, care a defilat cu un emoticon care salută. Nu am loc de detalii, dar căutați pe net logo-urile respective și veți fi de acord că reprezintă alegeri neconflictuale și, în același timp, ofertante grafic. Designul e de fiecare dată minimalist, plan, geometric, în acord cu trend-urile ultimilor douăzeci de ani.

Dacă i-ar fi jurizat Rareș Bogdan, austriecii ar fi defilat cu un vultur imperial, bulgarii cu un leu, estonienii cu trei, iar Slovacia cu o cruce patriarhală. Oricum, la ce zice heraldica, Europa ar fi o cafteală continuă între vulturi și lei cu unul sau mai multe capete. I-ați văzut pe undeva pe la Bruxelles? Eu, nu, și e clar de ce.

Din fericire, nouă strămoșii daci ne-au lăsat un fel de lup sau balaur. Dac-ar fi lizibil ca steag dacic, cu toate cononotațiile lui, ar fi grav: am transmite Europei un semnal războinic și localist tocmai în vremurile în care Uniunea Europeană are probleme ca Ungaria, Polonia sau Marea Britanie, iar un Guy Verhofstadt ne pomenește împreună cu Ungaria și Polonia, legat de Articolul 7. Ca și în alte contexte mai importante ale istoriei noastre, am fost salvați de propria năuceală: nu comunicăm decît o personificare bizară de animal mutant a unei țări și ea bizare și mutante. Ceea ce e oricum mai bine decît ce ne trece, de fapt, prin cap. 

Iulian Comanescu este analist media.